– Cum, tu nu ai amantă?
Se uita la mine precum capra la ceas.
– Nu, nu am. Și nici nu-mi doresc. Dar de ce mă întrebi?
Tocmai ne veniseră berile și ne așezam confortabil în fotoliile cafenelei din Centrul Vechi. Ne știm cam de prin liceu. Ne-am întîlnit întîmplător pe stradă. O vreme am pierdut legătura. El mersese la Construcții, eu începusem Jurnalismul la SSJ și ne-am văzut din ce în ce mai rar. Dar, de fiecare dată cînd ne întîlneam, conversațiile erau spumoase. Poate că asta era încă o confirmare, dacă mai era nevoie de ea, că prietenia noastră din liceu nu fusese una de circumstanță. Așa că, imediat ce ne-am văzut, am stabilit că trebuie să intrăm în primul local să băgăm trei beri și să ne aducem la zi cu viețile. Mi-a zis de job, de casă, de copii, după care a intrat destul de brusc în subiectul „amante”. Cred că-i stătea pe limbă și voia să vorbească cu cineva despre asta. Iar eu, ascultător bun, n-am ratat ocazia.
– Deci, eu sunt la a treia, a continuat el nestingherit de reacția mea. Dar mă gîndesc s-o las pe asta și să-mi caut alta mai tînără.
– Glumești, zic eu. Dar ce, amantele astea sunt, așa, consumabile? Li se depreciază calitatea în timp?
– Da, zice el. Oarecum. Ca orice obiect de patrimoniu, după o vreme începe să-i crească suma necesară mentenanței. Costă mai mult, omule, înțelegi? Odată cu trecerea timpului, raportul calitate-preț începe să devină subunitar.
Înțelegeam perfect ce vrea să spună. Terminaserăm amîndoi Economicul și termenii nu-mi erau străini. Ce nu puteam să înțeleg era dîra de cinism care răzbătea din miezul expunerii lui strict economice. Adică, mă întrebam, cine gîndește așa? La naiba, zic, poate că glumește, doar. Dar nu glumea.
– Ok, ajută-mă să înțeleg ce vrei să spui pentru că simt că-mi scapă niște detalii.
– Da, zice el, îți spun imediat.
A mai sorbit două guri de bere, și-a aprins o țigară și a-nceput.
– Vezi tu, nevestele sunt animale cu statut special. Gătesc, calcă, fac curat în casă. Fac copii. Se-ngrașă. Își pierd apetitul sexual. Devin isterice sau, după caz, apatice. Dar nevasta nu ți-o lași așa, cu una, cu două, că nu suntem pe maidan. Ai luat-o cu familie, cu popă, cu zestre, n-o arunci așa, la prima p**dă. Ai luat-o, o ții. Că altfel, divorțuri, partaje, copilul crește traumatizat, tre’ să dai bani la psiholog, familia te urăște și toată lumea are de suferit. Așa că, una peste alta, ieși la pepeni. Plus de asta, gîndește-te și tu: ciorbița-ciorbiță, tocănița-tocăniță, pătuțul cald, șosetele știi exact unde sunt, cămașa e pe umeraș în șifonier iar pantalonii au dunga perfectă. Nah, chestie de experiență. Așa că, precum am decretat, nevasta nu o lași. Dar ești și tu bărbat și vrei niște carne proaspătă, acolo, că de m*ia pe care o face nevasta din an în paște ți s-au cam subțiat coastele. Plus de asta, o știi, te-ai obișnuit cu ea. N-are ce să-ți mai spună nou. O știi și rasă, și păroasă, și cu aromă de usturoi, și cu parfum de la Avon.
Îl ascultam uluit, recunosc. Se luase un pic de la a doua bere, rîdea tare și-i tremura burtica de inginer constructor de birou.
– Bun, bun, zic. Dar amantele astea, unde le găsești? Așa, pe stradă, te duci la una și-i zici: „Auzi, nu vrei să fii amanta mea?” și ea desface cracii și gata, e amanta ta?
– Nu, zice, fii atent. Ești prost de bubui. Nu m-ai ascultat niciodată și sunt sigur că nici acum n-o să-ncepi s-o faci. Dar las’ că te trezești tu la un moment dat și-o să plîngi în pumni. Că ai stat tu să le sufli în c*r și să le spui poezii. Parcă tot în liceu ai rămas.
M-am cam regăsit în descrierea lui rapidă dar, sincer să fiu, nu mă simțeam defavorizat de soartă din punctul ăsta de vedere. În definitiv, fiecare își trăiește viața în felul în care se simte împlinit.
– Fii atent, continuă el. Pe-asta, pe ultima, am cunoscut-o într-un team building la Sinaia.
– Cîți ani are? Am întrebat așa, mai mult pentru fluența conversației.
– 35, zice el. Singură. Fără cățel, fără purcel. Combinația perfectă. Cel puțin, așa m-am gîndit la început. Se fîțîia pe-acolo pe la prezentările din timpul zilei cu niște dosare. Mă rog, era, cumva, din echipa de organizatori. Geană pe mine, frate, de la-nceput. Mai avea puțin și se urca peste mine pe scaun și-mi punea și dosarele în cap. Habar n-am ce i-a plăcut la mine. M-am băgat în seamă cu ea la cocktail-uri, dup-aia. Știi cum e, o umbreluță, o alea-alea, se leagă conversațiile. Ba despre vreme, ba despre războiul din Siria, știi tu, să pari dotat la mansardă. Să faci impresie bună. Am văzut-o eu că se lipește din prima. Am radar la ele. I-am cerut numărul de telefon. Și-a dat ochii peste cap și mi l-a zis ca pe poezie.
– Și-ați făcut ceva, acolo, la hotel?
– Nu, zice el. Că n-aveam unde. Stăteam cîte patru în cameră și hotelul era full. Da’ fii atent, fază. După vreo trei zile îi dau un sms, așa, la mișto: „Mi-e dor de tine!”. Bă, și nu zici că pune proasta botu’? Și-mi răspunde: „Și mie!”.
– Dar, zic, știa că ești însurat? I-ai spus?
– Daaa, co*ieee, exact asta-i faza! Că știa! Și-a durut-o la bașcheți, mă-nțelegi? Mă rog, inițial am crezut c-o să fie așa, frecuș pe derdeluș, știi tu ce zic. Să nu mă simt singur în delegații.
– Și-apoi? S-au complicat lucrurile?
– Da, zice el. Dar stai să vezi. Ne-am văzut de cîteva ori. De fiecare dată la ea. Are un apartament pe care i l-au lăsat ai ei cînd au plecat din țară. Trei camere, confort I, decomandat. Loc să-ți faci de cap, căcălău. În baie, pe mașina de spălat, pe chiuvetă, ca băieții, așa. Dac-aș duce-o pe nevastă-mea în baie să-i arăt mașina de spălat mi-ar zice să aduc și detergentul, că pentru ea altă funcție nu are mașina de spălat, dacă înțelegi ce vreau să zic.
Aici recunosc că am rîs copios. Are și stilul ăsta de a povesti, cu tot cinismul lui, de te îndoi de rîs.
– Bun, și? V-ați văzut, v-ați tras-o și dup-aia?
– Frățică, fază nașpa. S-a-ndrăgostit de mine, proasta. Că să-mi las nevasta, că să ne mutăm împreună, dume d’astea de femeie singură care și-a găsit combinația vieții.
– Păi, și tu ce i-ai zis?
– La-nceput am zis ca ea. Că m-am gîndit că-i trece după două săptămîni. Mă rog, i-am băgat textele alea clasice cu scorpia de-acasă, care nu mă înțelege, care mi-a trîntit un copil doar ca s-o iau de nevastă, ceea ce e parțial adevărat, dealtfel, că nevastă-mea era gravidă cînd ne-am căsătorit. Dar eu oricum voiam să mă adun de pe drumuri, așa că atunci am știut exact ce fac. Dar nah, am înflorit puțin povestea ca să-i activez sufletul de mamă.
– Și i l-ai activat pînă s-a depășit cota de avarie…
– Daaa, frateeee. Nu mai scap de ea, acum.
– Nevastă-ta știe?
– Bă, a mirosit ea ceva, că nu-i proastă deloc. Da’ și nevastă-mea-i perversă. Bănuiește că am amantă și-o doare-n carici. Adică, vreau să zic, nu face spume sau ceva, dar stă la butoane, cum ar veni. Se mai bosumflă, mai face fițe, că ce stau atîta pe net, plm, d-astea. Iar eu o împac de fiecare dată. Ba că-s niște prieteni, ba că e o colegă de serviciu, nah, bag și eu din top. Și ea cînd vede că mă pisicesc la ea și-i spun c-o iubesc și că e viața mea se calmează instant. Că știe că n-o las eu pentru vreo fraieră. Mă cam cunoaște, dacă înțelegi ce vreau să spun. Știe că sunt comod și n-aș pleca așa, cu palma-n cur în altă casă s-o iau de la capăt. Plus de asta, cumva îi convine și ei.
– Adică? Aici eram un pic contrariat.
– Păi, știi cum e, după ce-ai mîncat în oraș parcă-i mai bună mîncarea de-acasă, dacă-nțelegi ce vreau să spun. Iar cum nevastă-mea nu prea mai are chef să sară-n pix cum sărea cînd ne-am luat, măcar atunci cînd o facem, așa mai rar, e frumos. Ne mai amintim cum ne plimbam noi prin parc, cum îi aduceam flori la internat, din astea. Și toată lumea-i mulțumită. Plus de asta, mă simt și eu un pic cu musca pe căciulă, iar nevastă-mea știe să mă exploateze la maxim. Cînd mergem duminica pe la Mall, nah, ca familia, așa, se oprește la cîte-o vitrină și-mi zice: „Motănel, (că așa ne-alintăm noi), motăneeeel, uite ce rochie drăguțăăăă! Crezi că mi-ar sta bine cu ea?” iar eu ce c*cat să zic, „Da, pisiii, e superbă, ți-ar veni perfect! Hai s-o luăm.” Și, jbang, sare băiatu’ din patru bulioane, să ia rochie la nevastă. Nu mai zic că și fi-miu ăla mare…
– Ce, zic, s-a prins fiu-tău că ai amantă?
– Eeee, că prost n-o fi nici el. Dar n-a avut curaj să-mi zică nimic, că-i rupeam oasele, îți dai seama…
– Păi și ce face fiu-tău?
– Ce să facă? Profită și el cît poate.
– Adică?
– Adică s-a prins că atunci cînd mă jecmănește nevastă-mea de bani la Mall e loc și pentru el. Și mă ia cu d-astea, gen: „Tatiii, ia uite ce joc fain a apăruuuuut…Toți colegii de la școală îl au, numai eu nu…!” și se uită complice la mă-sa. Acum, ce să fac, să-i zic Nu? Așa că-i iau și lui toate căcaturile, numai să tacă din gură.
– Deci, cumva, toată lumea trage pe spatele amantei tale.
Acum era rîndul lui să se tăvălească pe jos de rîs.
– Daaaa, frateeee…dacă poți să crezi așa ceva. Amanta e baza societății. De consum. Nevastă-mea primește rochii, sexul de-acasă s-a îmbunătățit, fiu-meu are ultimele jocuri și toată lumea-i fericită. Dar cred că trebuie să mă despart de ea.
– De ce, întreb eu ușor nedumerit.
– Pentru că vrea să devină nevastă. Iar eu nevastă am, nu-mi trebuie încă una.
A schimbat apoi subiectul și a-nceput să-mi povestească la ce liceu merge fiu-său și ce medalii a mai luat la karate, dar mie-mi zbîrnîia în cap povestea lui cu amanta. Și nu puteam să nu mă-ntreb: „Oare proasta aia ce-o simți?”.
Pe Lorin îl găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
