Coana Neta era prin grădină; se auzea vocea ei de după gardul vechi din scânduri văruite. Nepoată-sa, de vreo 5 ani, se dădea nepăsătoare-n leagăn.
– Curvă să te faci! Nu proastă ca mă-ta!
Vorbe adânci, profunde, care mi-au stârnit curiozitatea.
Noroc de bârfele vecinilor. Treptat am aflat.
Mama fetiţei, „ proasta“ carevasă zică, fusese un copil model.
De 10 peste tot!
Lua mereu premiul I, în vacanţe stătea cuminte acasă şi citea, desena, croşeta, împletea, gătea, răsucea…
O sfântă, ce mai!
A terminat Informatica ( tot cu 10) şi s-a măritat.
Dar, brusc, nu mai era de croşetat acolo. Nici de învăţat!
Nu mai era o întrecere, ar fi trebuit să fie disponibilă, să dea şi să primească… Zice-se că se-ncuia în cameră când venea soţul acasă!
Fetiţa era rodul celei de-a doua căsnicii, prima sfârşindu-se ruşinos la tribunal. Ruşinos pentru că au trebuit să explice în public că el vroia şi ea nu, că el ar fi dorit să-i arate că şi el e grozav… dar ea nu accepta nici în ruptul capului!
Şi coana Neta continua să explice nepoatei inexplicabilul!
Eu aveam vreo 16 ani!
Mă păştea pericolul!
Şi eu eram premiantă, cuminte, scriam poezii, citeam, măturam…
După vorbele astea… poezii am mai scris, dar premiantă n-am mai fost!
Mi-am spus, la cei 16 ani ai mei, că nu vreau să devin proastă!
Citiţi şi
“Ești frumoasă, deci ești proastă”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
