Mult timp își petrec domnișoarele și doamnele încercând să afle rețeta trecerii blânde a timpului. Aș îndrăzni să scriu chiar că este una dintre acele obsesii care fac femeile enigme și deopotrivă miracole. Există atâtea și atâtea sfaturi – toate de specialitate. Se exprimă nutriționiștii, părintește, vin în discuție duhovnicii, au păreri și divele de altădată, vorbesc plasticienii.
Apoi ies la rampă (cum altfel?) psihologii, autorii escroci și nu foarte reputați intelectual de texte motivaționale, până și poeții versifică în trena subiectului – e drept că vârsta a treia nu este tocmai preferata lor, întrucât îndeobște: a) mor tineri, b) agreează femeia abia ieșită din minorat.
De aceea, când am citit în presa centrală cazul unei pensionare jucătoare de cărți (bridge!), din Slobozia la bază, care se împrumută la bancă pentru a merge, anual, la un turneu pentru cartoforii din lumea întreagă, desfășurat chiar în Tenerife, în Canare, pe insula eternei primăveri, mi-am spus, ca în fața unui îngăduitor Dumnezeu: da!
Da! Așa se face. Așa se îmbătrânește corect. Doamna Valentina Rența, căci acesta îi este numele, a fost – cât de frumos! – inginer chimist. Și iată că la zece ani de când este pensionară, s-a clasat, la ultimele întreceri oficiale, pe locul 42 între jucătorii de bridge din țara noastră. Iar în Tenerife, a fost – informează gazetele, citiți! – pe locul 100 din peste 2.000 de participanți. Sunt rezultate mulțumitoare, dar fără o importanță capitală în argumentul nostru.
Argumentul nostru este bazat pe aceste fapte: doamna Rența a declarat presei că se bucură de bătrânețe pentru că îi dă răgazul de a face exact ceea ce îi place. Pensionarei îi place să joace bridge și nu s-a oprit nici măcar când a trebuit să închidă „Asociaţia Clubul de Bridge Slobozia“, din incinta Centrului Cultural „Ionel Perlea“ din Slobozia, club pe care de altfel îl conducea. A recurs la această măsură radicală pentru că – ei bine – a rămas singura jucătoare din județul Ialomița. Iar sâmbătă seara, uneori până la ivirea zorilor duminicale, se încing partide de bridge cu trei parteneri veniți special de la București.
Rezistența doamnei Rența în pasiune, imunitatea la sirenele prezentului (atât de stupide, atât de inutile), toate semnele arată că avem de-a face cu o femeie care a înțeles că viața nu cunoaște sens decât atunci când i-l dai. Iar sensul poate să fie – fără nicio problemă – jocul de bridge, de care să te îndrăgostești în adolescență după ce îl vezi la Sala Palatului din București, într-o demonstrație de forță ludică, pe însuși Giorgio Belladonna, cel mai mare jucător de bridge din istoria jocului de bridge. Atât de simplu este.
Citiţi şi
Obsesia perfecțiunii – The American (Joika)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
