Sunt momente în viaţă când, dorind să te relaxezi, te opreşti lângă bibliotecă şi scoţi din raft o carte care te-a impresionat în mod deosebit.
Aşa am procedat eu. Scrisesem un articol în care demonstrasem, negru pe alb, că “femeile sunt frumoase” şi, fără nicio chestie, mi-a zburat mintea la doamne. Dacă femeile sunt frumoase, m-am întrebat, cum anume sunt doamnele? Ce le defineşte? Ce anume din personalitatea lor se revarsă ca o radiaţie incandescentă asupra fiinţelor obişnuite, obligându-le instant la o reverenţă şi multă admiraţie?
Şi, instinctiv, m-am îndreptat către bibliotecă, unde nu a durat mult şi m-am luminat la faţă. În faţa mea – ce potriveală sublimă! – se afla tocmai romanul “N-are momentan titlu” al lui Rudoiu. Am rămas încremenit. (Faptul că eu am putut scrie o asemenea carte mă surprinde de fiecare dată.) Apoi, cu mâna transpirată de emoţie, am scos grijuliu cartea din raft, am îndepărtat cei trei centimetri de praf care se depuseseră peste ea (soarta inevitabilă a capodoperelor) şi m-am apucat să o răsfoiesc, ştiind că, undeva la pagina două sute şi ceva, autorul ei găsise, încă de acum cinci ani, răspuns la întrebarea care mă frâmânta pe mine în legătură cu doamnele.
Da, în încântătorul roman al lui Rudoiu, protagonistul, un anume Ralph Thomason, aflându-se la bulău, se chestiona, în timp ce-şi aşternea pe hârtie viaţa, cum poţi identifica o doamnă. Se plictisea groaznic în celulă, d-aia îşi ocupa mintea cu asemenea întrebări.
Memoria nu mă înşelase. La pagina 255, ia uitaţi ce scria numitul Thomason:
« Sincer, ar trebui pus la punct un dispozitiv taxonomic care să ofere o limpezire definitivă a structurii acestei clase de femei… une grande dame, a true lady, una grande signora… Nu contest, sunt fermecătoare expresiile, vrăjesc şi nimeresc în plin, dar mai mult încurcă… D-aia, n-ar strica realizarea unei taxonomii care să conducă oamenii de la descrierea teoretică a doamnelor ca edificii solide ale feminităţii la descoperirea acestora ca realităţi fizice de netăgăduit. Altfel, bulverseală mare, pe bune…
Care-s doamnele autentice? Ce le defineşte? Simplu, căsătoria? Vârsta? O personalitate puternică? Aura de senzualitate? Inteligenţa, statutul de mămică, moralitatea, limbajul, felul în care stau picior peste picior, pragmatismul, un suflet sensibil, un deux-pièces sau faptul că-s râvnite de bărbaţi? Câte puţin din toate? Care-i dozajul? O geantă Louis Vuitton te transformă mai într-o doamnă decât cunoaşterea sonetelor lui Shakespeare? O cucoană care la 50 de ani chicoteşte ca o adolescentă e mai puţin doamnă decât gagica impozantă din vârful unei corporaţii care îşi controlează gesturile şi e atentă să nu facă sau spună ceva nepotrivit? O avocată de succes e mai doamnă decât o educatoare? O femeie care îşi respectă rolul cerut de convenţii e mai doamnă decât una revoltată împotriva regulilor sociale? O tipă în prezenţa căreia tumultul hormonal masculin o ia la sănătoasa e mai puţin doamnă decât una în a cărei prezenţă bărbaţii se gândesc la datoriile de la bancă ? Unghiile şi genele false definesc mai mult o doamnă decât hainele la second hand ale unei şomere ştirbe? Ivana Trump e mai doamnă comparativ cu Edith Piaf? Dar Sarah Bernhardt comparativ cu Martina Navratilova? Care dintre ele e mai doamnă? Jackie Kennedy sau Marie Curie? Maica Tereza, Madam de Pompadour, Hannah Arendt sau Oprah Winfrey? Ioana D’Arc, Marilyn Monroe sau George Sand? Yoko Ono, Nadia Comăneci, Sylvia Plath sau Madonna? Angela Merkel, Audrey Hepburn, Heidi Klum, Melanie Klein sau Coco Chanel? Cecilia Sarkozy sau Carla Bruni? Frida Kahlo sau Abigail Johnson?
Dar dintre toate, care e cea mai Doamnă?
Zăpăceală mare, pe bune, cu Doamnele astea…»
Asemenea cuvinte aşternea Ralph Thomason, din ţuhaus, în memoriile sale care, ulterior, printr-un simplu copy-paste, au ajuns în superbul roman al cărui autor nu mă pot abţine să menţionez iar că su… ba da, uite că mă abţin !
Deci, doamnelor, ca să nu ajungem şi noi ca Diogene, căutând în toiul zilei, cu lumânarea aprinsă, o Doamnă, vă întreb : cum vă recunoaştem ?
Că uneori am impresia că sunt atât de multe…Doamne, de unde-or fi răsărit, nu ştiu!
Citiţi şi
Pentru toate femeile care se apropie de 50 de ani
Dacă trebuie să le cer, nu le vreau
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
