Măi, fratele meu, ca să zic așa, deși nu știu dacă e chiar apelativul cel mai reușit pentru tine… măi, băiete, măi, minunea pământului, stăteam să-ți scriu o poezie de dragoste azi, că nu degeaba sunt ele la pachet în calendar, și mă gândeam așa, cum trece timpul și noi tot acolo, în locul acela unde toată iubirea mea pentru tine s-a întâlnit cu spaima ta de repercusiuni, naiba știe exact unde e, dar mă gândesc că pe undeva prin pantaloni, mai jos de brăcinar; și, cum îți spun, încropisem eu acolo ceva care începea să sune a odă bărbatului din tine, cel care m-a întors pe dos ca pe-o mănușă de cauciuc cu miros de pudră de talc, cam așa:
”Iubitul meu, raza sufletului meu adâncit în vise/Vino și ia-mă în brațele tale promise/Să ne fim noapte, să ne fim zi/Până iubirea din noi va pieri”, și, ce să vezi, tocmai am realizat că finalul era chiar întâmplarea, știi, adică mai pe înțeles, realitatea (și nu-s ghicitoare în stele); așa că am reformulat, dar mi se pare că a ieșit mai mult proză, ca fosta noastră poveste de dragoste, un fel de căzătură, aterizată în banal:
Nu ți-am răspuns eu la toate mesajele, când erai singur și trist?
Nu ți-am făcut întotdeauna pe plac, necondiționat, chiar dacă părea aberant?
N-am stat eu lângă tine când eram singurul om din lume care te înțelegea?
Nu te-am sprijinit eu în tot ce făceai?
Nu ți-am fost eu mamă, iubită și soră și umăr de plâns, când ți-a nins?
Nu te-am lăsat eu în pace, când păreai mai de neatins, ca să ai liniștea ta?
Nu ți-am luminat cafelele dimineața și nu ți-am îndulcit ceaiurile de boală când te-a lovit?
Și tot așa, măi, băiete, măi, orgoliosule, măi, macho man care-mi ești, zi tu că nu, frumosule, talentatule și procopsitule!
Și ce frumos îmi ziceau melodiile tale, ce mă încălzea pe mine că îmi scriai tocmai tu, cel mai cel dintre toți, că așa te vedeam, ca pe sufletul meu de bun și de cald, ca o pită de casă coaptă-n țest; mai știi poeziile de mi le scriai, nu mai știu dacă tu sau vreun poet nebun, că prea îmi mergeau la inimă, săraca mea inimă, de nu te-ar fi cunoscut și auzit! Și mai știi tu, talentatule și vrăjitorule, de nopțile alea când fierbeam, eu în brațele tale, tu într-ale mele toate, că n-am mai fi plecat unul de lângă celălalt, și ce ne potriveam de bine, de nu mai încăpea nici aerul între noi, înzestratule și pasionatule! Și pozele toate, și oftaturile, și inimioarele (atât de multe aveai, că puneai mereu câte trei, nici nu știu de unde scoteai atâtea), și floricelele, și scrisorelele, și ninsorile, iarna, canicula, vara și toate culorile toamnei, mai ții minte câte toate, mai ții?
Sursă foto: funnypic.tumblr.com
Păi, și atunci, de ce stai mut și mi te-ai ascuns după vorbe, ți-a înghițit vreo pisică neagră limba, vineri 13, de ce n-ai avut tu aceeași putere să-mi scuipi, măcar în treacăt, un ”lasă-mă, femeie, vezi de treaba ta”, acceptam și o înjurătură printre dinți, că venea tot de la tine, cum să mai înțeleg din viața mea ceva când e la tine toată, de n-ar mai fi fost!
Cine ești tu, măi, bărbat fatal, să-mi numeri mie, mie, femeia asta care te-a iubit atât încât a făcut din tine zeu și ți s-a închinat cu toți sfinții ei, neîndurătorule, de unde ai răsărit tu să-mi numeri mie zilele și nopțile cu sita, picătură cu picătură, și să mă faci din om neom?
Hai să-ți spun eu, că prea ești pur și nu știi de niciunele: nu-i drept să dai bir cu fugiții, că nu ești din ceata haiducilor lui Șapte Cai, și chiar de-ai fi, tot ai trage un chiot în urma ta, curajosule, nu-i drept să-ți fie frică de dragostea unei femei, puritanule, că nu știi când ți se întoarce și n-o să ai nici măcar un capăt de batistă folosită să-ți ștergi lacrimile, dreptule și puternicule ce te crezi, nu-i drept să întorci spatele, că nu ești nici femeie și nici nu joci în vreo scenă de amor, artistule, nu-i drept să nu pricepi că între oameni care s-au iubit are și despărțirea dreptul ei de a fi, demnitatea și, de ce nu, frumusețea ei! Măi, dragostea mea pierdută, oarbă și neînțeleasă, copil din flori al fericirii mele, nebunia mea tăcută, disperarea mea, cum să-ți mai spun eu ție, măi?
Guest post by Melania C.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
