Într-o pasă proastă e cam negru…. cam totul… câteodată și-o pală de vânt mai răsărita te răstoarnă…. Și f*tu-i mama ei, acum trebuia să vină…
De obicei oamenii au încetat să mai citească pe hârtie… e mult mai comod să iei informațiile direct printr-un search. Ce sens are să te mai chinui să îți aduci aminte unde e cartea, pe care raft, în ce cameră, în care bibliotecă… google și gata, știi tot.
Și te duci să cauți “cum să treci de depresie “. Sau “alungă depresia, folosește-ti puterea “. Vorba celebrului căpitan Burcea “i-auzi, p_la mea”….mă, unde e puterea asta? Unde morții mă-sii e puterea curului care să te facă să-ți lingi rănile cu sos de coacăze și nu cu “vitrion englezesc”? Unde e? Că io, de fiecare dată când eram pe jos, nu-mi mai găseam dinții din gură de durere, urlam de mă lua dracu și mă puneam la palavre tête-à-tête cu divinitatea, unde p*zda mă-sii e puterea aia?
A, după ce-ți verși amaru’, după ce-ți culegi mațele de pe jos, după ce-ți storci creierii, a, da, atunci da, găsești puterea aia să mai și râzi la un banc. Nu foarte bun, da’ măcar râzi, dă-l dreaq de dobitoc p-ăsta care l-a spus!
Cum le spui dumneata bobocule, mai rar… Da’ dacă nici după ce-ți strângi cioburile sufletului nu găsești puterea aia? Dacă nici atunci nu știi prin ce colț să te mai bagi ca să rasufli puțin, să nu mai respiri aer îmbâcsit de dorințe, de dureri, de priviri, de judecăți, de neîmpliniri? Ce faci atunci? Strângi din dinți. Sau din ce ți-a mai rămas din dinți. Sau din pumni. Sau din ce dracu mai ai întreg…
Câteodată e mai greu, câteodată e suportabil, câteodată e mai ușor… sau poate câteodată e doar la tine în cap… Poate câteodată tristețea e doar contemplativă sau metafizică. Poate câteodată tristețea este cea prin care îți găsești resortul pentru a exploda. Sau poate e doar o pasă. De la căldură, de la frig, de la singurătate sau poate de la prea mult social gol, de la grăsime sau de la anorexie, de la curaj sau de la lașitate, de la critici sau de la prea multe laude, de la sâmbete sau de la duminici.
Pasa proastă vine și trece. Și dacă nu e prea adâncă nici nu lasă urme. Chestiunea e să nu se transforme în obișnuință, poate deveni cronic…
Râsul în schimb e mult mai contagios. Tristețea e transmisibilă când e pe termen lung. Ei îi trebuie un “cuib”, un teren fertil. Râsul, mecanic fiind, te izbește. Vine, se așază pe tine și pleacă. În general, așa cum a venit. Încă nu am reușit să-mi dau seama dacă vine și cu starea de bine pe care o sădește întocmai ca pe o sămânță care se va dezvolta sau pur și simplu plouă pe tine și se usucă. Știu sigur însă că starea de bine e transmisibilă și pe termen scurt. Cunosc oameni care molipsesc pe alții cu așa ceva. Da’ despre asta poate data viitoare. 🙂
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
