Nu suntem monogami. Cea mai importantă dovadă ar fi că nu există căsnicie fericită. Nici măcar în povești: „ Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…” Dar nicio poveste nu știe, nu vrea să detalieze cum e cu fericirea asta fără de sfârșit. O lasă așa, nepovestită. Eu știu continuarea poveștii.
De cele mai multe ori, Ileana Cosânzeana ajunge obeză și Făt Frumos, alcoolic. Sau invers. Și știu și s-o povestesc. Pentru că știu de ce. Doar că nu interesează pe nimeni continuarea poveștii mele. Toți vrem fericire. Cu polonicul o vrem. Fără să ne dăm seama că porția e doar de-o linguriță. Mai mult nu putem duce. Fericirea, doar în doze mici, e antidot pentru durere. Dar există, totuși, căsnicii reușite.
Sunt cele în care femeia tace, înghite, ascunde. Sună ca o minciună perpetuă dar, paradoxal, astea sunt acele frumoase căsnicii pe care le vedem noi dinafară. Când îi vezi pe cei doi soți plimbându-se frumos împachetați, ținându-se de mână. Da, bărbaților cu neveste blânde, femeia voastră vă minte. Minte ca să vă fie vouă bine, să-i fie și ei. Un bine cald și sec.
La început, plânge singură-n baie, noaptea, sub plapumă, când voi dormiți liniștiți sau când plecați de-acasă. Plânge ea ce plânge și-apoi se liniștește. Se contopește cu minciuna ei, cu tăcerile, cu tot ce-ar vrea să spună și nu va mai spune niciodată, pentru că a văzut că asta este o variantă bună. Oricum, el nu-nțelege, devine violent în gesturi și cuvinte, și-atunci tot ce-i rămâne e să evite stările-ncordate. Să tacă și să-nghită. Mințind fără să mintă. Se identifică, în timp, cu el, uitând ce și-a dorit cândva și ajungând să creadă, sincer, că dorințele lui sunt ale ei. Sau invers. Dar și femeia aia, noaptea târziu, închide ochii și-și imaginează că o strânge-n brațe, altcineva, necunoscut.
©Claudia Tremblay
Și există cealaltă variantă. Femeia extrovertită. Femeia balaur. La fel de chinuită. Doar că ea nu acceptă chinul de una singură. Îl vrea în doi. Și ăsta este fără de sfârșit… Dar chinul ăsta da, ăsta ar merita povestit. Cum ajungi să urăști ce-ai iubit, cum ajungi să muști acolo unde, cândva, ți-ai topit sărutări fierbinți. Blestemul visului împlinit. Recordul căsniciilor nefericite îl ating tocmai oamenii cei mai pasionali, cu trăiri intense.
Da, m-am căsătorit cu omul iubit, mi s-a împlinit visul… Și nu știi ce-i cu chinul care urmează visului împlinit. Nu știi să-i dai nume, nu știi cu ce poți umple golul, vidul ce urmează împlinirii unui vis. Nu suntem monogami, dar eu, personal, cred că nu e nimic rău în asta, dacă ajungem să conștientizăm că avem nevoie de diversificare ca să simțim că ne trăim cu-adevărat viața. Nu „înșelăm” pe nimeni dorindu-ne, nu neapărat mai mult, ci doar încă ceva. Încă un vis. Cu fiecare generație se tot repară câte ceva din chinul perpetuat atâtea secole la rând. Din fericire, nu multe femei mai stau încătușate într-o relație nocivă (doar cele mai toante, și de ele, nu știu cum să vă spun, dar nu îmi e prea milă). Ducem cu noi mii de vise (visuri? :)) și-avem o singură viață. Ce-ar fi?… Ce-ar fi să știm să ne-o trăim?
Nu suntem monogami. Suntem doar posesivi.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.