Sunt douăzeci de ani de atunci. Lucram într-o galerie de artă, prima mea slujbă pe lume. Pregăteam vernisajul unui pictor, ceramist şi foarte apropiat prieten. Era din Chişinău, şi-acum tot de-acolo este, da’ stă-n Germania. Şi nu doar stă, e şi apreciat.
Iura era nemulţumit de simeze. Tot spunea că lipseşte ceva. Că nu se leagă. A ieşit niţel şi s-a-ntors cu un şasiu cu pânza-ntinsă şi deja preparată. Plus uleiuri. S-a dus în anexa galeriei şi m-a rugat să-l încui acolo cu cheia. Să nu-l vânture nimeni. A ieşit după ceva vreme cu un tablou trăsnind a terebentină şi frumos ca focu’.
Am refăcut simezele şi-am plecat acasă, că el stătea la noi. Dimineaţă, grabă mare, că eram departe de galerie. Ne-a spus de seara că o să vină la vernisaj şi cineva din familia lui. O verişoară îndepărtată, cu părinţi refugiaţi demult în România, pe care o văzuse doar o dată. Doctoriţă.
N-am deschis galeria pentru public decât la ora vernisajului, dar noi am fost acolo devreme. Pe la prânz, la uşă au bătut doi oameni. Ea făcea şi semne. Iura mi-a zis că-i vară-sa. Cu bărbatul. Şi le-am deschis.
O muiere zdravănă, râzătoare şi-nfiptă. Mi-a plăcut pe loc. El, bărbos, filiform şi timid. Aveam şi eu 19 ani atunci, aşa că am citit asta ca pe o rezervă nemotivată şi i-am răspuns întocmai. M-am aşezat cu ea pe fotolii, să-i fiu gazdă bună.
Lili. Fuma. Gesticula generos. Privea-n ochi. Nu măsura. Avea poveste-n cerul gurii. Rotea ochii cu francheţe, nu pentru impresie. Iura se-apropie la un moment dat şi, frust şi el, îi spune să-l ierte că n-a reuşit s-ajungă la nunta lor. Ceva gest oi fi făcut eu, de s-a aşezat Lili pe lămuriri.
„Da. Te miri, că eşti mică. Am 55 de ani şi m-am măritat acum un an. E sculptor şi să ştii că e un bărbat bun.“ Nici n-am clipit. Simţeam viitura. „Mi s-a mai părut mie de vreo patru-cinci ori în viaţă că am găsit bărbatul meu, dar nu era aşa.“ Oi fi avut vreo întrebare în pupilă, nu zic nu.
„Să-ţi spun de ce. Mamele lor nu mi se potriveau.“ În locul ăsta, cred c-oi fi devenit exoftalmică. „E, nu vreau să te sperii, că te văd deja cu verighetă la vârsta ta, dar mama unui bărbat e mai importantă decât el.“ M-am oprit din respirat.
„Uite cum: oricât de bine sunteţi voi unul cu altul, dacă mă-sa nu te place şi nici tu pe ea, se duce sigur dracului tot. E vorba doar de timp, nimic altceva. Mie nu mi-au plăcut mamele ăstora, iar ele aprindeau probabil tămâie-n urma mea.“
Am descleştat uşor degetele de braţ şi-am întrebat mic de diferenţa revelatoare care-a dus-o la altar. „A, asta. Femeie, nu soacră. Are 85 de ani, nasul pudrat, merge la concerte la Ateneu, pictează, e văduvă de multă vreme, e drăgăstoasă într-un fel direct şi mai e şi frumoasă a dracului. I-am zis ăstuia de cum l-am văzut că, până n-o cunosc pe mă-sa, mare lucru de vorbit noi doi n-avem.“
Aici, am tras aer ca sculaţii din coşmar. Lili a văzut, a râs şi-a zis: „O vedem de două ori pe săptămână, dar eu o sun cel puţin o dată pe zi. Nu te mira, îi râd ochii-n voce, mi-e drag să vorbesc cu ea. Mamă nu mai am.“ I-am pus ceai şi-am aşteptat. „Când o sun, o-ntreb: Ce faci, fă, curvă bătrână? Ştii ce mi-a răspuns prima dată? Se poate, mamă, să-mi spui tu mie că sunt bătrână?!“ Mai multă poveste cui i-ar trebui?
Citiţi şi
Libertatea femeilor în 2025, între vis și realitate
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
