Zile călduroase una după cealaltă. Soarele nemilos încinge totul în jur. Am fugit din orașul fierbinte și m-am retras într-o zonă liniștită, cu multă verdeață și umbră. Mi-am luat o carte și m-am așezat confortabil pe canapeaua de pe terasa plină cu flori. Cu o limonadă rece cu miere și mentă în dreapta mea, am început să citesc, însă atenția mi-a fost discret atrasă de o mică vietate care a poposit curioasă pe paiul roz ce ieșea din limonadă. Mica pofticioasă a simțit imediat dulceața mierii și a venit să guste. Apoi s-a dus în flori, bucurându-se de fiecare în parte, luând câte ceva din fiecare, alegând hărnicuță de la una la cealaltă. Și tot urmărind spectacolul, am văzut că și alte surate zburătoare și-au făcut apariția, ignorând prezența mea și văzându-și fiecare de treabă. Nici nu-i de mirare, cu atâtea flori în jur…
Și stând așa, mă gândeam că noi, oamenii, am avea mult de învățat de la albine. Pentru ele lumea este alcătuită din flori, culori vii și dulceață. Lumea lor e vie și parfumată. E bucurie, gust bun și miros fin. Nu știu dacă sunt albine cercetașe ori albine lucrătoare, cert este că își văd de treaba pentru care au plecat din stup și nu zăbovesc. Viața în stup este foarte bine organizată și fiecare locatar își are rolul său bine definit. Nimeni nu e în plus, nimeni nu trage chiulul de la treabă. Dacă ar fi în societatea noastră așa…
Dacă am învăța de la albine… și ne-am face treaba la timp și bine, dacă ne-am comporta cu respect față de munca celorlalți… Dacă am învăța de la albine, am avea o lume fără răutăți, suspiciuni și presupuneri false. Fără păreri de sine, fără polemici, fără lupte și interese proprii. La albine totul e riguros organizat. Curățitoarele asigură întreținerea stupului, albinele ventilatoare asigură circularea aerului și mențin temperatura optimă, albinele ceruitoare construiesc micile hexagoanele pentru depozitarea mierii, albinele hrănitoare produc lăptișorul de matcă. Am aflat cu surprindere că stupul are albine gropar care se ocupă cu îndepărtarea albinelor care au murit și albine gardian care păzesc mierea și îndepărtează orice intrus. Și așa organizată, societatea albinelor muncește doar cu folos, valorificând munca fiecărui individ și transformând fiecare gram de nectar în adevărate medicamente. Nici nu putem să ne imaginăm volumul muncii lor. Albinele colindă aproximativ 1000 de flori pentru a aduna un gram de nectar, iar o familie harnică adună și 7 kg de nectar pe zi. Gram cu gram, până la kilogram. Floare cu floare… până la milioane de flori de flori pe zi. Câte drumuri dus-întors, câtă osteneală, trudă, câte pericole, obstacole… cine poate ști. Cert e un lucru, din zori și până în seară, hărnicuțe și zglobii, înaripatele cu trup vărgat nu dau semne de oboseală. Probabil parfumul florilor le dă putere sau conștiința datoriei, le ține în priză. Nu se vaită, nu se odihnesc, nu se răzvrătesc. Nici nu au timp. Au atât de multă treabă, încât nu au timp de pierdut cu emoții negative. Au grijă de stup, au grijă de puiet, au grijă să nu stea producția în loc. Din munca lor rezultă mierea, cel mai hrănitor aliment care are în copoziție aproape o sută de substanțe organice binefăcătoare pentru organismul uman. Tot din stup rezultă și propolisul, polenul, păstură, lăptișorul de matcă și ceara.
Până și veninul albinelor este renumit pentru efectele sale benefice. Viața stupului în toată complexitatea ei este un miracol. Felul unic și riguros de organizare se situează deasupra oricărei structuri sociale cunoscute în istorie. Dacă am avea mai multă înțelepciune, am putea învăța de la albine că munca susținută, organizată și temeinic făcută dă roade bune pe toate planurile. Fiecare la locul lui, fiecare cu treaba lui, fără înșelări și invidii, fără concurență și răutăți. Stupul ne oferă modelul ideal de organizare și randament. Vorba aceea: după muncă și răsplată. Cu multă muncă, roada e 100% bună.
Din nefericire, mulți dintre noi aleg ca model muștele. Se nasc din cadavre și se hrănesc cu cadravre și mizerii toată viața, nelăsând nimic în urmă. Din gunoaie și lene nici nu ar avea cum să dăinuiască ceva.
Dacă am învăța de la albine, lumea noastră ar fi mai bună și traiul nostru ar fi mai dulce. Dulce și sănătoasă ca un fagure de miere. Dulce și răcoritoare că o limonadă cu miere și mentă savurată într-o după-amiază toridă de vară.
Pe Bianca o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
„Femeia dintre lumi”. Dansul între realitate și iluzie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
