(continuare de la Dacă a fost iubire, lupţi sau să renunţi la tot?)
Eram într-o sedinţă când mi-a ajuns mesajul Sarei.
„Ştiu că în ultimele trei săptămâni am abuzat de răbdarea şi timpul vostru, că v-aţi străduit să fiţi mereu şi zâmbitoare, şi înţelegătoare, şi diplomate, şi teribil de insistente. M-aţi purtat la cele mai improbabile mostre, cele mai obositoare maratoane prin magazine, cele mai neinspirate filme. Nu m-aţi lăsat să zac, să sufăr, să-mi ling rănile în tăcere şi singuratate, să-mi plâng de milă. În seara asta, aş vrea să veniţi la mine. Ştiu, invitatia e inopinată, nu aveţi timp să vă organizaţi, dar îmi doresc atât de mult să vă am lângă mine şi promit că de acum încolo n-o să mai aveţi grija mea. Diseară la 9?”
La naiba, mă gândesc, programasem o seară în familie; film, pizza, îngheţată. O să bombănească toţi pentru schimbarea de program, dar mă revanşez mâine seară; aceeaşi propunere plus bonus, ca să calmez apele. N-apuc să-mi termin gândurile, să ţes strategii şi priorităţi, că-mi ajung alte două mesaje. Ada şi Lara sunt la fel de ocupate ca şi mine. Vorbim câteva minute pe chat, ne lamentăm, ne mirăm, ne întrebăm ce o avea în minte Sara, care o fi motivul acestei invitaţii neaşteptate, dar suntem constrânse să abandonăm subiectul şi să ne întoarcem la activităţile noastre, nu înainte de a ne da întâlnire la pizzeria de la parterul blocului în care locuieşte Sara.
La ora 21 fix suntem în faţa uşii apartamentului cu patru cartoane de pizza, patru beri şi o cutie de îngheţată.
Când uşa se deschide, trei guri căscate şi şase perechi de ochi perplecşi rămân în aşteptare, ca în jocul statuilor. Sara şi Luca. Împreună. Şi se ţin de mână.
– Ce naiba faceţi voi doi împreună?, îi ia la zor Ada.
Ei îşi zâmbesc, se îmbrăţişează, se dau într-o parte şi ne fac loc să intrăm.
– Ce naiba se petrece aici, bombăn eu mirată.
– Ăştia doi sunt nebuni de legat, completează Lara.
După ce Sara se convinsese că Luca o înșală, plecase din locuinţa pe care o împărţeau împreună şi se mutase la părinţii ei. El încercase prin mii de subterfugii să-i vorbească, s-o facă să-l asculte, dar ea fusese de neclintit. Se mai pusese la mijloc şi întâmplarea. Într-o zi, Sara îl văzuse într-un bar cu ea, cu rivala, stăteau la o masă lângă fereastră, cu două cafele şi două pahare de apă în faţă, şi atunci bănuielile ei deveniseră certitudine. Era sigură că avea o relaţie cu ea. Suferise atât de mult la vederea scenei, că aproape i se făcuse rău în stradă şi fusese nevoită să se aşeze câteva minute pe o bancă.
Într-o seară, rivala chiar încercase să-i vorbescă, o aşteptase la ieşirea de la birou şi se ţinuse după ea până la subsol unde-şi parcase maşina, dar Sara îi spusese clar şi răspicat că nu vrea să audă nimic, că n-o interesa nicio scuză, nicio explicaţie, că putea să-l ţină pe Luca şi să se ducă amândoi învârtindu-se unde îşi doresc, dar pe ea s-o lase în pace, că nu vrea să ştie nimic de ei. Femeia încercase să-i spună ca nu era ceea ce credea ea, dar Sara îi râsese în faţă.
– Ah, nu? Ar fi trebuit să vă găsesc în pat ca să mă conving?
După săptămâni de încercări în van, Luca reuşise mai mult cu forţa s-o oblige să-l asculte.
Intrase în depresie după ce-şi pierduse serviciul cu două luni în urmă. Nu-i spusese nimic Sarei, nu se sfătuise cu ea, nu-şi golise sufletul plin de amar şi preocupări, îi era ruşine şi teamă ca ea să nu-l considere un ratat.
Aşa cum făcea de când erau împreună, dimineaţa ieşeau amâdoi, o lăsa pe ea la serviciu şi apoi mergea spre biroul lui, asta ştia Sara. În realitate, el umbla toată ziua dintr-o agenţie a forţelor de muncă, într-alta. Fără rezultat. Şi ăsta era motivul pentru care devenise ursuz, apatic, nervos, fără chef să iasă din casă, să se vadă cu prietenii, ba chiar să facă dragoste. Sara pusese toate aceste schimbări pe seama stresului de la serviciu, pe responsabilităţile pe care Luca le avea cu demararea noului proiect la care lucra. Aşa ştia ea.
Luisa, soţia unui renumit psiholog şi colegă cu Luca, insistase de multe ori ca el să se lase ajutat de un specialist. El însă era reticent, neîncrezător, convins că nu i-ar fi fost de niciun ajutor un „stoarce creieri”. De aici echivocul şi suspiciunea Sarei, pentru că, Luca, pe chat sau la telefon, era mereu în contact cu Luisa. Ea îl sfătuise să vorbească cu Sara, să-i spună adevărul, să-l convingă de faptul că n-o să fie în ochii ei o jumătate de bărbat dacă o perioadă banii în casă o să-i aducă doar ea.
Sara s-a simţit un vierme când a aflat toată povestea. Nu-şi dădea pace că nu intuise problemele şi suferinţa prin care trecea Luca, nu-şi ierta că nu dăduse importanţă shimbărilor evidente din comportamentul şi atitudinea lui, că atât de uşor îl acuzase, că nu avusese încredere în el, că refuzase să asculte, să înţeleagă ce se petrecea în sufletul lui.
După lecţia asta de viaţă, ajunsă acasă, m-am cuibărit în braţele omului meu şi l-am întrebat: e ok?, avem ceva de lămurit, de vorbit, de înţeles?
El s-a uitat cu nedumerire la mine şi m-a îmbrăţişat strâns.
– Ce-ţi veni, nevastă?
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
