Zic mai puțin de zece pași pentru că asta este distanța care desparte birourile noastre. Bine, și din titlu lipsește semnul întrebării, că eu, de fapt, vreau să aflu cum se face chestia asta și nu să vă împărtășesc vouă te miri ce secret. Dar dacă tot am deschis discuția, hai să vă spun în ce minune de situație mă aflu, poate reușește careva dintre voi să mă ajute cu vreo idee, o sugestie, o ceva, orice, că eu nu mai știu de capul meu.
Dar s-o luăm cu începutul. Eu lucrez în departament de mai mulți ani și, cu excepția unei colege, sunt veterană. Anul ăsta, chiar mă bătea gândul să-mi schimb serviciul, când colo, ce să vezi, mi-am schimbat părerea, că, odată cu pensionarea fostului șef, un fel de Moș Crăciun defazat și fără cadouri, un fel de urs polar aflat în hibernare continuă… în fine, un fel de șef dintre aceia pe care nu îndrăznești să-i dorești nici dușmanilor, deci odată cu pensionarea lui Grinch, așa cum îl numeam cu toții pe ascuns, a venit un fel de Jesus Superstar. Cum să vă zic eu vouă, ca să înțelegeți exact? Era genul de bărbat de pe care nu-ți poți desface ochii nici dacă ai încerca să-i dezlipești cu pliciul de muște. Înalt, cu trăsături pătrate, masculine, dar atât de armonioase, ușor nebărbierit, cu cămașa albă și blugi croială dreaptă, cu privire deschisă și zâmbet amabil… ce să mai, un vis de bărbat, un vis de șef… o tentație bipedă.
În primele săptămâni, niciuna dintre colegele mele – cu mine în frunte – nu am fost în stare să lucrăm nimic. Parcă ne prostisem în grup, dar prezența lui era cu adevărat magică, că prin magie ne zbura mintea, de nu mai era chip să legăm două vorbe coerent într-un email. Atunci mi-am adus eu aparatul de cafea la birou, nu că nu am fi avut cafetieră, dar mi se părea mai înțelept să fiu cât mai aproape de sursă… măcar așa, conectată la cofeină să nu mai am fața aia tâmpă, de zici că m-a călcat trenul în timpul orgasmului. În fine, ne-am revenit treptat și cumva ne-am pus pe muncă… și pe ce muncă, că, pe de o parte, ne era teamă să nu plece la alt departament văzând ce blege are în echipă și, pe de alta, fiecare voia să se evidențieze, așa că, fără să ne dăm seama, de unde înainte eram un colectiv unit împotriva lui Grinch cel acru, acum am devenit niște aprige rivale, de fapt, niște amante virtuale – cum ne visam toate, măritate sau nu – aflate în cursa vieții lor pentru un bărbat despre care de-abia reușisem să aflăm, așa, ca primă informație, că-l interesau, femeile. Bine că, până la urmă, aspectul ăsta era irelevant, fiecare dintre noi era convinsă că ar fi putut converti și o piatră la heterosexualitate, cu condiția să arate ca el, bineînțeles, adică să merite efortul, cu alte cuvinte. Și uite așa, am devenit noi în curând și cel mai harnic, și cel mai sexi departament al firmei, cu el în frunte.
Iar el? Cum spuneam, la nici zece pași de biroul meu, împărțea cu o corectitudine tăioasă zâmbete, că și de le-am fi pus pe cântar, bag mâna în foc că toate ar fi avut exact aceeași greutate… Ei, și aici începe partea a doua a strategiilor. Văzând noi că nu avem câștig de cauză cu munca și minijupurile, cu dieta și decolteurile, ne-am reorientat către alt tip de trucuri și tertipuri… De exemplu, eu am învățat cum îi place cafeaua, i-o pregăteam direct pe biroul meu și zbang!, ajungeam mereu prima cu ea la el. Alta, și-a adus de acasă sandwich-maker-ul și, de fiecare dată, la cafeluță avea și o gustare garantată. Și caldă! Alta s-a oferit să-i ude ea florile de la fereastră că femeia de serviciu „nu înțelege arta de a iubi florile” așa ca ea, iar alta mai că nu-i făcea pantofii, de câte scame îi curăța, la propriu și la figurat, de pe costum. Ce să ne mai ascundem după deget, în curând ne-am transformat într-un departament de nebune… și nu a lipsit mult ca la ultima ședință, în loc să discutăm despre clienți, obiective și alte chestii serioase și corporatiste, să ne păruim ca-n mahala și asta că una mai isteață observase că biroul meu e mai aproape de al lui decât sunt ale lor, ceea ce îmi conferea mie, vezi Doamne, un avantaj net și nemeritat.
Deci, cum spuneam, eu nu mai știu ce să fac că, dacă nu eu, apoi împreună și tot am încercat orice și… nimic. Nu s-a lăsat nicidecum înduplecat, se pare că nu-i plac nici blondele, nici brunetele, nici roșcatele, nici slabele, nici grasele, nici… Așadar, vreun sfat, vreo idee?
***
Rândurile de mai sus au fost scrise ieri. Însă azi nu este doar o nouă zi în obișnuita cursă către inima de gheață a șefului nostru, ci și o zi de tristețe și durere profundă. Nu, n-a murit nimeni, dar cineva de la resurse umane a scăpat bomba: șeful e căsătorit cu o colegă din departamentul nostru!! Șoc și stupoare!! După ce ne vom dezmetici cât de cât din lovitură, vom începe, garantat, o nouă etapă și mai periculoasă: care dintre restul colegelor este nenorocita norocoasă?
PS: bine, recunosc, am fost tentată să mint că eu sunt aia și că disimulez, doar ca să nu fiu linșată…
Citiţi şi
Potrivire sexuală şi gata, marea iubire?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
