Doina Ruști întreabă
Cum se termină prieteniile?
Spune-mi cum ai pus capăt unei prietenii?
Ai avut o discuție?
Ai sunat?
I-ai scris?
Pur și simplu nu i-ai mai dat niciun semn? De ce?
Răspund Anna Marquer-Passicot și Codruț Mendea
Anna Marquer-Passicot
Franțuzoaică prin naștere, Anna este îndrăgostită de România, a gustat din frumusețile Lisabonei, iar acum trăiește la Istanbul. Este traducătoare (portugheză, română) și un filolog de maximă sensibilitate. Dintre scrierile mele a tradus povestirea 35 de minute după, iar acum traduce un roman.
Am avut o prietenă foarte bună, Cloé. Inițial, eram prietene «de petrecere», dar ne-am apropiat printr-o întâmplare. Eram singură acasă (ai mei plecaseră la un festival) şi mi-am dat seama că mi-era frică să rămân singură acasă noaptea. Casa avea o gradină mare şi și mi se părea că acolo, pe timp de noapte se întâmplă lucruri înfricoșătoare. Da, încă mi-e frică de fantasme şi de monştri… Cloé a venit la mine ca să-mi țină de urât. Am făcut un foc mare în gradină şi am povestit până târziu, bucurându-ne de câteva sticle de vin. După aceea, am rămas foarte apropiate şi ne-am văzut aproape în fiecare zi.
În toamnă, a plecat în India, pentru un an. Apoi, a plecat un an în State. Am păstrat legătura, cu din ce în ce mai mic interes, pe mail sau prin scrisori. Era acum câţiva ani în urmă şi încă nu foloseam Skype atât de frecvent ca astăzi, de fapt, încă n-aveam calculatoare. La vreo trei ani după plecarea ei, am plecat și eu din tară iar la întoarcerea mea, am vorbit pe Skype. A fost ca şi cum niciodată nu ne-am despărțit. Complicitatea a revenit imediat. Ne-am scris mai des şi mai mult. Cum s-a întors în Franta, m-a căutat. Ne-am întâlnit iarăși la mine. Dar seara a fost puţină ciudată. Cred că amândouă eram foarte fericite să ne vedem, dar nu reuşeam să ne punem de acord pe niciun subiect. Totul ni se părea anodin. În sfârşit, am simtit ca vechea noastră complicitatea dispăruse fară să înteleg de ce. Nici ea, nici eu n-am exprimat această impresie, dar după nu ne-am văzut sau nu prea am vorbit pe mail. În sfârşit, cred că timpul a făcut lucrul său şi că prietenia noastră s-a terminat în mod natural…
***
Codruț Mendea
Este un tânăr regizor, în special cunoscut pentru realizările prodigioase și creative din publicitate, deși partea cea mai interesantă a muncii sale s-a materializat în spectacolele de la Teatrul Evreiesc sau din cadrul atelierelor UNATC. Doctorand în cinematografie, Codruț este interesat și de teoriile filmului. A făcut și câteva scurt-metraje, între care Micul capriciu al domnului Nelu, Frame, Ficțiune, Acvariul cu pești.
*
Fac parte din grupul de persoane care investesc enorm în prietenie. Viața m-a învățat, însă, că trebuie să-mi revizuiesc, drastic, așteptările. Probabil și faptul că am fost unicul copil în familie m-a făcut să tânjesc după acea prietenie totală, acea camaraderie soldățească înscrisă în genele mele de bărbat.
Îmi amintesc de polemicile înverșunate pe care le aveam cu mama, pe această temă. “Nu există prietenie totală! De la un anumit nivel, relațiile între doi adulți se filtrează prin prisma interesului personal”- spunea ea. Eram revoltat și nu îmi imaginam viața fără bunii mei prieteni, pe care puteam să-i sun la orice oră, să le cer și să le ofer orice.
Timpul a trecut și golul din jurul meu pare să-i confirme teoria. Pe unii i-am pierdut din vina mea – implicarea totală în muncă m-a făcut să dau curs invitațiilor “la o bere” din ce în ce mai rar, până când nu am mai primit niciuna – pe alții mi i-a răpit o întâmplare imposibil de digerat chiar si după trecerea unui deceniu, alții s-au eliminat singuri din jurul meu, transformați încet și ireversibil în ființe străine.
Nu am pus niciodată, dar niciodată, punct unei prietenii adevărate. Lucrurile au degenerat în mod subtil, pas cu pas, insesizabil. Probabil anumite întâmplări, lipsa de la apel în ajunul marilor bătălii ale vieții, au șters încet, dar sigur, cărările care uneau sufletele noastre și m-am trezit, într-o zi, că nu mai recunosc prin noianul de buruieni urma bătătorită îndelung.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
