Dragă soție aflată „la greu”,
Ai răbdare și citește povestea pe care ți-o scriu, pentru că ea exprimă niște lucruri general-valabile. Desigur, excepțiile întăresc regula, cu siguranță există cupluri ideale, în care nu există certuri și lucrurile curg precum laptele și mierea în albia celor 4 râuri din Paradis.
Când te-a jignit pentru prima oară, ți s-a părut că nu poate fi adevărat. Ca după o lovitură primită pe neașteptate, te-ai clătinat puțin pe picioare dar te-ai redresat imediat, pentru că știai că viața e o luptă. Ai încercat să cauți tot felul de intepretări consolatoare. Ți-ai atribuit o parte din vină sau chiar pe toată, spunându-ți, în forul tău interior, că poate conjunctura a fost nepotrivită sau ai apăsat pe niște puncte sensibile care au activat nevoia lui de a se apăra. Te-ai gândit inclusiv că ai meritat-o și că femeia, fiind cu patru ani mai matură psihic decât bărbatul la aceeași vârstă, trebuie să fie mai înțeleaptă și să cedeze. Știi cum se spune: „Înțeleptul cedează calea câinelui.” O vorbă de ținut minte. Ai căutat împăcarea, pentru că așa e într-o căsătorie, când ai contract pe viață delegat de la biserică și de la stat, cu acte în regulă. „Las’ că trece!”
A doua oară a fost mai evidentă mânia și mai aspră vorba, iar împăcarea a durat mai mult. În fisura apărută, au început să curgă zoaie. Te-ai uitat prostită la ele și ți-ai spus că și de data asta va trece. Un timp te-a ignorat și l-ai lăsat în pace să-și lingă rănile. Ai început să observi, încetul cu încetul, că socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă. Omul cu care te însoțiseși întru perfecțiune avea niște mici defecte, ca un produs de calitatea a doua, pe care nu i le știai. Ai văzut că nu dă doi bani pe opinia ta și că nu îți acordă dreptul la replică, ba mai mult, nici nu te mai ascultă. Probabil că ceea ce simțeai tu în momentul acela nici nu era important. Bărbații de obicei nu duc certurile, ei ori se retrag, ori adoptă o atitudine defensivă. De foarte puține ori sunt deschiși la o discuţie despre lucruri pe care nu le înţeleg sau pe care tu nu le înțelegi. Ei n-au răbdare să verbalizeze și să analizeze situația, dar trebuie să aibă ultimul cuvânt, pentru că ei sunt capul familiei, așa a rămas moștenire din neamul omenesc. De obicei, se refugiază în tăcere sau, mai neplăcut, în ironie sau sarcasm.
O ceartă mai aprinsă poate ajunge să aducă pe tapet întreaga viață pe care ai avut-o până la a-l fi întâlnit, iar vina cade mai mereu pe părinții tăi care n-au reușit/știut să te crească… în felul pe care și l-a imaginat el. „Ești ca maică-ta”, adică pisăloagă, orgolioasă… iar seria invectivelor poate continua, în funcție de situație. Masculul din el se deșteaptă, puțin câte puțin, pentru că se atentează la orgoliu, iar asta este de nesuportat pentru cei care au fost crescuți să fie în centrul atenției. dacă stai să te uiți bine la el, nici nu mai seamănă cu bărbatul care te-a cerut de nevastă și ți-a pus inelul pe deget.
Nici măcar la față nu mai e la fel și are un ton foarte aspru când ridică vocea. Te dojenește ca pe un copil, ca pe un servitor care n-a dus la îndeplinire vreo sarcină dată și trebuie pedepsit. Foarte posibil să facă lucrul acesta în fața altora sau chiar a copiilor, ceea ce este cu totul reprobabil. Frustrarea lui trece de pragul intimității și devine publică, și poate atunci începi să îți pui adevăratele întrebări în legătură cu trăinicia relației voastre.
Dar el nu are aceleași preocupări, iar în timp ce tu încerci să analizezi situația și să cauți soluții, continuă să-ți arate slăbiciunile și să te culpabilizeze, iar uneori îți amintește răstit că te-a avertizat să nu faci cutare sau cutare lucru, așa că n-ai decât să plătești oalele sparte, cum se spune în popor. „Descurcă-te singură, dacă ești așa deșteaptă!”
Desigur, la un moment dat, situația poate să escaladeze și începi să obosești, pentru că nu ești Don Quijote să te lupți cu morile de vânt, devine evident că n-o poți da la pace. El îți ține o prelegere, când, de fapt, tu ai nevoie să fii alintată, încurajată sau tratată cu blândeţe. În funcție de cât se ambalează (asta dacă nu ai tactul de a termina disputa imediat, ci insiști în a-l deranja cu întrebările sau reproșurile – unii chiar nu suportă să fie contraziși sau să le se impute ceva), poți avea surpriza de a fi comparată cu alte femei „minunate”, ceea ce va ustura cumplit. Nicio femeie nu acceptă să fie comparată, având un simț al rivalității extrem de dezvoltat. Unele nu acceptă nici comparațiile în bine, darminteri cele care le pot pune în situații negative. Dar aceasta este o altă temă.
Sursă foto: twitpic.com
În fine, se poate ajunge la momentul la care întreg eșafodajul relației este pus sub semnul întrebării, („De ce m-ao fi însurat cu tine?), pentru că s-ar putea ajunge în acele zone din interiorul fiecăruia din care să nu existe drum înapoi. În lumea reproșurilor, nebănuite și nesfârșite sunt căile Domnului, uneori te trezești că ai făcut lucruri de care n-ai avut habar că ar putea ofensa în vreun fel. Ele ți se par invenții, atât de ilogice fiind. „Dar de ce nu mi-ai spus la momentul potrivit?”, îl întrebi, pe bună dreptate, iar răspunsul clasic este „Am vrut să văd unde ajungi cu asta…”, în sensul că i s-a cam umplut paharul, deși nu ți-a atras niciodată atenția, frumos și pe un ton calm, că ai face ceva greșit. Nici faptele bune nu ți le amintește, ele trecând ca de la sine înțelese.
În orice caz, la primul semn de violență, trebuie să fii deja plecată, dacă înțelegi ce spun. Nici măcar violența verbală nu are de ce să fie tolerată.
Cel mai rău lucru care ți se poată întâmpla este să țină minte cearta respectivă și s-o transforme într-un veșnic izvor de alte dispute. „Îți mai aduci aminte când mi-ai reproșat că…/cum te-ai uitat la mine/cum m-ai jignit…” Ciorba reîncălzită va fi mereu un motiv de zâzanie, dar nu o dai uitării și nu proclami starea de pace odată cu această condiție esențială, să ierți și să uiți totul.
Înțelepciune, tact, răbdare și curaj trebuie să ai, femeie, pentru că el o fi capul, dar tu ești gâtul. Păcat că nu există o școală la care să învățăm să devenim soții perfecte, după ce trecem un examen al cunoașterii cât mai fidele a partenerului. A înțelege diferențele între bărbați și femei ar trebui să fie principalul obiectiv într-o astfel de instituție, de ce să nu o numim așa. Poate am fi mai fericiți.
Iar dacă vrei să-ți înțelegi soțul/soția, (la bine și la greu), citește cartea lui Gary Smalley. Pe mine m-a inspirat când ți-am scris această „scrisoare.”
Guest post by O soție
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
