Aveam 17 ani când, discutând cu un prieten, am ajuns la „Crimă și pedeapsă” a lui Dostoievski. Voia să-și ilustreze punctul de vedere, așa că a apelat la personajele din roman. Citez din memorie ce mi-a spus atunci: „Sonia e o sfântă, deși e curvă”. Primul meu impuls- pe care, de altfel, l-am și urmat- a fost să-i răspund că Sonia nu e curvă, ci prostituată. Iar asta forțată de împrejurări.
Un an mai târziu, m-am izbit de aceeași accepțiune a termenului pe care o întrebuințase omul mai sus numit, așa că am apelat la DEX. Mno, pare-se că mă aflam eu în ilegalitate, fiindcă limba literară echivalează ăștia doi termeni, „curvă” și „prostituată”.
Să vă explic mai pe larg: în mintea mea, prostituată e cea care se oferă fizic altuia contra unei sume de bani. Nu, tu, statut, nu, tu, alte favoruri; doar atât: plata în bani – stabilită de dinaintea actului sexual – pentru momentul desfășurat anterior.
Iar curvă o văd pe femeia care profită de atari împrejurări favorabile pentru a ascende atât financiar, cât și social (nu musai amândouă simultan, adică în cadrul aceleiași legături pseudoamoroase; le-am amintit pe amândouă ca idei directive în descriere) și care, în același timp, nu se sfiește să se angajeze în relații cvasiprietenești cu terți bărbați. Ea reușește să crească tocmai datorită (sau din cauza) alipirii de un bărbat – măcar a unuia dintre ei- ceva mai bine situat decât beneficiara.
Până aici, veți spune că e același lucru și că sunt eu exagerată, dar țin să adaug că, pentru mine, curva e și cea care joacă mai mulți bărbați în palma-i fără a pretinde atenții de te miri ce natură. Cheia definiției este simultan.
Mie, dintre cele două, cinstită îmi pare prima, tocmai fiindcă nu se pretinde femeie cinstită, în vreme ce a doua frizează tipologia parvenitei.
©Eric Bowman
Și dacă tot m-am lansat să vorbesc despre nepotrivirile dintre mine și ceilalți, pe parte lingvistică, am să amintesc și de amuzamentul dezaprobator pe care-l încerc în momentul în care aud că un bărbat este numit „casanova” sau „donjuan” ca echivalente masculine pentru „curvă” de mai sus. Nu voi comenta aici percepția colectivă vis-à-vis de adulterini în funcție de genul lor –pentru asta e nevoie de cel puțin un articol, dedicat special temei-, ci am să mă limitez (detestabil cuvânt) la a mă întreba de ce nu se folosesc mai degrabă termeni precum fustangiu, desfrânat sau, pentru a fi echitabili, curvar? Până și eufemismul iubăreț îmi pare mai nimerit (deși, în treacăt fie spus, curvă nu e nicidecum eufemism) decât a asocia niște figuri arhicunoscute cu banalul fapt al nestatorniciei.
Celor care le folosesc în exces, indiferent de personalitatea terțului la care se referă, le-aș zice așa: Oameni buni, Casanova a fost un tip extrem de inteligent, veleitățile de cuceritor nu erau singurele sale atuuri. Nenea ăsta a scris cărți, a gândit, a fost un erudit și un artist al cuvântului. Treaba cu schimbatul partenerelor este, dacă vreți, auxiliară.
În ceea ce-l privește pe Don Juan, nici el nu era un seducător de rând. Femeile cu care s-a iubit nu l-au putut uita, s-a ajuns la decepții, plânsete, sinucideri. Or o înrâurire de calibrul ăsta nu o are orișicare nestatornic asupra atâtor suflete.
Acum, spuneți-mi voi: cine sunt curvele și cine sunt donjuanii din jurul nostru?
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Stelian Tănase – De ce nu mai vor venețienii turiști
Scrisoare către Radu Cosașu (2)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
