În 1899, economistul Thorstein Veblen observa în celebra sa lucrare The Theory of the Leisure Class consumul ostentativ şi faptul că anumite obiecte sunt reprezentative pentru clasa superioară care-și permitea să trăiască în lux (de exemplu, utilizarea linguriţelor de argint sau a corsetelor). Şi azi, 100 de ani mai târziu, lucrurile stau cam la fel. „Consumul ostentativ” continuă să fie reprezentativ, însă pentru întreaga societate capitalistă.
Azi, bunurile de lux sunt mult mai accesibile – datorită economiilor de masă şi a furnizorilor ieftini externi (precum China). În plus, există o clasă de mijloc tot mai solidă pentru care anumite tipuri de obiecte – televizoarele cu ecran plat și diagonală mare sau gențile de brand – semnalizează bunăstarea. În acelaşi timp, însă, cei cu adevărat bogaţi au găsit alte modalităţi de a-şi demonstra potenţa financiară şi asta pentru că accesul tot mai mare la produsele de lux le-a micşorat capacitatea de a face diferenţa între clasele sociale.
Plăcerea de a epata cu yahturi, maşini foarte scumpe şi palate pe post de locuințe încă există, dar nu acesta este trendul, ci acea clasă de oameni bogaţi şi educaţi în acelaşi timp, care deja au făcut schimbări dramatice în ceea ce priveşte imaginea lor. Astfel, aceştia pun accentul pe capitalul lor educaţional şi cultural, continuând să cheltuie sume mari, dar pentru servicii, sănătate, educaţie şi investiţii în resurse umane. Acest comportament ar putea fi numit – în contrabalas cu acel „consum ostentativ” despre care vorbeam – „consum invizibil”.
În Statele Unite, statisticile sunt cât se poate de clare în acest sens: din anul 2007, persoanele ale căror câştiguri depăşesc 300.000 de dolari pe an cheltuie semnificativ mai puţin pe bunuri materiale (iar cheltuielile pentru educaţie au crescut de 3,5 ori din 1996), în timp ce clasa de mijloc (cu venituri aproximative de 70.000 de dolari pe an) nu şi-a modificat obiceiurile de achiziţie, cheltuielile acestora pentru educaţie rămânând constante.
Pe de altă parte, costurile pentru educaţie au crescut foarte mult (analiza se referă în continuare la SUA), tot mai puţini fiind aceia care îşi permit plata studiilor.
Totuşi, „consumul invizibil” nu trebuie să aibă mereu preţuri exorbitante, putând fi demonstrat prin simboluri mai puţin costisitoare, dar la fel de relevante, cum ar fi abonamentul la The Economist (care nu este foarte ridicat, dar presupune o anumită educaţie şi un anumit cerc social elitisit în care să se dezbată subiectele abordate aici) sau consumul de ouă ecologice. Practic, este modalitatea prin care membrii acestui tip de elită nouă se recunosc între ei. Altfel spus, la pachet cu plata facturii la colegiul privat, merg biscuiţii cu quinoa şi fructele bio.
Cunoașterea acestor norme sociale aparent necostisitoare este în ea însăși un ritual de trecere în clasa superioară de astăzi.
Pe de altă parte, acest tip de investiţii joacă un rol foarte important pentru nivelul de viaţă al generaţiilor viitoare, în comparaţie cu simpla achiziţie ostentativă a bunurilor de lux. În plus, este un mod invizibil – dar foarte eficient – de a securiza şi păstra statutul social, fără nevoia de a mai epata.
Citiţi şi
Lux, calm și voluptate, în așteptarea haosului – Sundown
Bonnie & Clyde à la française – Adieu les cons!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
