„Cuvântul va rămâne mereu o formă privilegiată de comunicare – ne face să visăm mai mult decât imaginea, poate chiar mai mult decât imaginea în mişcare, decât cinematograful. Cu textul avem o relaţie mai fantasmatică. E un schimb de fantasme între cititor şi pagină. ” (interviu)
„Sunt victorii care duc la un impas, tot aşa cum sunt înfrângeri care deschid căi noi.” (Luni de fiere)
„Ce naiba, 80 de miliarde de fiinţe s-au născut înaintea noastră! Câtă banalitate! Totul a avut deja loc: la ce bun să o iei de la capăt? Viitorul nostru nu va fi decât un trecut liber, timp pritocit, uzat, tot ce vom primi va fi marcat de societăţile şi secolele anterioare.” (Copilul divin)
Pascal Bruckner este la fel de provocator în interviurile pe care le dă cum este în scrieri. Poate filozofa nonşalant despre fotbal şi apoi povesti despre adulterul din alte vremuri. Nu a încetat să viseze că va schimba cititorii prin cărţile lui, că-i va face să vadă lucrurile altfel. Că le va transforma vieţile.
M.A.: Iubirea pentru o echipă se poate compara cu iubirea pentru o femeie?
P.B.: Nu-mi dau seama, nefiind microbist. Dar în cazul fanilor de fotbal e clar un ataşament colectiv, iraţional, puternic, de aceea e şi cel mai iubit sport din lume, mai puţin în SUA. E drept că s-a dezvoltat şi acolo, dar nu va fi niciodată acelaşi lucru cu fervoarea din America de Sud.
M.A.: Practicaţi sporturi individuale, schi, alpinism, tenis. De ce?
P.B.: Emoţia colectivă nu e aceeaşi, ca în sporturile de echipă. În fotbal important e să câştigi, pe când dacă faci alpinism, ideea e să te autodepăşeşti. Fie că urci un munte, fie că munceşti în echipă, sportul înseamnă multă suferinţă şi o imensă bucurie a reuşitei, la final.
M.A.: În Luni de fiere, romanul care v-a lansat în literatura mondială, unul dintre personaje utilizează expresia “cancer conjugal”.
P.B.: La momentul apariţiei cărţii, exista un curent puternic contra căsătoriei. În realitate, căsătoria s-a distrus singură, tinerii nu se mai căsătoresc. E o carte paradoxală, pentru că e un elogiu adus pasiunii şi un strigăt de furie împotriva vieţii în cuplu. Ăsta e dublul mesaj.
M.A.: Sunt descrise multe practici erotice, unele frizând patologia. Le-aţi testat pe propria piele? V-au fost povestite de prieteni?
P.B.: Da, da, prietenii mi le-au povestit (râde). Dar am şi testat o parte, pentru că, de fapt, e o carte în mare parte autobiografică.
M.A.: Sunteţi tânărul? Bătrânul din carte?
P.B.: Ambii. Am povestit o pasiune a mea. Povesteşti mai bine ceea ce ai trăit tu decât ceea ce ţi-au spus prietenii că au trăit. Da, am trăit-o eu. Da, a fost extrem, fără îndoială.
Un interviu incitant despre fotbal, dragoste, căsătorie, experimente erotice, cuplul modern, infidelităţi…
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
