A fost una dintre cele mai frumoase și mai elegante femei ale României. O frumusețe clasică: pomeți înalți, gura senzuală, ochi mari și verzi, sprîncene arcuite și un păr deschis la culoare. În fotografiile care i s-au făcut, și nu o dată, pentru coperțile celor mai în vogă reviste glossy de pe atunci, chipul ei aduce cu o efigie greacă – atît de echilibrate îi sînt proporțiile.
Totuși fotografiile care au stîrnit o controversă imensă în timpul vieții ei, la începutul anilor ’40, sînt cele în care juca șah, goală. Motiv pentru care a și fost arestată de poliția legionară și apoi eliberată de un șef al serviciilor secrete române. Prefera rochiile și accesoriile Chanel, pe care și le aducea de la Paris. În plus, avea la dispoziția ei cea mai bună croitoreasă din București. Mașină și șofer personal. Și asta se vede și acum, în imaginile și înregistrările care ne-au rămas. A avut tot timpul la picioarele ei inimile a zeci de bărbați. Cucerea oamenii într-o secundă. Trebuia doar să-și propună asta. Era impulsivă și încrezătoare, generoasă și cheltuitoare. A cîștigat averi pe care le-a cheltuit pe haine, un trai bun, cadouri făcute în egală măsură cunoscuților și necunoscuților, pe bărbați. Și-a dat rochiile aduse de la Paris cadou, nu o dată, unor tinere fete văzute pe stradă, dintr-un simplu impuls. A trecut de pe scena teatrelor de revistă pe cea a teatrelor de război cu o versatilitate care poate părea chiar și azi periculoasă. A lăsat în urma ei nenumărate mistere și mituri. Unele pot fi parțial verificate, confirmate. Altele … A lăsat un testament clar, care nu a fost respectat niciodată. Dar peste toate, a ridicat cîntecul popular românesc la nivel de artă. Contrastul și combinațiile inedite, izbitoare, dintre eleganța ei desăvîrșită, franțuzească de multe ori, calitatea interpretării și simplitatea versurilor culese din popor au rămas neegalat pînă în prezent.
*
Dar toate astea se pot spune acum, la 100 de ani de la nașterea ei. Acum sună bine, a poveste de film. Incitant, provocator, misterios. Sună interesant. Catchy, nu? Restrospectiv, e o viață atît de intensă și plină de suspans încît ai vrea – probabil – să trăiești și tu așa ceva. De ce să trăiești o viață banală, între siguranța unui serviciu și a unui salariu confortabil, un sot, un copil și două vacanțe pe an, cînd ai putea trăi așa ceva? Viața ei privată a fost plină de contradicții și neprevăzut. Pe cît de umilă i-a fost originea, pe atît de elegantă, fastuoasă chiar, iubitoare de lux era femeia. Nu și-a refuzat nimic, de la haine la bărbați. De la relații controversate la fotografii scandaloase. Cu toate astea a reușit să rămînă atît de iubită de popor încît înmormîntarea ei a adunat aproape un milion de oameni pe străzile Bucureștiului.
Dar chiar ai alege așa o viață, dacă ai avea de ales? Chiar ai vrea? Ai putea?
*
Pentru că … și vremurile s-au schimbat. Totul s-a schimbat. Noi ne-am schimbat. Gîndim altfel, judecăm altfel, avem alte valori, alte modele. Imaginea ei din trecut e plină de șarm, de poezie de pericol, de inedit. Dacă ar trăi azi și s-ar purta la fel, ar avea aceeași viață? E greu să “traduci” povestea Mariei Tănase în imagini recognoscibile azi. Acum fix 100 de ani, pe 25 septembrie 1913, Maria Tănase s-a născut într-o familie săracă, umilă de-a dreptul, într-o mahala bucureșteană. Știți ce înseamnă o casă într-o mahala bucureșteană de pe vremea aceea? O casă de chirpici, cu un cerdac de lemn și acoperiș din catran, fără apă curentă și canalizare, fără curent electric. O grădină mică, din care, în principal se supraviețuia. Cîteva găini prin curte. Dacă erau norocoși. Cam ăsta era mediul în care a crescut în primii ani. Atît de săracă era familia ei încît, cînd mama a aflat că e însărcinată, tatăl a pus problema avortului. Noroc că mama a avut suficient curaj și nu a avortat. Problemele financiare ale familiei nu s-au ameliorat o dată cu trecerea timpului, așa că foarte devreme, din clasa a III-a, Maria Tănase renunță la școală pentru a-și ajuta părinții în gospodărie. În grădină. Astăzi, dacă renunți la școală în clasa a III-a, practic ajungi la marginea societății și mai ai puține șanse să te întorci în mijlocul ei. La 17 ani participă la o audiție și se angajează la teatrul Cărăbuș, al vestitului Constantin Tănase. Din umila casă de mahala ajunge direct cel mai în vogă teatru de revistă al Bucureștiului de-atunci, printre dive și personalități artistice care au fost și au rămas marcante. Printre pene și paiete, voaluri și mătăsuri, parfumuri scumpe și bărbați influenți. Surpinzător, însă, nu rămîne prea mult în teatrul Cărăbuș, pentru că nu suporta costumele pe care trebuia să le poarte pe scenă: i se păreau caraghioase. Totuși, acest lucru n-o afectează, ba dimpotrivă: cariera ei muzicală va cunoaște din acel moment doar o ascensiune neîntreruptă.
După ce-a plecat din teatrul Cărăbuș a ajuns în casa și în anturajul unor oameni importanți ai vremii: prin intermediul regizorului Sandu Eliad, (pe atunci regizor al Teatrului Barașeum, acum Teatrul Evreiesc de Stat) îl cunoaște pe Harry Brauner un important folclorist român. În casa lui aude pentru prima oară piesa “Cine iubește și lasă”, un blestem de dragoste cules în 1929 de Harry de la o văduvă, lelea Hirea, din satul Drăguș (județul Brașov). Începe s-o fredoneze într-o zi în casa etnologului, în timp ce-i spăla geamurile. Se spune despre ea că nu putea să stea o clipă locului. Acesta a auzit-o și a prelucrat și adaptat versurile și melodia astfel încît să fie puse în evidență de vocea Mariei. Atît de reușită a fost colaborarea lor încît cred că e puțină lume în România, chiar și-n zilele noastre, care nu a auzit măcar o dată acest cîntec. “Cine iubește și lasă” a fost imprimat la casa de discuri Columbia, în anul 1936, sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, cu acompaniamentul tarafului Costică Vraciu.
Într-un documentar despre viața ei realizat de cineastul Laurențiu Damian, Gică Petrescu își amintea că au început să cînte cam în același timp dar în restaurante diferite. (Tot el își amintește cît de elegantă era și cît de mult ținea să arate într-un fel pe scenă). Maria Tănase a cîntat în numeroase restaurante și localuri bucureștene (mai ales în perioada interbelică): „Neptun”, „Café Wilson”, „Parcul Aro”, „Luxandra”, „Luther”, „Continental”, „Prispa-naltă” din Piața Obor. Dar adevărata recunoaștere națională o va cunoaște prin intermediul radioului.
(Va urma)
Citiţi şi
„Hora Unirii” interpretată de Maria Tănase
Brâncuși, prizonier între lumi
Cuvânt funebru la înmormântarea accentului circumflex
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
