Ce să spui despre un bărbat care stă singur în camera sa întunecată, bea și-și plânge de milă? Că e rău, furios și sarcastic? Simțim că mereu a fost singur, dar niciodată mai singur decât în aceste momente când orbirea i-a răpit frumusețea vieții. Și-a pierdut vederea destul de târziu, din „propria sa prostie” – după cum el declară –, iar acum pare că-și așteaptă „victimele”. Mizând pe esența butadei „Dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea”, pelicula Scent of a Woman aduce în prim-plan dezamăgirile vieții și transformă eșecurile în victorii.
Colonelul, al cărui nume este Slade, și căruia nu-i place să fie numit „Sir”, este interpretat de Al Pacino, într-una dintre cele mai bune și mai „riscante” interpretări ale sale – „riscant”, pentru că la început personajul este atât de abraziv, încât cu greu poate fi suportat. Treptat, începem să înțelegem cum funcționează și de ce nu este atât de mizerabil pe cât pare. Scenariul lui Bo Goldman i-a oferit un șir de mostre de înțelepciune, memorabile, iar regia lui Martin Brest i-a permis să dezvolte măreția acestui complicat personaj. Contribuția lui Pacino, în genul de rol – pentru care au fost făcute nominalizările la Oscar și Globul de Aur, este de a le reaminti spectatorilor că nu expunerea excesivă îți dă forța.
Răsplătit, pe bună dreptate, cu numeroase premii, lungmetrajul Scent of a Woman a adus bucurie și speranță pentru mulți spectatori. De la anul apariției (1993) și până în prezent, filmul s-a bucurat de un imnes succes de public, grație memoriabilei interpretări actoricești a lui Al Pacino. Paroxisticele momente de criză ale veteranului de război i-au oferit inegalabilui Al Pacino șansa de a etala măsura talentului său. Bunăoară, un personaj complex, frământat de cumplite conflicte interioare, marcat și de pierderea vederii, nu putea fi întrupat mai sugestiv decât de „morocănosul” Al Pacino. În fapt, pelicula din 1992, este un remake al filmului Profumo di Donna (din 1974), regizat de Dino Risi, în care Vittorio Gassman a jucat unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale. Pentru Pacino, această partitură a devenit oportunitatea la care mulți actori visau. Așadar, în acestă poveste despre un militar coroziv și un puști pornit pe drumul maturizării, Al Pacino rătăcește, demonstrându-ne că deține știința de a jongla cu intesitățile emoționale. Oare mai există speranță pentru rezervistul taciturn ? Două trăsături ale personalității acestui erou ne lasă să credem că șansa există: romantismul conjugat cu umorul răvășitor.
La fel ca în Rain Man, și acest film juxtapune două interpretări diferite: flamboiantul bărbat matur și tânărul frumușel căruia i se relevă minunte fapte de viață, grație versatilității celui dintâi. De astă-dată, junele este Charlie Simms (Chris O’Donnell), un bursier de la o elitistă școală din New England. Așadar, cei doi trebuie să petreacă împreună weekendul de Ziua Recunoștinței (Thanksgiving Day). Asta pentru că nepoata la care colonelul locuia, trebuia să părăsească localitatea, iar Charlie avea nevoie de bani. În căsuța modestă a celor pe care adesea colonelul Slade îi compara cu familia Flintstone. Charlie se confruntă cu atitudinea bulversantă a excentricului veteran. Acesta îi numea pe studenții de la colegiile elitiste „o grămadă de snobi mucioși, în jachete din tweed, toți încercând să fie…George Bush”. După ce l-a angajat pe Charlie și a făcut prezentările, nepoata pleacă din oraș, făcând tot posibilul pentru a îndepărta suspiciunile lui Charlie („Omul te tachinează”, insistă ea. „Până duminică seara, veți fi cei mai buni prieteni.”). Până la această promisiune, e nevoie de aproximativ două ore și jumătate pentru a ne convinege. Mai bine de două ore, Al Pacino îl aduce pe Frank Slade la viață într-un mod pe care puțini alții l-ar fi putut vedea în Hollywood. Mereu alături, Chris O’Donnell, un chip proaspăt (dar nu necunoscut), este solid, deși este oarecum întunecat în umbra omului mai experimentat. El este personajul-reflector în această emoționantă poveste.
Realizatorii au profitat la maximum de oportunitatea acestei convenții și au transformat o situație relativ controversată într-o șansă pentru etalarea talentului maestrului Pacino. Cu siguranță, modelul clasic de „tată & fiu-surogat” părea la îndemână având în vedere combinația: «orice om singur și furios poate fi transformat într-o figură amabilă de tată amabil de către fiul-surogat potrivit». Bunăoară, producătorii și regizorul uzează de un twist și familiarizează spectaorii cu suferințele unui om singur și bolnav, dar și cu inechitățile sociale de care avea parte onestul Charlie, care nu voia să-și „toarne” colegii bogați, dar răsfățați, deși risca exmatricularea.
Contorsionările scenaristice sunt îndulcite de lecțiile de viață servite de colonelul Slade. În plus, Al Pacino are un mod unic de a risipi exploziv orice îndoială. De la prima întâlnire, ornată din plin cu jigniri, vocea lui Frank, singura armă care i-a mai rămas, devine atât de formidabilă, încât chiar urmărirea lui vorbind devine o aventură în sine. Slobozind de zor invective, lăsându-și corpul să se ridice și să se umfle la fiecare nouă pronunțare, Frank se înfățișează ca un crainic radio din Sud, în timp ce testează zâmbetul lui Charlie. „Nu ridica din umeri, imbecilule, sunt orb”, strigă el, folosindu-și dizabilitatea pentru a-l face pe Charlie să se simtă și mai incomod.
Traseul ințiatic pentru Charlie începe odată cu „mini-vacanța de adio” a lui Frank. Prin urmare, weekendul nu va fi petrecut în modesta căsuță, ci va deveni o aventură în New York. Colonelul vrea să viziteze Waldorf-Astoria pentru o ultimă «acțiune», și îl vrea pe Charlie ca „ghid”. De asemenea, o întâlnire întâmplătoare cu o tânără frumoasă modifică percepția asupra vieții. Frank se mândrește cu faptul că, deși e lipsit de vedere, poate simți anumite detalii incitante. Pofta sa de viață îl lansează într-un inedit și flămând tangou. Charlie rămâne uimit de potențialul lui Frank, care doar inspira parfumul unei femei și putea să spună «totul» despre ea: ce culoare are părul sau ochii și dacă are o lumină veselă în ochii.
Uimitorul duo testează și alte resurse emoționale: conducând un nou Ferrari pe străzile din New York, cu Frank la volan. Charlie este iarăși bulversat. Mai trâziu, novicele îi va replica, într-un context cutremurător (tentiativa de sinucidere a colonelului): „Poți dansa tangoul și poți să conduci un Ferrari mai bine decât oricine am văzut eu vreodată”. În schimb, Frank învârte nervii tuturor: „Niciodată n-ai văzut pe nimeni să o facă.”, rotind arma. Exploatarea amănunțită a personajelor, deși e lungă și emoționantă, nu se abate de la coerență, deoarece finalul este la fel de spectaculos. Realismul emoțional al personajelor, în special al lui Slade, este credibil. Relația lui cu Charlie funcționează pentru că Pacino nu-l va lăsa să eșueze. Ultima partitură a colonelului Frank Slade – memorabilul discurs – devine un exemplu despre modul în care Pacino este capabil să se exprime pe sine. După un deznodământ à la Dead Poets Society, pasiunea este cea care domină tot, făcând spectatorul să creadă că bărbații adevărați chiar nu plâng. Scent of a Woman rămâne «lecția» în care afli că: „Da, tinereţea ştie şi bătrâneţea (încă) poate!”
Regia: Martin Brest
Scenariul:Bo Goldman, Giovanni Arpino, Dino Risi
Imaginea: Donald E. Thorin
Montajul: Michael Tronick și William Steinkam
Distribuția:
Al Pacino – Locotenent Colonel Frank Slade
Chris O’Donnell – Charlie Simms
James Rebhorn – Dl. Task
Philip Seymour Hoffman – George Willis Jr.
Gabrielle Anwar – Donna
Richard Venture – W. R. Slade
Bradley Whitford – Randy
Durata: 150 min
***
Premii și nominalizări
Premiul Oscar
- Premiul Oscar pentru cel mai bun actor – Al Pacino (câștigat)
- Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor – Martin Brest (nominalizat)
- Premiul Oscar pentru cel mai bun film – Martin Brest (nominalizat)
- Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat – Bo Goldman (nominalizat)
Premiul BAFTA
- BAFTA pentru cel mai bun scenariu adaptat – Bo Goldman (nominalizat)
Premiul Globul de Aur
- Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film (dramă) (câștigat)
- Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor (dramă) – Al Pacino (câștigat)
- Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu – Bo Goldman (câștigat)
- Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar – Chris O’Donnell (nominalizat)
Pe Mădălina o puteți găsi și aici.
Citiţi şi
Al Pacino, 83, așteaptă al patrulea copil, Robert De Niro, 79, e tată pentru a șaptea oară
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
