Ceara poate ajunge pe haine în cele mai neașteptate momente: fie că este vorba de lumânări sau de ceară cosmetică, ambele variante pot lăsa urme pe articolele vestimentare preferate, fără să observăm. Aceste pete sunt destul de persistente, deoarece au la bază ulei, bucăți uscate de ceară și, în multe cazuri, vopsea. De aceea, au nevoie de un tratament special pentru a fi îndepărtate. Descoperiți în continuare care sunt pașii prin care puteți scoate ceara de pe haine rapid și eficient.
Primul pas în scoaterea petelor de ceară – îndepărtați excesul
Dacă ați observat că hainele s-au pătat cu ceară, verificați dacă aceasta s-a întărit deja sau încă e fierbinte. În cazul în care ceara e fierbinte și moale, atunci când o curățați o puteți împinge fără să vreți în interiorul țesăturii. Prin urmare, ceara fierbinte trebuie să se întărească înainte de a fi îndepărtată de pe țesătură. Pentru asta, puteți aplica deasupra locului pătat un obiect rece, cum ar fi un cub de gheață.
Odată ce ceara s-a întărit, utilizați un cuțit de unt sau marginea unui card pentru a o îndepărta de pe material. Puteți, de asemenea, să curățați ușor locul pătat folosind unghia. Îndepărtați cu grijă tot excesul, înainte de a trece la pașii următori. Simpla îndepărtare a bucăților de ceară nu este suficientă, întrucât pata poate conține ulei sau colorant.
Al doilea pas – scoateți cât mai mult din pată înainte de a spăla
La acest pas, este indicat să verificați eticheta articolului vestimentar. Dacă este specificat că acesta necesită curățare uscată, după ce îndepărtați excesul de ceară va trebui să mergeți la o curățătorie chimică, pentru a scoate pata. Dacă nu este cazul, puteți trece la curățarea petei de ceară.
Aplicați pe zona pătată o cantitate mică de detergent lichid, optând pentru un produs indicat în cazul petelor de grăsime și ulei. Puteți folosi, de asemenea, o soluție formată din detergent pudră și apă la temperatura camerei. Aplicați detergentul pe pată fie cu o perie cu peri moi, fie direct cu degetul. Lăsați să acționeze timp de cel puțin 15 minute, apoi clătiți bine cu apă zona pătată.
Al treilea pas – spălați hainele pătate la mașină
În mod normal, acesta ar trebui să fie ultimul pas din scoaterea petelor de ceară, în special dacă folosiți detergentul potrivit. Tot ce aveți de făcut este să spălați articolele vestimentare pătate la mașină, utilizând un produs precum Persil capsule, o variantă foarte simplu de dozat și eficientă. Capsulele Persil sunt potrivite chiar și împotriva celor mai dificile tipuri de pete, acționând în profunzime și protejând totodată țesătura, pentru a vă oferi haine curate și pline de prospețime.
În ceea ce privește temperatura de spălare, puteți consulta eticheta hainelor, pentru a nu risca să spălați articolele vestimentare la o temperatură prea înaltă. Chiar dacă vopseaua și uleiul din ceară tind să iasă mai degrabă cu apă fierbinte, un detergent ca Persil poate scoate petele chiar și în cazul unor temperaturi scăzute, cum ar fi programele de 30 sau 45 de grade. La final, nu folosiți uscătorul de rufe până când nu vă asigurați că petele de ceară au ieșit complet. O pată care a rămas încă în material se poate fixa și mai adânc dacă ia contact cu căldura uscătorului.
În cazul puțin probabil în care pata de ceară nu a ieșit după spălare, este posibil ca vopseaua să fi rămas impregnată în țesătură. Pentru a îndepărta definitiv o astfel de pată, puteți utiliza o soluție compusă din apă rece și înălbitor, urmând instrucțiunile de pe ambalajul înălbitorului ca să puteți folosi dojazul potrivit. Țineți articolul vestimentar în soluție pentru câteva ore, sau chiar o noapte întreagă, astfel încât înălbitorul să acționeze. La final, spălați din nou la mașină. Această variantă poate fi folosită în special cazul rufelor deschise la culoare, altfel riscați ca înălbitorul să afecteze nuanța hainelor.
Așa cum puteți observa, petele de ceară pot fi scoase rapid și eficient de pe articolele vestimentare, atâta timp cât urmați pașii prezentați mai sus. Cu puțină răbdare și cu ajutorul produselor de curățare potrivite, vă puteți asigura că hainele preferate își păstrează același aspect și aceeași prospețime ca în prima zi.
Citiţi şi
Lucruri pe care nu trebuie să le faci atunci când utilizezi mașina de spălat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.