Înainte de a scrie și eu ce mi-a trecut prin cap despre „sindromul global al cumpărării hârtiei igienice” am făcut, așa cum se cade, o scurtă documentare pe internet. Cum mă așteptam, mi-au luat-o alții înainte. Psihologi, sociologi și alții ca ei specializați în comportamentul consumatorului au înșiruit o serie de motive pentru care omul – Hamsterkäufe – ca să-i dau și eu o notă mai științifică, cumpără în neștire hârtie de șters la fund. Pentru că nu mă gândesc că ar folosi-o pentru un alt scop decât acela pentru care a fost inventată. Cum fac eu, cu atâta lipsă de discernământ și considerație față de un lucru atât de râvnit… hahaha. Hai, dați-mă în judecată că șterg oglinda cu hârtie igienică, excomunicați-mă pentru această cruntă blasfemie, ardeți-mă pe rug, hihihihi.
Nu contează, mai am cinci suluri și am găsit tot cinci motive puse pe seama cumpărătorilor obsedați de hârtie igienică. În mare preluate de mai toți, în mare destul de vagi în a explica concret acest fenomen: oamenii recurg la măsuri extreme când aud mesaje contradictorii, oamenii reacționează din cauza lipsei unei direcții clare din partea oficialilor, oamenii vor să aibă un sentiment de control”, bla, bla, bla.
Bun, bun, am înțeles, din dorința de a supraviețui, de a avea control asupra situației s-au pregătit și ei cum i-a dus capul, e în regulă. Fiecare știe ce-i trebuie chiar dacă pare că se iau unul după altul, cum fac cei care cumpără fasole, deși mereu au urât fasolea, dar e în regulă și asta, de ce să fim supărați acum pe spiritul de turmă, n-am fost noi mereu oițele, turma, mielușeii Domnului?
Dintre toate explicațiile una m-a deranjat foarte: “La urma urmei, dacă rămânem fără hârtie igienică, cu ce o înlocuim?”. Vai de mine, stimabile profesor de la Universitatea Temple, dar de ce trebuie să ne subestimați în așa hal!? Chiar credeți c-o să stăm așa căcați la cur doar pentru că nu mai avem hârtie igienică? Păi, înainte să apară hârtia asta ce făceau oamenii? Bine, ne-am cam pierdut noi niște skill-uri pe care le aveau oamenii din civilizația dinaintea civilizației, dar tot știm încă cum să ne spălăm la cur, știm, nu?
Știu, știu, unii asiatici care au golit și ei rafturile de hârtie igienică contrazic ce spun eu cumva, ohh, și tocmai ei, ei care nu aveau nevoie de hârtie igienică, fiind bine cunoscuți pentru „spălarea îndelungată și temeinică a posteriorului atunci când mergeau la toaletă”, tocmai ei. Occidentalismul ăsta cu toate simbolurile lui: hârtia de toaletă – „ultimul simbol al bunăstării și autonomiei omului modern”, le-a corupt curățenia… puritatea. Asta cu igiena asiaticilor și cu pierderea purității lor din cauza băgăcioșilor de occidentali am găsit-o într-un articol unde se mai spunea că în timpul unei astfel de situații potențial dătătoare de moarte, pentru că occidentalul știe că poate muri, iar pentru că fecalele îl apropie simbolic de moarte, cumpără hârtie igienică convins fiind că poate lupta contra morții.
E bună, asta mi se pare bună. Dacă ar trăi acum Freud, cu siguranță ne-ar desluși mult mai bine care-i faza cu cumpărarea asta compulsivă a hârtiei igienice. Cu siguranță ar mai scrie câteva sute de pagini despre Thanatos and the toilet paper din care nici el n-ar înțelege mai nimic, dar pentru care ar primi măcar un Nobel pentru Pace. Evident, pentru că ar fi adus pacea în sufletele căcăcioșilor.
toilet paper art sakir gokcebag
Eu am înțeles-o altfel pe asta cu fecalele care ne apropie simbolic de moarte și cred că-i tocmai invers, cred că fecalele ne apropie de viață, ne confirmă viața. Uitați-vă și voi la părinții ăia care fac piii… c-pic de bucurie, cuprinși de-un profund extaz atunci când copilașul a făcut căcuța „da’ cine a făcut căcuța, dâgâdâgâdâgâ, cineeee? Prințișorul, iubirea lu’ mama, căcăciosul” și pac o poză ca să vadă toată lumea ce vrednic și sănătos e moștenitorul. Serios, eu am văzut poze de astea. Oooook, nu mai zic niiii-mic.
Alta, amintiți-vă, pentru cine a fost în spital vreodată, operat sau mai știu eu ce, care era prima întrebare pe care o punea medicul la vizită: ai făcut tu căcuța?) nu, nu chiar așa o punea, dar tot despre asta era vorba, cum mai lăsa de la el și te întreba dacă totuși măcar un pârț ai tras, cum te amenința că nu pleci acasă până nu-ți lași acolo dovada vie că ești viu, că funcționezi, dude, despre asta era!
Încă una, cum ne simțim când suntem constipați? Ohhhorriiible, da, da, știm, chiar avem și un peiorativ pentru persoanele care „uite și tu, zici că-i constipată, așa se poartă”, sau, sau când… după cafeaaa? Eiiii, acum, băutorii de cafea să-și cerceteze bine sufletele și să caute să vadă dacă gustul cafelei și faptul că-i trezește sau că-i ține treji îs singurele motive pentru care beau cafea și dacă nu cumva ar fi și pentru… pentru „unul dintre cele mai fericite momente ale zilei”, ooooh! Și nu în ultimul rând, fraților vii-căcăcioși, un mort nu se cacă. Dap, după moarte încetează și această funcție fiziologică de excreție, ca să mă exprim mai elegant că prea am dat-o în căcat. Aaa, ați observat câte expresii avem despre căcat? S-a căcat în scăldătoare, cum se spune despre un om norocos, a mânca căcat, căcat cu ochi, cacă-frică și altele care, indiferent de ce exprimă, exprimă în primul rând viața, existența.
Bun, am înțeles, a face caca e o chestie ancestrală, fiziologică, făcătoare de bucurie, motiv de mândrie, simbol al vieții să-i spunem! Acum, dacă punem simbolul vieții lângă un simbol al bunăstării, al civilizației = hârtie igienică. Hai că a fost simplu! Jesus Lord, potrivit acestei gândiri emancipate atât timp cât avem hârtie igienică în casă înseamnă că (o să) facem caca, dacă facem caca înseamnă că avem după ce ne căca, adică am mâncat ceva în prealabil, și dacă mâncăm suntem încă vii pentru că un mort nu mănâncă ci doar este mâncat, scuze, scuze, nu mă pot abține de la glumele astea macabre de căcat.
Și nu vreau să închei înainte de a mă lăuda cu o chestie. Eu știam, știam cât este de importantă hârtia igienică sau orice altceva cu care-ți ștergi dosul, înainte de hârtie existând și alte materiale biodegradabile folosite cu același scop, pentru că acolo unde am crescut eu, într-un small village dintr-o țară situată în sud-estul Europei Centrale, a te căca și a te șterge la fund reprezenta o modalitate de încadrare social-economică a individului, astfel că despre cei foarte săraci se spunea mereu că „nu au nici după ce se căca” implicit că „n-au nici cu ce se șterge la cur”.
În sfârșit, înțelegem cu toții că există un raport egal între speranța de viață și cantitatea de hârtie igienică cumpărată, înțelegem că dorința de a supraviețui, de a trăi, concretizată prin a ne căca și dorința de a ne căca mult și bine, ne-a făcut pe unii, ok, hai, pe mulți dintre noi să cumpărăm atât de multă hârtie igienică. Așa că eu zic să nu mai fim atât de constipați în gândire și să eliminăm, să ne excretăm prejudecățile, să depatologizăm acest comportament firesc până la urmă. Hai, recunoașteți, cine nu s-ar simți plin de speranță dacă ar avea în fața ochilor baxuri, baxuuuri întregi de hârtie igienică care sugerează atât de limpede ESENȚA VIEȚII?
Pe Simona o găsiți și aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Țara în care nu te poți compromite
Iar la zi de sărbătoare, nimicul cu moț
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
