Cum poți îndemna pe cineva să lupte să își salveze căsnicia, când acasă e un fel de al treilea război mondial

24 May 2023

Cred că era ceva legat de gramatică, primul articol citit aici și mi s-a părut super tare. Hai că și gramatica mea mai dă uneori p-afară, dar na, în mare, să zicem că e bună. Prin facultate îmi amintesc că a fost o perioadă când eram cârcotașe sau poate era exces de zel, dar am corectat gramatical niscaiva mesaje și le-am trimis înapoi la stimabilii purtători de pantaloni (cum zicea bunica-mea). Ne imaginam noi că vor înțelege ceva din asta, dar “cerebelul” lor din pantaloni nu prea gândea atunci decât la mega distracții peste tot și unde se putea.

Până la urmă, eram tineri și neliniștiți. Niște tineri adulți veniti cu “gramatica” corectă și bagaj de cunoștințe adunate de la ai noștri părinți, bunici și toți cei care ne-au influențat și modelat până la vârsta aia. Învățaserăm să iubim, să urâm, să respectăm, să iertăm. Poate că partea cu iertarea celui care ne face rău am învățat-o pe parcurs și cred că aici e frumusețea evoluției și maturității, că înveți să ierți pe cine îți face rău.

Visam la Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene și la vieți mature pline de mega împliniri și iubire și afecțiune. Și… Și ui!, da’ multe persoane ce îmi sunt dragi le văd, le văd că suferă și se implică și pică urât de tot când realizează că duc o luptă de unii singuri unde ar trebui să fie o fericire în doi.

Of, of, noi, generațiile astea care nu mai luptăm să salvăm relații/căsnicii. Care ne căutăm fericirea (sau mai repede durerea) în relații extra. Noi, ăștia, o parte, care visăm să râdem când doar ajungem să plângem. Și suntem mulți, parcă prea mulți. Ne vedem cu toții victime sau învingători și ne batem cu pumnul în piept când soțul/soția se întoarce. Și celălalt, ăla al treilea, rămâne cu buza umflă, puțin suflet sfărâmat și sechele greu de reparat. Dar na! cine e pus pe visare și-o cam ia, nu?

Și mă minunez uneori, pe bune, cum poți să îndemni pe cineva să lupte să își salveze căsnicia, când acasă e un fel de al treilea război mondial și doar și-o ia, așa pe românește spus. Sau cum poți să te lauzi cu atâta fermitate că el/ea (adevărul că mai rar ele, ei se întorc mai des) s-au întors în căsnicie, că vă leagă multă iubire și ați construit multe împreună. Pe naiba, e doar o pauză între mai multe escapade viitoare. Și așa mult regretă și așa multă iubire vă leagă, că a plecat să și-o tragă cu alta (alta asta fiind doar o pasageră de distracții și tu pilonul de rezistentă în viața lui) și ați “construit” așa multe credite, responsabilități și obligații, că e mai simplu să vină înapoi decât să își caute ouțele prin pantaloni în altă parte.

Din păcate, cunosc prea bine comoditatea și starea de confort. Și am văzut prea mulți pentru care e mai simplu să revină decât să plece cu adevărat. Mă distrează că mai sunt unele femei care se bat cu pumnul în piept că sunt femei de casă și de aia ei se întorc și toată viața au văzut de casă și de copii și asta contează pentru soți. Ete, na, pe bune, dacă un fraier din ăsta, să mă țină acasă și să îi cer bani de orice, nu aș fi vrut și eu. O, da, sunt răuță acum, cum zicea o prietena în weekend: “hai, măi, că tu măcar ai banii tăi de tampoane, nu-i ceri soțului”.

No, acu’ mă laud eu că sunt muiere și noi avem mai multe coaie în pantaloni și plecăm și facem când ne punem ceva în cap și avem ceva în suflet. Și mă uit tâmpă, când mai stau așa, la câte o cafea, cum povestește câte una sau se laudă pe net cu poze cu ei doi că ce uniți, frumoși și ce se iubesc ei crezând că așa îi dă alteia peste nas. Hmm… pe bune? Când l-ai ținut (ai ținut-o) cu adevărat în brațe ultima dată? Știi ce e cu adevărat în sufletul lui (al ei)? Sunt oameni care au suferit enorm în relații extraconjugale, dar nu au plecat că nu au avut puterea de a schimba ceva, au pierdut copiii în relații extra, au picat în cap și totuși s-au ridicat. Și, sincer, habar nu am dacă să le plâng de milă sau să îi condamn pentru suferința creată în jurul lor, sau, cel mai nașpa, de propria suferință din teama de a lua decizii.

Și până la urmă suntem toți niște tineri adulți o viață întreagă ce ne luptăm și urlăm în tăcere, ne trimitem copiii să învețe să lupte fizic, și suntem mândri tare și e normal, dar uităm că luptele grele le vor duce psihic și emoțional.

Viață, viață, dulce viață, “atunci când tot ce vrei este să urli și vin alții să îți spună ce să faci”…

Guest post by Anonimă

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Da, dragostea este un accident!

Ce fac acum? Zbor spre Dubai

Momentul băieților în fața oglinzii din baie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Unknown / 24 May 2023 10:50

    Din pacate, pareristii si salvatorii, sfatuitorii intr-o directie sau alta, de genul divorteaza sau nu divorta, inseala sau nu insela, salveaza sau nu salva, pleaca sau ramai, intoarce-te sau nu, n-au nici o calificare in aceasta directie.
    Nici macar prietenii nu pot da un sfat pertinent. Pot doar sa te asculte si sa empatizeze. Mergeti la un specialist in domeniu, nepartinitor. De obicei buba e la capul propriu, nu la partener.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro