Când mă uit în urmă și-mi aduc aminte de câteva experiențe prin care viața (ei, pe naiba, viața, eu, nu viața) a decis să trec, parcă și acum îmi vine să roșesc. Nu, nu mă refer la copilărie, deși l-am parafrazat pe Creangă, ci la tinerețea mea, poate chiar mai zburdalnică decât copilăria. Dar, pe măsură ce trec anii, rușinea se estompează și zâmbetul devine tot mai larg, chiar dacă sunt întâmplările pe care nimeni nu le-ar pune la gazeta de perete la rubrica „Așa, da!”.
Nu știu cum se face, dar azi mi-am adus aminte de cum mi-am cunoscut eu socrii. Evident că eram emoționată, surescitată, de mi se încurcau stânga cu dreapta prin bucătărie, ceva de speriat. Căci, nu, insistasem să vină la noi la masă, să vadă mama soacră ce prețiozitate de noră i-a pregătit fiu-său. Și frumoasă și gospodină, și… ați prins ideea.
Văzându-mă că mă învârt ca un titirez, iubitul meu viitor soț a tot încercat, timid, de teamă să nu mușc la cât eram de pornită, să mă convingă să ieșim la vreun restaurant și să nu mă mai chinui, că pe atunci, nu era așa de simplu ca azi, faci o comandă de mâncare pe net și ai rezolvat problema, te pupă mama soacră de te albește când vede ce sofisticat știi să gătești. Ba îți mai cere și rețeta!!
Dar eu, nimic! Nu avea cu cine se înțelege. Și ca să-mi potolesc emoțiile și avântul cu direcția o idee frântă, ce m-am gândit eu? Ia să mă dreg cu niște sangria, dulce ca păcatul, dar sănătoasă tun, că doar are fructe, corect? Și uite așa, învârtelile mele prin bucătărie au devenit cumva mai grațioase și mai complicate, în același timp, că tot avem senzația că o mână invizibilă îmi tot trântește chestii în cale, ba îmi împinge paharul cu licoarea fermecată pe jos, ba îmi bagă un scaun la înaintare să-mi pună piedică, ba uită, naibii, cuptorul dat la maxim.
Dar, până la urmă, și cu ajutorul fiului viitoarei mele soacre, am reușit să fac ceva. Friptura era arsă doar pe-o parte, așa că am pus-o cu acea parte în jos, supa era doar puțin prea sărată, iar tortul nu se prăbușise. Decât într-o parte, aproape insesizabil de la un metru-doi. Dar mie mi se părea totul minunat și ignoram râsul abia stăpânit al iubitului meu.
Când au venit musafirii, eu eram cea mai labilă ființă. Am vorbit mult, le-am lăudat fiul (strigându-l doar de două ori cu numele fostului), i-am îmbrățișat destoinic, ca o viitoare bună noră, am și plâns de emoție, asta când nu râdeam ca isterica și aproape că i-am obligat să bea și ei, ca mine, doar sangria că e „dulce și nu te duce”. O impresie de nota 20! Așa se face că nu am observat că mâncarea a rămas aproape intactă, iar socrii au plecat cu o expresie dubioasă pe chip, căci, și de-ar fi văzut-o în locul meu pe fetița din The Ring ieșind prin televizor și poftindu-i la masă, nu ar fi fost mai terifiați.
M-au înțeles, desigur, și m-au iertat… la câțiva ani după nuntă, când au înțeles că… aia e! Eu zic că am avut muulte circumstanțe atenuante și mai zic că azi nu m-ș mai băga în veci într-o astfel de încurcătură. Că și așa vin în weekend la noi. Dar știți ce fac? În primul rând, comand mâncare chinezeasca la domiciliu de pe caserola.ro și, în al doilea rând, îi servesc cu… sangria! Că parcă s-au cam relaxat în ultimul timp și nu e bine!
Citiţi şi
Țara în care nu te poți compromite
Comanda de mâncare în Popești-Leordeni e mai simplă ca niciodată! Vezi meniul Qzeen
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
