Nu e deloc dificil. Important este să faci în aşa fel încât să ţi-o furi în dragoste. S-a demonstrat ştiinţific, pe pielea a nenumărate protagoniste, că ori de câte ori dragostea înfrânge intemperiile, anturajul şi bombănelile părinţilor, ea dăunează siluetei.
Se termină cu mariaj şi, nu mult după aceea, cu kilograme peste. Multe.
De ce să rişti să dai cu piciorul unei siluete de invidiat, râvnită de toate prietenele tale?
Nu mai bine te agăţi de acei bărbaţi care, mai mult ca sigur, îţi vor da cu leuca-n cap, lăsându-te confuză şi incapabilă să desluşeşti pe ce lume te afli?
Cunoşti acea senzaţie de disperare când îţi repeţi, de zeci şi zeci de ori pe zi, la ce bun să mai trăieşti? Întrebarea e retorică, normal că o ştii. De altfel, s-a demonstrat, tot ştiinţific, că femeile ajung pe Catchy în special după ce îşi adresează a mia oară această întrebare. Ele vin pe Catchy ca la psiholog: speră să afle acolo de ce sunt confuze. Nu vor afla niciodată de ce, dar faptul că, în schimb, dau pe acest site de alte tipe – mă refer la cele care scriu pe Catchy – care sunt la fel de confuze ca ele, le mai linişteşte puţin.
Cele mai multe femei, odată ajunse în acest punct nevralgic al existenţei lor amoroase, încep să viziteze cu o frecvenţă tot mai mare mall-urile şi, implicit, supermarketul care se întinde pe 3 km pătraţi la parter. Unde, spre disperarea copiilor, defrişează de fiecare dată 80% din rafturile cu dulciuri şi mâncăruri nesănătoase.
Ce e ciudat e că, în realitate, nu au poftă deloc de mâncare, însă, cum dragoste nu e, ce mai contează restul, se justifică ele în timp ce privesc oftând un film cu Gerald Butler şi desfac ambalajul celui de-al şaselea Snickers, de al cărui gust deja sunt îngreţoşate…
Ok, şi-acu’ vine băiatu’ cu soluţia!
În asemenea momente, e recomandat, în afară de să eviţi excesul de zahăr, sare şi grăsimi, să vezi partea plină a paharului: e ocazia perfectă să dai cu tifla vieţii, prin inaniţie!
Dacă tot şi-a pierdut nuanţa de curcubeu în care o pictase Gheorghe înainte să-ţi spună că el nu vrea ceva serios şi tu ai ajuns la concluzia că nu mai are niciun farmec să trăieşti, de ce să bagi în tine un raft de la Lidl pe zi?
Nu, lasă-i să falimenteze! Ţine post! Negru… ca ceru’ gurii dujmanilor! Nici măcar un covrig pe zi! Astfel, în mai puţin de o lună, corpul tău se va preumbla în drum spre job cu eleganţa înnăscută a unei stafii bete! Da, dar ce siluetă vei avea! Oooh, ce siluetă!
Şi, îţi promit, dacă vei reuşi să stai astfel şi a doua lună, îţi vei putea liniştită da demisia de la serviciul care şi aşa te scotea din minţi şi apoi să semnezi un full contract cu Victoria’s Secret! Vei apărea pe coperţile revistelor de modă din întreaga lume, îl vei însoţi pe Di Caprio când va lua Oscarul, vei putea posta orice kkt pe facebook şi vei primi mii de like-uri!
Nu îţi surâde? Ba bine că nu!
Mai mult decât atât, va fi foarte probabil ca Gheorghe, aflând de noul tău statut celebru, să vrea să se împace. Să nu o faci, pentru că, de această dată, s-ar putea să te ceară-n căsătorie şi, dup-aia, ţi-am explicat la început, kilogramele în plus să te viziteze iar ! Şi ce-am rezolvat?
Dimpotrivă, stai singură şi inabordabilă! Şi, ori de câte ori se întâmplă ca kilogramele să îşi iasă din matcă, alege pe unul care e şi mai inabordabil decât tine, în aşa fel încât, după ce îţi va arăta încă o dată că versurile melodiei lui Gheorghe Gheorghiu sunt mai actuale ca niciodată, să poţi reveni la silueta care te va ajuta să îţi prelungeşti contractul cu cei de la Victoria’s Secret!
Numai din ăştia să alegi, ai priceput? E ocazia perfectă, dacă-mi urmezi sfatul, să rămâi cu o siluetă de invidiat!
Mihnea există virtual doar AICI.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.