M-am gândit mult timp dacă să vorbesc sau nu despre asta. Să spun sau nu şi varianta mea, trăită şi rumegată în zile şi nopţi de întrebări şi isterii zadarnice. Marele avantaj al spaţiului virtual este că pot încasa pietrele aruncate fără să-mi sparg capul. Dar, înainte de a le arunca, gândiţi-vă bine şi spuneţi-mi, cu mâna pe inimă, că nu aţi întâlnit niciodată asemenea situaţii.
Am citit şi auzit tot ce mi-a picat în mână şi în ureche vizavi de creşterea, educarea, conversarea, monologul şi controlul furiei adultului în relaţia cu un copil. Şi am ajuns la concluzia fermă că mie nu-mi funcţionează la parametrii normali circuitele din cortexul cerebral de sus sau de jos sau de unde ar mai putea fi. Pentru că realitatea de care m-am împiedicat eu în… ‘j de de ani de viaţă nu prea bate cu literele de foc ale studiilor.
Să o luăm cu începutul fiecărui îndreptar de gen: copilul trebuie iubit necondiţionat. Îmi spunea tata un banc genial: stau babele pe margine şi privesc cu jind la hora tinerilor.
– Cine-i, fă, Lisandro, ăla şchiop şi cocoşat de se prinsă şi el în joc?
– Păi cum, fă, ţaţă Ioană, nu-i băiatul matale, ală mic de-şi pierdu piciorul la moară?
– Aoleo, mânca-l-ar mama, de aia îndrepta el hora!
Acum, oi fi eu defectă, dar ştiu că necondiţionarea asta nu are nimic de-a face cu trupul, mâinile şi picioarele progeniturilor noastre. Trăim într-o societate. Sunt deja două lucruri distincte în această propoziţie, viaţa şi societatea – amândouă au reguli, amândouă au şi viceversa, iubeşte şi vei fi iubit, dăruieşte şi vei primi, nu ucide, nu minţi, nu fura. Este ceva în neregulă în tabloul ăsta? Studiile se fac pe eşantioane de vârstă, de sex, de… Să luăm cinci copii. Copii. Atât. Fără să ţinem cont de altele. Cinci copii. Iubeşte-i, mângâie-i, povesteşte-le de câte ori vrei tu pe zi şi noapte ce este bine şi ce nu, nu le tăia aripile, nu le interzice, explică limite şi lasă-i să aleagă. Garantat, trei din cinci, la vremea potrivită, vor zbura liberi şi conştienţi, curaţi şi minunaţi, dar ceilalţi doi vor călca în picioare pe toţi cei care li se împotrivesc sau care doar nu se potrivesc tiparului dezvoltat. Vor lua mereu şi nu vor oferi nimic.
Când copilul ţipă şi bate din picior, părintele trebuie să rămână calm, să vorbească pe un ton scăzut, iar să explice, iar să povestească. Din cei cinci copii, trei vor înţelege că toate lucrurile se pot rezolva cu calm şi vorbă bună, la masa tratativelor, dar ceilalţi doi vor creşte conştienţi că pot să ţipe şi să bată din picior de cîte ori vor ei şi pagubă-n ciuperci dacă se supără ceilalţi.
Când copilul tău care învaţă bine, este politicos, generos, vesel şi încrezător, vine la tine şi-ţi spune că vrea aceeaşi consolă de jocuri cu colegul x cu părinte în partea de sus a lanţului trofic – ramura economică – şi portofelul vostru plânge înfrigurat şi gol de zile bune, ţi se sparge sufletul aşa cum se sparg cărţile de la solitaire când treci la nivelul următor. Ce faci? În disperare de cauză, apelezi la o bună prietenă şi iei împrumut, până la salariu, suma buclucaşă. Din cinci copii, trei vor înţelege umilinţa şi sacrificiul tău pe care, bineînţeles, l-ai ascuns adânc de tot şi vor încerca din puterile lor minuscule să nu te mai pună în aceeaşi situaţie vreodată. Dar ceilalţi doi vor înţelege că se poate trăi şi aşa, că nu este nimic în neregulă să-şi satisfacă orice dorinţă fără să ţină cont de posibilităţile şi dorinţele celor de lângă ei.
Şi dacă nu iei nenorociţii ăia de bani împrumut şi iar povesteşti, şi iar explici şi plângi toată săptămâna de durerea din privirea copilului tău, trei din cinci vor învăţa să-şi ordoneze priorităţile, iar pentru ceilalţi doi vei fi pe vecie părintele care nu a făcut niciun sacrificiu pentru ei. Şi nu vor face, niciodată, nici ei, nimic pentru nimeni.
Îi împovărezi sau nu şi pe ei cu problemele tale?
Dacă vorbeşti, există riscul ca cei trei buni din grup să dezvolte temeri menite să le încetinească şi să le şovăiască drumul drept, dar există şi posibilitatea ca ei să desluşească, cu inocenţa şi puritatea sufletului lor de copii, adevărul şi răspunsul la mare parte din nedumeririle tale. Dacă nu vorbeşti, s-ar putea să fie prinşi cu garda jos la vârsta dezmeticirilor şi să le trebuiască mai mult timp decât ar fi normal să-şi revină. Ceilalţi doi, în ambele cazuri, vor face ce au auzit sau ai intuit, rău, fără să-şi pună întrebări şi fără să caute răspunsuri.
Fiecare dintre noi suntem definiţi de alegerile pe care le facem în viaţă, nu-i aşa? Dar alegerile astea vin din alcătuirea noastră interioară, labirint încă necunoscut pe deplin şi fără de ieşire chiar şi cu firul Ariadnei agăţat la intrare. Simţim diferit, înţelegem diferit şi acţionăm diferit.
Şi noi, părinţii, ce să facem cu cei doi copii?
Citiţi şi
Nimic nou sub soare: ignoranța în marș
Nu poți vindeca trupul separat de minte. Legătura traumă-boală
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
