Mesajul de susținere transmis de Radu Beligan pentru candidatura lui Victor Ponta la președinția României a inflamat blogosfera și rețelele de socializare. Brusc, maestrul – până acum necontestat – al teatrului românesc a devenit ținta unei canonade cu lături. Mercenar, arivist lipsit de scrupule, bătrân senil, trădător de neam – iată doar câteva dintre apelativele cu care este gratulat marele actor. De către oameni care, în urmă cu o săptămână, îl glorificau ca pe un pisc al culturii naționale. Șapte decenii de carieră prodigioasă par să fi fost șterse cu buretele. I se contestă până și talentul actoricesc. Doar pentru Radu Beligan și-a permis să-și exprime public opțiunea politică.
Dacă tirul cu dejecții ar fi venit doar de la postaci de partid, nu m-aș fi obosit să scriu aceste rânduri. Valul demolator este, însă, mult mai amplu, mai dezinteresat și mai toxic. Ține deja de irațional, de fanatism și de voluptatea profanării. Trădează o incompatibilitate funciara cu democrația, fiindcă toleranța față de cei care nu împărtășesc aceleași certitudini tinde spre zero. De respect nici nu poate fi vorba.
Nu e prima oară când constat în ce hal pot să orbească pasiunile politice chiar și oameni instruiți, de bună credință. Țin minte ce potop de insulte și-a atras Doina Cornea când a îndrăznit să critice regimul Băsescu. Culmea, din partea unor intelectuali care făceau foarte mare caz de ‘anticomunismul‘ lor! Sau, și mai spectaculos, îmi amintesc de un fost coleg de redacție, vechi monarhist, declarat și pătimaș. Când Casa Regală a devenit ținta atacurilor abjecte ale aceluiași președinte Băsescu, marele monarhist și-a publicat concluzia: ”Regele Mihai s-a ramolit”.
Nicolae Vermont, Cârciumă de mahala
Sigur, mi-ar fi ușor să zic că în spatele acestor incongreunțe flagrante se ascund interese mercantile și conștiințe vândute. Ar fi însă prea simplu. Și m-aș face vinovată de exact aceeași gândire binară, reducționistă, care mă scoate din sărite la alții. Oamenii pot greși și dezinteresat. Iar asta n-ar trebui să le anuleze toată biografia.
Apetența pentru ceea ce americanii numesc ”character assassination” ne face mai ușor manipulabili. E semn de obtuzitate și de primitivism. De autosuficiență nătângă. Când pasiunea sufocă rațiunea, politica devine doar o uriașă mahala. Văzând că asta ne place, politicienii ne dau tot mai mult circ, ca să uităm de pâine. În fond, îi avem așa cum îi merităm.
Citiţi şi
Nimic nou sub soare: ignoranța în marș
Dragostea, puterea, Chaplin și timpul trecut al marilor visători
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
