Am făcut totul ca să te uit. În trecut, în prezent și în viitor. La limita depravării uneori, sperând că măcar o scânteie de pasiune să ardă în creierul meu conexiunea fabuloasă cu tine. Am făcut totul cu metodă, cu determinare și cu un nod în gât. A mai rămas poate să sparg paharul în care-mi beau cafeaua și pe care mâinile tale frumoase îl mângâiau hipnotizant când îți beai ceaiul. Mai rămâne să-mi uit drumul spre casă, presărat cu amintiri despre tine, despre glasul tău de „pașoptist” și zâmbetul fără cusur. Drumul pe care a nins ”la comandă”, pentru noi, pentru o rătăcire scurtă, asumată, și poate de aceea perfectă.
sursă foto: topinspiring.com
Mai rămâne să-ți scot parfumul din oasele mele, din aerul de peste marea care ne desparte. Să șterg dimineața de pe retină chipul tău liniștit sub care eu am auzit, spărgându-se într-o noapte, valurile unei furtuni uriașe.
Aș mai putea să evit să văd frunze, mandarine sau vin roșu. Cărți sau culoarea verde, ciocolată și pâine. Să nu mai ascult vreodată muzică, să nu mai râd, să nu mai plâng, să nu mă mai dezbrac, să nu mai ating sau privesc vreodată vreun bărbat. Să nu mă mai gândesc la viață sau moarte, la tinerețe sau la tristețe, la tandrețe, la cer și la simplitate…
Vezi, dragul meu, am făcut totul ca să te uit… Ce-a mai rămas e doar un fleac…
Guest post by Niko T.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
