În finalul filmului Planeta Maimuțelor, pe care l-am văzut demult, la cinema Patria, eroul principal, interpretat de Charlton Heston, descoperă cu stupoare și disperare Statuia Libertății în ruine, și înțelege că planeta pe care eșuase, invadată de maimuțe agresive, era chiar Pământul. Este o imagine care mi-a rămas în minte ca un memento al fragilității civilizației omenești – o civilizație pe care maimuțele o pot distruge oricând, dacă nu sunt învinse la timp. Ei bine, acum, când, de aproape un an, asistăm la diferite tentative de demolare a ordinii democratice incipiente din România, mă gândesc din nou la Statuia Libertății transformată în ruine de către maimuțe și mă întreb nu atât cum am ajuns aici, pentru că asta știm bine, ci cum putem salva ceea ce, de bine, de rău, s-a realizat în justiție și în economie în ultimii 10-12 ani – adică, metaforic vorbind, Statuia Libertății de pe Dâmbovița. Cu alte cuvinte, cum învingem maimuțele care vor să reinstituie jungla?
Nu vă speriați, nu mă voi lansa într-un eseu filozofico-literar despre salvarea civilizației, ci mă voi referi la chestiuni extrem de concrete, cum concretă era în film Statuia Libertății. Iar maimuțele, chiar dacă erau, desigur, o metaforă, aveau și ele scopuri demolatoare bine definite, ușor de recunoscut pretutindeni. Și nu mă refer la America lui Trump, ci la România noastră, care nu trebuie să devină România demolatorilor Dragnea și Tăriceanu. Deci, gata cu metaforele! Important este să vedem cum blocăm asaltul maimuțelor, pentru că, dacă nu le învingem noi, ne înving ele pe noi și vom plânge pe ruinele libertății noastre, pentru că niciodată nu a fost mai grav pericolul restaurației neocomuniste ca astăzi, când statul de drept este amenințat de proiectele de lege girate de coada de topor Tudorel Toader și promovate de nulități criptocomuniste de tipul lui Florin Iordache, Șerban Nicolae și Eugen Nicolicea, iar libertățile economice sunt la un pas de a fi desființate de stângiștii ascunși prin birouri de consilier, ca Darius Vâlcov, sau de vice-guvernatori ai BNR – mă gândesc la Florin Georgescu – care consideră munca și investițiile private ca o pradă legitimă pentru partidele aflate la putere. Dacă ne vom lăsa guvernați de o gașcă semidoctă, dominată de absolvenți ai unor universități de categoria a III-a, adică de cea mai slabă garnitură de miniștri pe care o putea oferi clasa politică, maimuțele vor birui până la urmă.
Bine, veți spune, dar, dacă nu ei, atunci cine? Opoziția parlamentară este de tot râsul – sau mai degrabă de tot plânsul. Societatea civilă este dezorganizată și se complace în această situație; a avut un moment de grație și de glorie în februarie și de atunci se tot admiră în oglindă în timp ce primatele sapă la temelia statului de drept și a instituțiilor statului. Refuzul protestatarilor #rezist de a se organiza într-o mișcare civică coerentă, cu structuri teritoriale și program minimal, face de fapt jocul forțelor politice retrograde, care cuceresc sistematic toate redutele instituționale. Argumentul mandatului democratic câștigat de PSD și ALDE la alegerile din 2016 poate fi ușor demontat, căci cele două partide nu au fost alese pentru a distruge statul de drept, anticorupția și sectorul privat din economie, sau pentru a compromite investițiile și a distruge sistemul sanitar și educația, ci în baza unor promisiuni de bunăstare pentru pensionari și salariații din sectorul public – adică pentru că au spus cele mai frumoase povești de adormit electoratul infantil, iar electoratul care nu crede în povești nu s-a simțit reprezentat de PNL și USR. Dar tocmai acestui electorat îi revine acum sarcina de a împiedica cu orice preț împingerea României spre periferia estică a UE, adică spre jungla post-sovietică, marginalizarea și rușinarea ei – și a noastră, căci a noastră este, totuși, această țară lăsată de izbeliște.
Să ieșim deci în stradă, desigur, căci de stradă primatele se tem. Poate că vom reuși să fim din nou numeroși în piețe, să răspundem chemării lui Tudor Chirilă, și să blocăm demersul criminal al inamicilor justiției independente. În lipsa unei opoziții puternice, structurate, care să reunească forțele politice și societatea civilă, blocajul nu va fi însă decât temporar. Aici, din păcate, filmul se rupe. În faza lor actuală, partidele politice pe care ar trebui să ne bazăm nu se ridică la nivelul exigențelor de inteligență, integritate și consecvență cerut de electorat și impus de momentul de cumpănă pe care îl traversăm. PNL este ca și inexistent în Parlament, reacționează târziu și are mesaje prăfuite și ineficiente – „cerem demisia!” – iar unii dintre membri săi sunt evident rămași cu mintea și sufletul în USL. Îi vedem frecvent la Antena3, în desăvârșită armonie cu propagandiștii lui Voiculescu mascați în jurnaliști. Cine nu mă crede, să-i urmărească pe alde Virgil Guran, penal scăpat de condamnare doar de termenul de prescripție, Ben Oni Ardelean sau Daniel Zamfir, care-și fac veacul la Antena3. Ca să nu mai vorbim de senatorii PNL Răducu Filipescu și Mircea Cazan care au depus o inițiativă legislativă prin care funcționarii publici să nu mai fie suspendați din funcție dacă au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals şi infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii . Mă rog, PNL a dezavuat public inițiativa celor doi, dar nu a luat măsuri împotriva lor, deși credibilitatea partidului a ajuns sub nivelul mării. Dar, dacă ne gândim bine, nici Ludovic Orban nu a câștigat simpatia activului de partid care l-a ales în fruntea partidului cu un program anti-corupție, ci, dimpotrivă, minimalizând această temă. Poate că PNL are totuși nevoie de o nouă conducere, ca să recâștige electoratul anti-PSD. În privința USR, ce să spunem? Discursul acestui partid-sentiment, fără program și fără ideologie, o fi el declarativ anti-corupție, dar măsurile propuse sunt ineficiente și incapacitatea sa de a-și face aliați în Parlament, ca și disensiunile interne, îl condamnă la irelevanță. De la PMP nu putem spera nimic bun, condus cum este de un Traian Băsescu obsedat de salvarea fiicei sale Ioana și a amicei Elena Udrea de rigorile legii penale. În ceea ce privește UDMR, ne-am obișnuit de mult cu atitudinea sa negustorească față de principii și cu cârdășia prost mascată cu partidele penalilor – PSD și ALDE.
Dacă tragem linie și socotim, vedem că singurul personaj care a avut, de un an încoace, un discurs consecvent și coerent de susținere a statului de drept, a instituțiilor anti-corupție, a responsabilității economice și a orientării ferme euro-atlantice a țării a fost Klaus Iohannis. Cam poticnit, cu lungi pauze între luările sale de poziție, uneori prea subtil, șeful statului a reușit totuși să devină un punct de reper pentru cei care doresc progresul României și succesul integrării ei în UE. Ni l-am fi dorit poate mai prezent, mai implicat, mai puțin calculat și obsedat de realegerea sa în 2019, dar nu-i putem reproșa ceva în ultimul an. Din păcate, a greșit politic catastrofal în 2016, insistând asupra susținerii lui Dacian Cioloș, deși acesta din urmă refuza să se înscrie într-un partid. Ideea unui guvern de uniune națională PSD-PNL cu Cioloș premier ne-partizan s-a dovedit o fantezie fatală. Totodată, o parte din dezastrul opoziției la alegerile din 2016 se datorează și încăpățânării vinovate a domnului Cioloș de a nu intra în politică – adică exact acolo unde se poate acționa eficient și semnificativ pentru binele public. Politica nu este rușinoasă în sine, doar politicienii venali și corupți o fac de rușine.
Rezumând, președintele este singurul suport al opoziției, iar PNL și USR suferă de un imens deficit de credibilitate. Cum să pleci la luptă cu asemenea trupe, când adversarul este atât de bine organizat și puternic? Contrar tuturor evidențelor, nu voi pleda pentru resemnare, pentru că logica politică ne ajută să gândim pragmatic. Politica nu suportă vidul – politics abhors a vacuum – după cum ne-au învățat britanicii, care știu câte ceva despre această activitate. Dacă locul opoziției este vacant, se va găsi până la urmă cine să-l ocupe. Până la urmă, partidele politice vor fi obligate să evolueze, dacă vor să supraviețuiască. În PNL și în USR există și politicieni fără probleme penale, care ar putea colabora. Totodată, ceea ce nu a reușit în 2016, și anume cooptarea în politică a echipei lui Dacian Cioloș, nu mai este acum atât de greu de imaginat. O mutare semnificativă în acest sens poate să fi fost numirea lui Ionel Dancă drept purtător de cuvânt al PNL. Or, Ionel Dancă apare în echipa Platforma România 100 și a fost consilier de stat al prim-ministrului Dacian Cioloș pentru proiecte de dezvoltare economică regională și coordonator al unei Unități Guvernamentale de Asistență Tehnică (UGAT). Se pare, de asemenea, că alt fost membru al echipei Cioloș, Violeta Alexandru, de la admirabilul Institut pentru Politici Publice, va fi consilier al lui Ludovic Orban pe probleme de bună guvernanță. Să fie acesta un început al înnoirii PNL, în ciuda rezistențelor vechii gărzi compromise? Putem spera, dacă într-adevăr Klaus Iohannis a înțeles că nu poate rămâne ca un copac izolat în pustie, fără un partid politic democratic și reformist de tip occidental care să-l susțină în 2019. Iar dacă PNL se reformează, fie și cu forța, atunci USR nu va mai avea nici o scuză să refuze colaborarea cu el. Logica politică dictează o coagulare de forțe pe aceste coordonate.
Totodată, coordonarea rezistenței la asaltul PSD-ALDE, atât de greu de realizat pe tema anticorupției, pare să meargă mai lesne când este vorba de economie, unde PNL a reușit să scoată la atac câteva voci competente care critică argumentat PSD, cum o face senatorul Florin Câțu, de pildă. Așteptăm o doză de competență economică și de la noul lider USR, Dan Barna, și de la Cristian Ghinea. Măcar atât, dacă la capitolul charismă sunt aproape nuli. Pe aceeași lungime de undă, a criticii economice argumentate, se înscrie tot mai activ în ultima vreme Platforma România 100 a lui Dacian Cioloș. Dacă domnul Cioloș nu va cădea din nou într-o criză de apolitism, poate că un nucleu de rezistență la asaltul psd-ist asupra liberalismului economic se va putea înjgheba în cele din urmă, mai ales că până și liderul UDMR Kelemen Hunor, speriat de efectul devastator al planurilor PSD asupra bugetelor locale, s-a simțit obligat să se dezică de inițiativele de reformă fiscală ale echipei Dragnea.
Cum nici Klaus Iohannis, nici PNL, nici USR, nu au vreo șansă de succes în viitor – în 2019 și în 2020 – dacă nu se profilează împreună ca alternativă competentă și credibilă la PSD-ALDE, este posibil ca ele să reușească, fie și de nevoie, să se pună de acord măcar asupra unei platforme democratice – economice și politice – minimale. Între jungla primatelor și universul umanoizilor imperfecți nu este chiar atât de greu de ales, dacă ai puțină minte și ești cu picioarele pe pământ. Vremea mofturilor și a intoleranței reciproce a trecut, iar dezbinarea joacă în favoarea adversarilor. PNL e literalmente mort, dacă nu iese din paradigma usl-istă, iar joncțiunea cu România 100 poate fi salutară. Pe de altă parte, societatea civilă poate fi admirabilă, atunci când se mobilizează, dar nu poate învinge PSD și nu poate reforma România fără parteneri politici. Apolitismul este o capcană pe care succesorii PCR i-o întind tot timpul, din păcate cu succes. A făcut-o Brucan în 1990 și o fac din nou postacii și alți purtători de mesaj ai coaliției penalilor, care blamează alăturarea platformei România 100 la protestele civice anunțate împotriva proiectelor de modificare a legilor justiției. Probabil că puterea a fost deranjată și de analiza completă, critică și pertinentă a acestor modificări publicată sâmbătă seara de colegii lui Dacian Cioloș. Dar cred că, mai degrabă, puterea PSD-ALDE se teme de repetarea istoriei. Or, istoria recentă ne învață că PSD este vulnerabil în fața unei coaliții a forțelor civice și politice democratice. Când toți îl credeau invincibil, a fost învins de CDR și apoi de Alianța D.A. Sau, altfel spus, s-a demonstrat deja că o coaliție a forțelor politice raționale și decente poate învinge PSD. O astfel de coaliție nu este ușor de realizat în România de astăzi, dar nici nu este imposibilă. Că doar nu suntem pe planeta maimuțelor!
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.