Tot aud în ultimul timp despre a trăi în libertate deplină, fără aşteptări. Cum adică, fără aşteptări?
Păi, şi progresul nostru, a merge mai departe în viaţă având un scop, o raţiune, nişte ambiţii personale şi profesionale? Cum putem face lucruri, cum putem merge mai departe, dacă suntem oameni normali, cu familii, copii, căţei şi locuri de muncă, fără să aşteptăm nimic?
Eu aştept tot timpul câte ceva: de la Dumnezeu să mă ţină sănătoasă, dar mai ales să-i ţină sănătoşi pe cei pe care îi iubesc până la stele, de la lumină să se aprindă când apăs pe buton, de la maşină să pornească şi când sunt -25 de grade, de la copiii mei să fie fericiţi şi să crească în pace, de la univers să îmi ofere când şi când ca din senin o rază de soare, un curcubeu, o ploaie de vară, o oportunitate, o iubire frumoasă.
Cred că a pune lipsa aşteptărilor pe soclu este un pic forţat în contextul în care suntem oameni normali, perfect integraţi şi trăim alături de oameni pe care îi iubim enorm. Sigur, poate conceptul se potriveşte unui călugăr budhist al cărui întreg univers e complet diferit de al nostru.
Dar să arunce piatra cel care nu aşteaptă să aibă copilul sănătos şi în viaţă, să aibă părinţii alături cât mai mult timp, să primească un strop de iubire şi poate o mângâiere când se simte un copil pierdut în lumea asta mare, să primească o privire caldă şi un sărut pasional de la cel sau cea de care e îndrăgostit, sau de ce nu, cel care acceptă să trăiască fără planuri, fără proiecte, fără să creioneze şi să proiecteze idei despre viitor care creează aşteptări.
Cred că povestea nu este despre aşteptări, ci despre acceptări. Despre a accepta toate lucrurile pe care universul ţi le serveşte fără drept de apel, despre a accepta viaţa, cu drumul ei uşor sau greu, trist sau vesel, cu sau fără iubire, cu vânt sau soare.
Despre a te lăsa dus de val, cu zâmbet, fără a-ţi pierde valorile proprii, fără a înceta să fii tu, fără a permite celorlalţi să schimbe ce ai găsit sau construit tu bun, în tine.
Eu cred că este despre acceptare, conştientizare, deschidere, explorare.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
