Cum, pe unde și de ce pierdem energie. Legea lui trei

21 May 2020

Dacă este să aruncăm o piatră în apă, ea ajunge mai departe sau mai aproape, în funcție de puterea (energia) cu care am aruncat-o. Fix la fel se întâmplă și atunci când ne apucăm (sau în cazul de față – ne reapucăm de lucru): energia o măsurăm dacă am terminat ce ne-am propus, iar în timpul acțiunii, aceasta crește, scade sau rămâne constantă.

Să presupunem că avem o idee sau, în speța de față, redeschidem o afacere sau diferite servicii pe care le oferim. Energia se măsoară în toate etapele planului, până la acțiunea finalizată a fiecărui punct din plan, iar toată acțiunea depinde de noi. Dar cum în multe dintre etapele planului mai depindem și de alții, de exemplu, să primim o hârtie de aprobare sau, în cazul de față – măsurile luate pe timpul pandemiei Covid-19, atunci energia noastră este consumată în așteptare, fapt care trage acțiunea în jos.

©Ingrid Stiehler

Cele două acțiuni sunt:

(1) activă – atunci când avem entuziasm, lucrurile merg ca pe roate, avem susținere, motivație, ne trezim dimineața, investim energia și resursele noastre

și

(2)  pasivă – atunci când așteptăm că alții să facă alte lucruri, când ne apucăm de o idee din plan și nu o susținem cum ne-am propus, când alții ne spun că nu va merge sau când nu avem banii exact cât ne trebuie să completăm o acțiune, când primim refuzul, când uităm, când ne luăm cu altele etc.

Energia nu poate fi constantă pentru că omul nu este constant, el își schimbă punctele de vedere, gândurile și atitudinea în funcție de contextul din jur. Noi numim asta adaptare, dar în realitate este uitare.

Pentru a lucra ca energia să fie constantă într-un plan, omul are nevoie să fie constant în acțiunile, cuvintele și faptele sale. Astfel, una precede pe cealaltă. Dacă vorbim una și facem alta, ne tragem singuri preșul de sub picioare. Investiția într-o acțiune este direct proportioanala cu cât de bine se cunoaște omul pe el însuși. Din acest motiv, cei în poziții cheie de conducere, leadership, terapie sau alte afaceri bine construite sunt oameni care mai întâi au muncit cu ei înșiși și după aceea au ajuns la nivelul de unde să țină afacerea într-o energie constantă.

Aceste două acțiuni (activă și pasivă) sunt favorizate tot timpul de a treia, una care decide încotro o ia acțiunea. Astfel, în creștinism este Trinitatea, la chinezi – Yin – Yang care dau Dao, la hinduși – Shiva, Vishnu care duc la Brahman, la etrusci – Tinia, Uni și Menrva, la români = Jupiter, Minerva și Iuno, la egipteni: Mut, Khonsu și Amon Ra, iar la mesopotamieni era: Sin (luna), Samas (soare) și Adad (forța supremă). Această forță cosmică se numea, în limbajul vechi, legea lui 3: o forța activă, una pasivă și una decisivă (neutralizatoare sau mediatoare).

Cele trei forțe, așa cum le întâlnim în natură și în viața reală

  1. Mama și tata au o discuție, apare copilul și readuce dragostea în inima lor;
  2. Marfă oferită și cumpărătorul dornic, apar banii și se face trocul;
  3. Sămânța care ajunge în pământ, dar pământul e prea dur. Apare ploaia sau soarele și o face stejar;
  4. Îți place o fată, nu vrea să iasă cu tine în oraș. Apare un lucru comun, o rudă, prietenă, feedback despre tine din partea altuia și, după, va ieși;
  5. Te rogi (activ) și apare un gând (pasiv). Îți aduci aminte de Dumnezeu sau stai cu mintea la gând (forța decisivă). Dacă dai energie gândului și ai „plecat” cu el, rugăciunea nu are valoare.

 De ce se pierde energia noastră?

Pierdem energia întrucât nu înțelegem și nici știm legea lui 3. Nu ne-a învățat nimeni cum s-o aplicăm. Spre exemplu:

(1) gândurile care sunt în afară la ce este în fața noastră sunt imaginație involuntară, utopie;

(2) emoțiile pe care le creștem, dar nu ne ajută, ca de exemplu iritarea că nu primesc ceva;

(3) mișcările nenecesare pe care le facem, hrana care ne trage în jos, în loc să ne dea energie în plus etc.

Guest post by Alexandru Pleşea,

cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţiisociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.



Citiţi şi

Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)

Un kilogram de… bucurie, vă rog!

Când știi că ai nevoie de o schimbare în viața ta

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro