Dacă simți că ai o viață enervant de monotonă, creează-ți propria pacoste încă de la începutul tinereții! Să nu crezi că-i suficient să te alegi cu ea, trebuie să muncești din greu pentru a-i da consistență și greutate suficient de mare încât să-ți strivescă sufletul și creierii! Abia când te prefaci perfect că nu deții așa ceva, știi că ai creat Pacostea Perfectă!
Se ia una bucată barbat tânăr și frumos. Îi accepți invitațiile în oraș, trandafirii și ciocolatele, că doar e primul care te privește admirativ, te săruta și te ține de mână. Flatant pentru o puștoaică de 17 ani, cuminte, timidă și tocilară, nu-i așa?
Apoi, când începe să te sufoce, să te monitorizeze permanent și să-ți impună restricții, începi să te (auto)convingi că așa e normal. Ai o tentativă să te eliberezi, dar realizezi că ești vinovată în ochii tuturor pentru “depresia” lui, așa că revii cuminte și supusă la în brațele lui.
Mai întâi, îi hranești ego-ul masculin, îl îmbraci frumos, îl transformi într-un mic Narcis.
Ulterior, îi reduci spre minim complexul de inferioritate intelectuală: îl trimiți la școală, îl motivezi, îi induci ideea ca este foarte inteligent.Buuuun! Dar tot nu-i suficient! El vine cu traume din copilărie, deci trebuie să-i fii și mamă, să-i oferi căldura maternă de care n-a avut parte, deși nici tu, artizana Pacostei, n-ai avut parte de afecțiune și nici de prea multe bucurii specifice copilăriei. Îl protejezi, îl motivezi, îl valorizezi, îl tragi sau îl împingi de la spate și-l ridici ori de câte ori cade.
Când cazi tu, este estențial să-l legi la ochi să nu vadă. Oricum ești un munte de voință, așa că n-ai nevoie de protecție și căldură.
Deci oblojeala asta de factură maternă vine la pachet și cu obligația de a-i pune mâncarea în farfurie, de a-i curăța pantofii, de a-i pune hainele în mână pentru a se îmbrăca, parfumul la îndemână, că doar deh, bărbatul e parte din imaginea consoartei.
Între timp, tu evoluezi profesional, financiar, îi faci și doi copii și dai impresia că duci o viață perfectă. Dar, nu, nu te grăbi, încă nu am obținut produsul finit.
Să recapitulăm:am adaugat puțin narcisism, ideea de bărbat de succes, apreciat de toți din jur, în special de femei, servit cu orice la o simplă clipire, mare iubitor de familie, mai ales la nivel declarativ. Hmmm! Totuși, înca lipsește ceva!
Auzul! Asta era! Trebuia șlefuit auzul astfel încât să recepteze doar ce-i este favorabil!
Dacă nu-l faci să audă și să reacționeze doar la ce-i convine, n-ai făcut nimic! Cum știi că ți-a ieșit? Îi prezinți o realitate care nu-l avantajează! Dacă sare în sus ca ars și nu-ți mai vorbește o lună, bravo! Ai reușit!
Să mai aruncăm o privire, ah, am uitat de ingredientul dominant: egoismul!
Ei, ăsta se construiește în timp, dar nu-i complicat, nu te panica: începi să-ți asumi din ce în ce mai multe sarcini și atribuții care, în mod normal, i-ar reveni. Faci asta constant, până observi că nu-și mai strânge nici farfuria din față și nici nu-ți mai ia nici măcar un ochiul-boului de ziua ta. I se pare o sursă de nervi și stres chiar să-și ducă propriul copil la stomatolog. Când observă că nu te simți bine (trebuie să fii aproape moartă), te întreabă cinic când te faci bine ca să faci plăți, să gătești și să-ți faci treaba de femeie.
În paralel cu hobby-ul tău, lucrezi la imaginea de ansamblu: familia perfectă cu un soț iubitor și un tată perfect, o mamă puternică și o femeie abilă.
Aproape gata! Acum te poți bucura de opera ta: Pacostea Perfectă!
Nici nu știi ce satisfacție ai când auzi: “Ah, ce-mi place!” Oare cum o fi să dai greș și să auzi: “Ah, ce mult îmi place că-ți place!”?
Guest post by Clandestina
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Mumu – Amintiri dintr-o copilărie ‘agresată’
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
