Când trece, țăcănitul ritmic al tocurilor atrage atenția tuturor, inclusiv a femeilor. O privesc cu coada ochiului, roase de o invidie ascunsă. Nicio femeie n-o agreează. Nu doar pentru că este subțire și elegantă, dar este și cam lipsită de scrupule. Nu are prietenii la serviciu. Nu printre subalterne, căci altfel zâmbește dulce și prelung tuturor șefilor. Genul de femeie pe care o admiri și urăști în același timp și nu te decizi dacă ceea ce îți place la ea e mai puternic decât ceea ce detești. Și, până să te hotărăști tu, ea trece maiestuos și indiferent pe lângă tine.
Conduce departamentul de marketing într-o corporație de succes. Femeile se întreabă, vorba vine, cum de a ajuns într-o astfel de funcție. Bărbații își dau discret coate și… nimic mai mult. Stau la distanță, o simt inaccesibilă. Și de n-ar fi așa de rece, nezâmbitoare și trufașă, și tot n-ar îndrăzni măcar o aluzie. Că nu mai știi de ce poți fi acuzat…
Ea e șefa mea.
Când ne-a venit noul coleg, biroul s-a înviorat. Frumosul argentinian avea un adorabil accent în limba română – pe care o stăpânea perfect -, ochi de culoarea alunei și mușchi subțiri, elastici, vizibili prin pânza fină a cămășilor. Toate puseserăm ochii pe el, dar ce să vezi, dintr-odată, șefa începuse să zâmbească foarte des în prezența lui, pe care o cam căuta…
Pe când eu îmi dădeam demisia, tatonările între ei erau destul de departe de a se materializa în vreun fel. Cred că acest spectacol era singurul lucru pe care îl regretam plecând din companie, căci altfel, felul ei autoritar de a se purta devenise de nesuportat.
Între timp, profesional mi-a mers bine. Sunt șefă la rândul meu. Dar nu ca femeia aia care părea că așa s-a născut. Și aflu deunăzi de o poziție echivalentă și ceva mai bine plătită chiar în compania din care am plecat acum trei ani. Mai aflu și de alte câteva detalii interesante. Până la urmă, s-au cuplat, el a căpătat un statut mai mult decât privilegiat în departament și, țineți-vă bine, i-a făcut și un copil. Numai că, acum țineți-vă și mai bine, relația a durat până când el a fost propus să… îi ia locul! Mi-o și imaginez: siderată și distrusă! pe asta sigur n-o văzuse venind, de-acolo, din turnul ei de control. Am mai aflat că frumosului cu ochi de alună coaptă puțin i-a păsat de reacția ei. Nu numai că a acceptat încântat, dar s-a și despărțit de ea (mvai, ce urât! sunt rea, știu, dar m-a privit cam de sus tot timpul) înainte ca ei să i se impună un transfer deloc măgulitor. Era clar că nu-i mai trebuia, își atinsese scopul. În plus, acum își permitea să plătească pensia alimentară…
Mă întreb dacă m-ar deranja acest amănunt. Nu. Teoretic, aș avea toate șansele din lume să ocup acea poziție. Oare să aplic sau, practic, e o idee cam proastă?
Citiţi şi
Am reluat legătura cu tine, deși răspunsul tău a fost unul clar, eram doar o prietenă
Ce pantaloni smart se poartă în acest sezon
5 lucruri despre eleganța masculină
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
