Pe lângă ea trece o fată frumoasă. Instantaneu, mintea judecă: cine e cea mai frumoasă din lume? Nu eu. De fapt, ea se compară cu o fată frumoasă şi emite o judecată. Judecata asta e ca un cookie de pe internet, are nevoie de cookie-ul ăsta, ca să pună la dosar experienţa respective. În procesul de îndosariere, experienţa trebuie să primească o etichetă. Iar eticheta spune: nu sunt aşa drăguţă, ele sunt mai frumoase ca mine.
Ceva mai mare ca mine.
Un tip se opreşte la semafor. Lângă el, un Audi ultimul model. Se simte umilit, tipul celălalt conduce o maşină mai bună. Nu merit respect, îşi zice, invidiind ceea ce a produs contul bancar din care a fost plătit Audi-ul. Nu sunt suficient de bun, îşi spune.
Bebeluşul îşi cunoaşte, mai întâi, mama. Mirosul ei, atingerea, sunetele ei. Mama înseamnă siguranţă, ceva frumos din punct de vedere emotional. Într-o bună zi, cookie-ul Mama se izbeşte de primul nu. În biblioteca de cookie-uri începe agitaţia: ce e astaaaaaa? Trebuie să o îndosariem într-un cookie nou, fiindcă e diferită de cookie-ul Mama. Şi tot aşa: pe parcursul vieţii, dezvoltăm o bancă întreagă de cookie-uri. Dacă experienţa se potriveşte cu cookie-ul, el produce o emoţie, cu viteză mai mare ca internetul. Înainte ca mintea raţională să primească mesajul, banca de cookie-uri te face deja să te hotărăşti, scoţând la suprafaţă emoţia pe care o consideră potrivită situaţiei.
Cookie-uri sapă, excavează pentru a găsi alegerile tale, aşa încât să producă alegerile pe care îşi închipuie că le doreşti. Uneori primeşti alegeri de toată jena, pentru că emoţiile sunt cele care le produc. Din hard drive-ul de conţinut emotional, de fiecare dată când experimentezi ceva nou, pădurea de cookie-uri încearcă să facă legătura cu ce ai mai trăit înainte. Această categorisire instantanee e cea care te face să primeşti pentru prima oară o informaţie şi să decizi dacă trebuie să îţi fie frică sau să te bucuri. Sistemul spune dacă e bine sau rău, şi continuă să facă asta de când ai tras în piept prima gură de aer.
Şi, ca şi cum n-ar fi de ajuns, mai sunt şi sub-cookie-uri, care sunt filtrate în categorii. Cel mai mare cookie, cel care câştigă, este ce care aduce cel mai mult conţinut emotional. E ca în publicitate: cookie-ul decide cine eşti, cum vei arăta în lume şi iată cum, conform observaţiei respective, îţi dictează ce persoană vei fi. Publicitatea apare din cookie-uri sub forma emoţiilor.
Hardul tău nu a fost curăţat de multă vreme. Mai conţine încă toate cookie-urile de pe vremea când erai copil. Ar fi grozav să avem o bancă de cookie-uri ale adultului, o bancă de cookie-uri ale minţii întregi la minte sau, şi mai tare, o bancă de cookie-uri spirituale. Suntem computer cu un sistem de operare pe care nimeni n-a mai făcut, de mult, niciun update. De aceea, oamenii aduc la masă tot timpul aceleaşi lucruri, chiar dacă ele nu sunt ceea ce îşi doresc, de parcă ar vrea să se supere constant: în fiecare zi, acelaşi lucru, care apoi se răsfrânge asupra lor şi , iată, ei capătă şi mai mult din ceea ce nu doresc.
Dacă aceste cookie-uri nu duc la comportamente în măsură să te exprime aşa cum vrei să fii, e timpul să faci curat. Există mai multe metode: prin gândire raţională (bărbaţii sunt campioni la asta), prin meditaţie, prin a începe să fim sinceri cu noi înşine, prin terapie… Dacă oamenii se pot vedea ca nişte computere, ei pot deveni observatorii computerului şi nu sistemul de operare. Pot alege cum să reacţioneze, în loc să se văicărească. Observatorul observă emoţia şi gândul şi se gândeşte: de fapt, ce e aici? Înseamnă asta ceva? De ce mă simt aşa de nelalocul meu? De ce sunt aşa suspicios?
Intraţi în sistem şi ştergeţi, ştergeţi, ştergeţi. Dacă ceva e frumos, plin de iubire, păstraţi cookie-urile. E ca atunci când laşi pe cineva să intre în trafic de pe o stradă laterală: la un moment dat, şi ţie ţi se va face loc. Energia pe care o emitem se întoarce înapoi la noi, foarte asemănător cu un cookie. Faci click pe ea, şi Universul îţi trimite mai mult. Sunt şi cookie-uri bune: dacă îţi tipăreşti imaginea aceea cu Ferrari-ul pe care ţi-l doreşti şi munceşti pentru asta, şansa de a căpăta un bolid de felul ăsta creşte. Bine-ar fi să lucrezi în paralel şi la garaj ☺.
Mulţi oameni nu îşi văd credinţele, dar le trăiesc. Cookie-urile devin credinţe şi convingeri, un set de reguli pe care tu le-ai creat, pentru tine, subconştient. Aceste cookie-uri îţi creează comportamentul, lumea din jurul, tău, oamenii care te înconjoară, situaţiile. Creează “reclama” care cheamă următoarea situaţie.
Avem nevoie de un set de principii după care să trăim. Unul pe care să îl impunem noi, nu cineva din afară sau unul subconştient. Avem nevoie să punem un filtru în faţa cookie-urilor care trebuie să treacă de aceste principii ca să fie corect evaluate, anulate sau recunoscute ca importante. Dar, despre acestea, data viitoare.
Pe Ian şi Andreea îi găsiţi aici, cu tot ce fac ei. 🙂
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
