– continuare de aici –
Au urmat câteva luni foarte urâte, luni în care am cunoscut pentru prima oară sentimentul de ură. Dragostea adevărată, pătimașă, cu fluturi în stomac nu mi-a fost dat să o cunosc, dar ura a năvălit că o boală incurabilă în sufletul meu. Eram extenuată. O uram pe pițipoanca asta mică cu toată ființa mea. Aș fi ucis-o în fiecare zi de mii de ori. Mă întrebam dacă nu cumva eram geloasă. Nu, nu eram. Dacă ea sau el ar fi venit și ar fi spus: ni s-a întâmplat, ne-am îndrăgostit, ne iubim, sunt sigură că aș fi spus așa cum am spus și primului soț, să se bucure unul de altul, să fie fericiți, să trăiască din plin acest minunat sentiment, iubirea, cu tot ce implică el. Probabil că nu aș fi țopăit într-un picior de bucurie, nu m-aș fi oferit să-i nășesc și nici nu le-aș fi făcut zestre, casă, mașină, mobile, cărți, cățel și pisică, așa cum am făcut prima oară, dar consider că așa ar trebui să procedeze oamenii maturi. Tânăra această mă supăra cu tupeul nemaiîntâlnit. Ea avea drepturi, pentru că ea era un om liber într-o țară liberă. Am înțeles că și-a găsit jumătatea și i-am dat-o fără să clipesc, dar ea voia mai mult, voia totul, voia să stea pe locul meu în mașina mea, să primească procente din munca mea, să primească jumătate din restaurantul meu. Mă întrebam dacă nu ar vrea să-i dau și hainele mele, de parcă ar fi fost căsătoria mea o piesă de teatru și ea era actrița care venise să mă înlocuiască.
Desigur, în aceste luni, mă chinuiau și alte gânduri. De ce se îndrăgostesc soții mei de femei mult mai tinere? E oare vina mea? Sunt eu cea care poate nu sunt făcută pentru viața de familie?
Îmi era teamă să le spun părinților mei că divorțez. Îmi era teamă să nu-i supăr. I-am zis mamei. Reacția:
– Dă-l dracului, mamă, că doar nu s-a prădat lumea de bărbați! Ducă-se învârtindu-se!
Problema era că în Germania nu se face divorțul imediat. Ei îți dau un an de gândire, timp în care trebuie să stai despărțit și să vezi dacă se mai poate salva sau nu căsnicia.
Până și clipele treceau greu, dar zile, luni, un an?
Erau nopți lungi în care nu dormeam, dimineți în care nu simțeam nevoia să mă dau jos din pat, zile în care mă târam ca o carcasă goală prin viață. Încercam să citesc și pierdeam șirul, ascultam muzică și nu auzeam, mă plimbam prin parc și nu vedeam natura, plecam prin magazine, dar nu-mi plăcea nimic, totul mi se părea inutil. Singurul sentiment care mă domina era ura. O ură înverșunată, devastatoare care îmi cuprindea corpul și sufletul ca o otravă.
Faptul că o bătusem în mijlocul străzii, că-i vandalizasem mașina, nu-mi dădea satisfacție. Aș fi vrut să sufere, să o chinui, să o fac să priceapă că în viață nu toate se obțin dându-ți chiloții jos, că sunt femei ca mine care au obținut totul muncind mult și nu sunt dispuse să renunțe așa ușor de fiecare dată, în favoarea acestor ființe parazitare.
Marea iubire a durat o vară. Într-o dimineață, în timp ce mă conducea la restaurant, soțul meu m-a rugat spășit să-i mai dau o șansă. Șansele se terminaseră, dar drăcușorul din mine i-a dat voie să se întoarcă acasă, în camera în care avea biroul firmei, unde i-am instalat și un pat. Amanta locuia chiar lângă noi. Stătea ore întregi seara în parcarea de vis-a vis și încerca să ghicească ce se întâmplă dincolo de perdele. Încă o uram. Nu știu dacă soțul meu o vedea cum suferă, dar când o descopeream, aveam momente subite de tandrețe, în care desfăceam o sticlă de vin roșu și mergeam să dăm noroc, sărutându-l pe obraz, sau îmbrățișându-l absentă. Din stradă se vedea altfel, sunt sigură. O auzeam cum trântea furioasă portiera mașinii sau îl bombarda cu sms-uri, pe care el le ignora pentru că tocmai atunci mă apuca pe mine cheful să-i povestesc câte ceva interesant sau amuzat. Soțul meu a sperat că timpul va rezolva, că-l voi ierta, dar, din păcate, nu am putut să trec peste asta niciodată. Am rămas prieteni. Divorțul nu s-a finalizat nici azi, pentru că a plecat în Canada.
Peste doi ani, fătuca m-a sunat într-o noapte din nou. Încă o uram. Vocea ei cu vocale rotunjite mă exaspera într-un mod brutal. Plângea. M-a implorat să nu-i închid telefonul. Mă ruga să o iert. Atât. Incredibil ce efect a avut acest cuvânt asupra mea. A fost o formulă magică care m-a scăpat de cel mai urât sentiment care m-a bântuit vreodată, ura. Am iertat-o imediat. Am acceptat să ne întâlnim a doua zi la o cafea, nu în casa în care am fost cândva fericită cu soțul meu, nici în casa în care poate și ea a fost fericită cu cel pe care îl credea jumătatea ei, ci la o cafenea. Am povestit mult, am râs, am constatat că aveam același parfum Armani, același pandantiv cu diamante de la Chris. Chiar și vestimentația era asemănătoare, doar diferența de vârstă și culoare mai plana între noi, nici umbră de ură. Simpaticul meu soț se pare că a avut încredere în gusturile mele fine și, de teama de a nu da greș, i-a dăruit aceleași parfumuri, aceleași bijuterii.
După întâlnire, fiind vecine, am plecat ușor spre casă, în plimbare. Am trecut și prin locul în care am păruit-o. A început să râdă ca o nebună și s-a apărat, punându-și brațele peste față:
– Te rog să nu mă bați, să nu mă bați!
– Doar dacă te prind în mașina sau restaurantul meu! Regulile trebuie respectate! i-am răspuns zâmbind.
M-a îmbrățișat și mi-a mărturisit că și-ar fi dorit să aibă o prietenă ca mine.
Am ajuns în fața casei și am mai povestit un pic, ca fetele. Apoi m-a întrebat:
– Felicia, ție ți-a fost rușine de vecinii noștri? Doar au văzut că soțul tău a locuit la mine câteva luni bune.
– Draga mea, sincer, nu mi-a fost rușine! Dacă cineva m-ar fi întrebat de ce e cu tine (puțin probabil, la cât de rezervați sunt nemții) le-aș fi spus că soțul meu este foarte potent și și-a propus să fericească toate doamnele de pe stradă! Așa că le-aș recomanda să fie atenți cu ale lor.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
