Îl văd uneori cum trece cu pas măsurat, la braț cu o femeie. Nu știu dacă e aceeași sau alta, că nu am ochi pentru ea, ci doar pentru acest superb exemplar uman. Masculin. Cu o atitudine de învingător. Am senzația că viața îi bate la ușă în fiecare dimineață ca să-și depună omagiile, ca pe icre. Aș face-o și eu, recunosc, dar (încă) nu știu unde stă. Nu pot să nu-i admir tunsoarea impecabilă – și bănuiesc în spatele ei se află hair-stiliste transpirate și înnebunite de un fir rebel, frizeri zeloși și perfecționiști sau, pur și simplu, măiestria lui și a propriului aparat de tuns. Wow, asta înseamnă un punct în plus pentru el. Deci nu numai că e frumos, arată bine și e îmbrăcat… îmbrăcat (că și asta e o problemă, recunosc), dar mai este și iscusit.
Cât pe ce să dau cu capul în primul stâlp, cu ochii după el. Pff, l-am văzut iar și, de data asta, era singur. Ce moment glorios am ratat… Trebuie să fiu pregătită de acum. În fiecare zi să ies din casă ca și când m-aș duce la întâlnirea cu (era să zic destinul) bărbatul visurilor mele. Adică, știți voi, epilată și para epilată, lenjerie intimă de dantelă fină, parfum pe mine, parfum în geantă, periuța de dinți la purtător, trusa de machiaj de voiaj în poșetă, un rând de haine de schimb că poate am noroc și se prelungește noaptea, mă rog, mărunțișuri esențiale cum s-ar zice.
Și am avut noroc câteva zile mai târziu. Îl văd și e tot singur și tot perfect. Scuip în sân (metaforic, desigur), bag un ruj rapid, șterg dinții cu șervețelul și schimb razant direcția deplasării mele. Din păcate, nu am multă inspirație, așa că apelez la arhiva de filme americane de duzină și extrag de acolo arhicunoscuta scenă cu ciocnitul pe stradă. Așa că, atunci când ajung în dreptul lui, dau să-l ating discret cu poșeta, însă mă încurc în calabalâcul pe care îl car – după cum v-am spus – după mine, glezna face o fiță de zile mari, tocul zboară și, odată cu el, și demnitatea mea. Mă trezesc împăturită la picioarele lui și arsenalul meu de urgență impudic întins pe trotuar. Nu pot să cred ce ghinion am!! Bine, că se putea și mai rău, putea să zboare și cutia cu tampoane sau aia cu prezervative… deci, e ca și când aș fi avut noroc…
Bărbatul din fața mea îmi întinde mâna să mă ajute. O mână puternică, păroasă. Prin cămașa întredeschisă se ivește un piept la fel de bine acoperit. Mă strâmb instinctiv și mă gândesc că trebuie urgent să-i fac cadou un aparat de îngrijire corporală, ce naiba! Oi suspina eu după masculi virili din jungla urbană, însă el a dus conceptul ăsta la următorul nivel. Îmi despletesc picioarele și primesc recunoscătoare lucrurile adunate de el de pe trotuar. Inclusiv tocul rebel. Fac rapid o evaluare a pagubelor. Sunt remediabile, dar nu pe loc. Îi mulțumesc și, în sfârșit, ridic privirea pentru a-i înfige în ochi și-n inimă uitătura mea mortală cu mega-supraînțeles.
Clipesc o dată, de două ori… Stai așa. Ce naiba e asta? Nu e… Nu e el! Nu pot să cred… încep să derulez înapoi firul întâmplării și-mi cade fisa! Imediat după ce am căzut, am auzit o înjurătură printre dinți – pe care, ca o doamnă, am ignorat-o, considerând că face parte din decor – și apoi, de-abia la un interval de câteva secunde, a apărut mâna salvatoare. Rezultă că idealul meu de bărbat în viață, a trecut, pur și simplu, peste accidentul meu, lăsându-mă în voia sorții, abandonându-mă rănită în mijlocul străzii nepăsătoare, fără să facă cel mai uman și firesc gest să mă ajute… Aoleu, nu cumva vede și el aceleași filme ca și mine? Și asta ce ar putea să însemne? Că ne potrivim, că avem aceleași gusturi, că s-a prins de șiretlic și joacă dur sau că, pur și simplu, aparențele înșală și el este doar un mare nesimțit?
Citiţi şi
Philips la Romanian Creative Week: Îngrijirea părului între eleganță și inovație
Cum să ai grijă de părul tău și să alegi ce-i mai bun pentru el
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
