Da, te-ai prins: proaspăt părăsită. Încă aștept să vina cineva să-și scoată pumnul acela din stomac, încă am, în mintea mea, conversații lungi cu el, încă pun întrebări, încă mai am speranțe și ceva de zis.
Poate că poveștile de iubire sunt cam la fel și doar când le trăim noi sunt altfel și tragice.
Ce-am făcut până acum 6 luni când a început povestea mea? Mi-am f… viața, cum mi-a zis o bună prietenă, am ascutat toate poveștile de iubire din jurul meu, eram confesorul și sfătuitorul tuturor. Cum, naiba, făceam asta fără că eu să trăiesc acele povești? și, culmea este că, cei care-mi povesteau, veneau și tot veneau să-i ascult și, de multe ori, chiar aplicau sfatul meu. Eu eram convinsă că empatizam cu ei. Cum să empatizezi când n-ai trăit nimic din acele povești? Așa mă alegeam cu cele mai intime povești, culmea, de cele mai multe ori de la bărbați. Obișnuiam să spun despre unele povești că, atâtea detalii aveam date, încât, dacă mă străduiesc simt și mirosul din poveste. Mă alegeam și cu câte unul îndrăgostit de mine doar pentru faptul că stăteam să-l ascult și, de multe ori, reușeam să și înțeleg prin ce trece. Dragostea lui venea pentru că găsea în mine exact prietenă de care avea nevoie. Nu, nu sunt psiholog, sunt om de cifre cu picioarele bine înfipte în pământ. Mă rog, până nu de mult…
Acum, văzându-mă atât de neputincioasă în povestea mea, mă tot întreb: cum îmi dădeam eu seama de ce soluția trebuie aplicată în povestea lor? Ce sfat le dădeam când eu eram așa de goală în experiențe? După ce am fost șifonată la rândul meu, când am auzit o poveste zilele trecute, m-a bufnit plânsul, mi-am dat seama, în sfârșit, ce sentimente trăiește sărmanul om… plângeam de mine, de el, de noi?
Sunt șifonată pentru că, intrând într-o relație, am crezut eu, serioasă (mutați împreună), am ieșit din zona mea de confort, în care intrasem singură, așa cum am spus, trăind și judecând în sau prin poveștile altora, fugind de propria mea poveste de iubire. Era un confort să nu mă macine stomacul, să-mi petrec toate concediile cu gașca de fete singure, programe super încărcate prin cluburi de noapte, teatru, magazine și seri “în pijamale”, în care ne spuneam poveștile scurte, poate de-o noapte sau, fie, în cazuri fericie, de mai multe, fără implicare sentimentală, detaliate cu gura până la urechi. Se spune că, dacă stai la o seară băiețească și ai ocazia să asculți poveștile băieților, realizezi cât pot bârfi aceștia. O, Doamne, înseamnă că habar nu aveți de serile de fete bătrâne!…
Ce-a urmat m-a făcut să-mi dau seama că nicio seară în Van Gogh cu fetele nu se compară cu o secundă dintr-o noapte adormită în brațele bărbatului pe care-l iubești și că nu trebuie să dai “doi bani” pe viață petrecută singură. “Tangoul se dansează în doi”, spunea cineva.
Am descoperit cum sunt eu, altfel decât de una singură, ca o paralelă: detestam când mă făcea ciuciulete apa de la cadă uitată de cineva dată pe duș. Acum, nici măcar nu i-am făcut observație. Înainte, mi se părea groaznic când cineva bea direct din sticlă, acum, caut să folosesc numai paharul lui. Nu mâncam usturoi niciodată, acum știu că stomacul meu chiar îl adoră. Nu împărțeam nimic, cu nimeni, pe urmă am învățat să nu mai cumpăr ceva doar pentru mine, totul era multiplicat cu doi și nu puteam mânca fără să-i dau și lui.
Șifonată, dar încântată de nouă mea persoană, de cât pot oferi, de cum pot fi alături de cineva, de capacitatea mea de a iubi pe cineva, necondiționat, din toată inima, peste orgoliul meu. și dacă nici eu, Leu, nu am orgoliu…
Preocupările mele sunt de cu totul altă factură acum: abia aștept să ajung în fața calculatorului să citesc despre relații, despre oameni, despre noi, femeile, și despre bărbați, cursuri peste cursuri de dezvoltare personală, cărți și articole despre autocunoaștere. Nu mă duceam eu înainte, crezându-mă și expertă în relații, la cursuri despre comunicare, unde să aflu despre structura creierului unui bărbat, despre cromozomii și testosteronul care fac diferența dintre sexe, pentru a pricepe cum să-i povestești lui despre ziua ta de lucru și să-i înțelegi reacțiile și deciziile ce par lipsite de sens pentru o femeie.
Deci, doamnelor, trăiți-va poveștile de dragoste, lăsați-va părăsite pentru a ajunge să descoperiți cum sunteți cu adevărat, dar și câte lipsuri aveți în comunicarea cu celălalt. Acum îmi permit să dau sfaturi căci știu că doar acum sunt pregătită să trăiesc alături de cineva, eu, aceea care știu și pot să ofer atât de mult.
Guest post by Anonimă
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
