Exerciţiu fix la bară – cam aşa mi-a picat de scris povestiuca asta…
Cum te cucereşte un bărbat? Ce să facă pentru a-ţi câştiga atenţia, timpul, inima?
Hm, greu de răspuns aşa încât să rămână şi loc de “a făcut el, nu l-am dus eu de mână”. Trecem dincolo de flori, atenţie, bomboane, câte inimioare a pus în bileţelul din buchet, dacă l-a scris de mână sau nu, şi alte minunăţii despre care ştim deja că primesc sfaturi din toate părţile despre cum să le facă.
Mergem la miez! Ce trebuie să facă? Păi… să încerce! Înarmat cu un amestec ce ar trebui să rămână misterios, între încrederea în sine fără fisură (cel puţin la prima şi cea mai importantă vedere), uşurinţa cu care să poată accepta zâmbind un refuz şi eleganţa de a-l putea transforma cel puţin într-o conversaţie fără bâlbe, care ar putea fi începutul unui alt fel de prietenie.
Cu alte cuvinte, bărbatul ar trebui să nu prea renunţe, să cam ştie să lupte şi în aceeaşi măsură să piardă frumos dacă nu e cale spre inima ta.
Ştiu, ştiu, bărbaţii au cam fost răsfăţaţi de ultimele noastre cuceriri în materie de “a fi cea mai bună” în toate cele, pentru a mai rămâne chiar cei mai desăvârşiţi viteji Feţi Frumoşi. E un pic prea complicat şi noi cam dăm senzaţia că ne place mai mult să fim stăpâne pe situaţie decât să fim protejate.
Dar…mare, mare “dar”… pentru că suntem la capitolul visare, miezul rămâne la fel cum i-a fost echilibrul de când s-a rânduit frumos Iubirea – bărbatul trebuie să fie Yang-ul inimii de lume în care tu eşti Yin, trebuie să se lase sedus în aceeaşi măsură în care tu trebuie să nu poţi scăpa puterii lui de a te atrage, trebuie să te poată privi cu toate felurile de dragoste în cea mai frumoasă lumină zâmbind şi în cea mai albastră clipă plângând, trebuie să-ţi prindă mâna înainte să aluneci, să te protejeze atunci când nu ştii s-o ceri, să te atingă atunci când încă nu ştii că a început dorul, să meargă în acelaşi pas cu tine, să te aştepte când ai obosit si nu poţi spune asta nimănui încă, să te asculte şi atunci când taci, să te lase să zbori atunci când ar vrea să te ţină doar pentru el, să te împingă să fii puternică şi întreagă cu tot ce eşti tu, pentru că doar aşa, şi el, jumătatea ta de suflet, devine atât de puternic încât să te merite… încât să-l meriţi…
Am zburat un strop mai adânc decât întrebările cu care am început. Dar abia am început să răspund…
Ar mai fi de spus? Sigur, oricând…întotdeauna…pentru fiecare dintre noi paşii cresc diferit, singura certitudine e că trebuie să fie pereche şi nu altfel, iar dansul ăsta roşu-copt de viaţă, în care te vrei purtată în braţe, prinsă, iubită, ar trebui să nu te lase niciodată să te odihneşti în vreo rutină călduţă, nici pe tine, nici pe el…
Şi pentru ca muzica să nu se oprească, toată nebunia frumoasă prin care ai trecut cucerindu-i inima, Femeie… Bărbate… începe din nou mâine… şi din nou, cu fiecare răsărit de zi care vă va găsi împreună!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
