Aceasta este întrebarea pe care şi-au pus-o jurnaliştii de la Glamour SUA despre Danielle Steel, celebra autoare de romane de dragoste. Cărţile ei puteau fi văzute în anii ’90 în aproape orice bibliotecă personală din România, iar poveştile siropoase din paginile acestora au încălzit imaginaţia multor oameni în serile friguroase ale perioadei de tranziţie.
Dar cum a reuşit scriitoarea în vârstă de 71 de ani să scrie 179 de cărţi de-a lungul carierei sale? Secretul este următorul: 20 de ore de lucru pe zi, îndulcite de batoane de ciocolată şi trăite comod într-o cămaşă de noapte.
La intrarea în biroul prolificei autoare scrie: “Nu există miracole. Există doar disciplină”. Un mesaj care obligă, cu toate că mare parte dintre realizările autoarei din cariera de peste cinci decenii par un cumul de asemenea vise împlinite.
Dar să vedem cifrele ei. Steel a scris 179 de cărţi, traduse în 43 de limbi. 22 dintre acestea au fost adaptate pentru seriale de televiziune, iar două au fost nominalizate la Globurile de Aur. Autoarea are o medie de 7 cărţi pe an, iar ultimul dintre ele – Blessing in Disguise – va apărea luna aceasta. Constant, Steel lucrează în paralel la alte 5-6 romane. În 1989, scriitoarea a intrat în Cartea Recordurilor, după ce o carte a sa a figurat în lista best-seller-urilor din New York Times pentru cele mai multe săptămâni consecutive, 381 mai exact. Pentru a ţine ritmul, Danielle Steel lucrează între 20 şi 22 de ore pe zi, iar uneori, când se simte inspirată, petrece chiar şi 24 de ore la birou.
Autoarea îşi scrie cărţile acasă, în San Francisco, dar uneori şi în locuinţa pe care o deţine la Paris. Însă, oriunde ar fi, ea redactează întotdeauna la maşina sa de scris Olympia, fabricată în 1946, pe care a numit-o Olly. “Olly este o maşinărie mare, grea şi mai bătrână decât mine. Nu pot scrie pe altceva. Am între 12 şi 15 astfel de maşini de scris pe care le-am adunat de-a lungul anilor, însă niciuna nu este suficient de bună ca să pot lucra la ea. Le păstrez pentru piese, în caz de nevoie, pentru că sunt o specie pe cale de dispariţie”, spune Steel.
Autoarea are multe tabieturi. Coboară în birou la 8:00, unde adesea poate fi văzută îmbrăcată într-o cămaşă de noapte. Dimineaţa mănâncă o felie de pâine prăjită şi o cafea decafeinată cu gheaţă (a renunţat la cafeaua normală în urmă cu 25 de ani). Pe durata zilei, consumă mici batoane de ciocolată dulce-amăruie. “Moartă sau vie, fie soare, fie nu, mă duc la birou şi îmi fac treaba. Uneori, termin o carte dimineaţă, iar până seara încep un nou proiect.”
Aceasta crede că energia fără margini şi capacitatea de a depăşi impasurile sunt cele care o ajută să fie atât de productivă: “Muncesc încontinuu. Cu cât te ţii mai departe de material, cu atât devine mai dificil. Este mult mai bine să te forţezi să termini 30 de pagini dintr-o suflare, pe care le poţi corecta mai târziu, decât să nu faci nimic”. Reuşita sa este şi rezultatul unei capacităţi aproape supraomeneşti de a rezista cu foarte puţin somn: “Nu mă duc la somn decât atunci când sunt atât de obosită încât m-aş întinde pe podea. Dacă prind 4 ore de odihnă, înseamnă că am avut o noapte bună”.
Danielle Steel a avut stilul acesta de viaţă dintotdeauna, chiar şi în timpul copilăriei petrecute în Franţa. În loc să se joace alături de prieteni după orele de la şcoală, ea mergea acasă, îşi devora temele şi apoi trecea la scrierea propriilor poveşti. Până la vârsta de 19 ani, ea scrisese deja prima carte. Însă i-a luat ceva timp – şi multe starturi false – până ce a reuşit să îşi vadă primul roman publicat. Şi-a promis că dacă i se va vinde măcar o carte, va fi mulţumită şi pregătită să renunţe la scris pentru a se concentra pe întemeierea unei familii. Însă, 179 de cărţi mai târziu, Steel nu are nici cea mai mică intenţie de a renunţa la pasiunea ei.
Danielle Steel nu şi-a propus vreodată să devină un autor bine vândut. De fapt, ea se simte ruşinată de propriul succes: “Am crescut în Europa, unde nu era considerat politicos ca o femeie să muncească, şi am fost măritată cu doi bărbaţi cărora nu le plăcea acest lucru. Însă, am fost norocoasă pentru că am putut lucra de acasă, în timp ce copiii mei dormeau”. Apropo, Steel are nu mai puţin de nouă copii!
Scriitoarea continuă: “Am căutat să fiu cât mai invizibilă. Nu am ţintit niciodată succesul, ci am avut doar această pornire de a scrie poveşti care mi se revelau. Sentimentul acesta venea din instinct, nu din registrul de încasări”.
Cu timpul, Steel a putut să îşi asimileze meritele şi să lanseze un motto: “Este mai bine să fii bogat şi nefericit decât sărac şi nefericit”. Cu toate acestea, se simte inconfortabil când vine vorba despre bani, în special la negocieri: “Sunt o scriitoare, nu o bancheră. Sunt foarte responsabilă cu banii mei, dar prefer să fiu discretă în legătură cu asta”. Potrivit Forbes, averea ei se ridică la 350 de milioane de dolari. Însă nu banii sunt cei care o fac pe autoare să continue să scrie, ci pur şi simplu arta în sine: “Ador sentimental când o carte curge. Ideile îmi vin greu, dar pe măsură ce le scriu devin magice. Este ceva ce nu pot prezice. Alteori, mă simt de parcă aş trage un elefant pe masă, dar până la urmă reuşesc”.
Steel nu se împacă prea bine cu ideea burnout-ului, scoasă la înaintare de generaţia milenialilor, conform căreia oamenii sunt tot mai epuizaţi din cauza muncii peste program. Ea şi-a amintit de o discuţie cu fiul său şi partenera acestuia, amândoi în vârstă de 20 şi ceva de ani, în care cei doi tineri susţineau că este necesar un program care să nu depăşească orele de lucru, pentru a avea o viaţă echilibrată. “Ei vor să se simtă bine la locul de muncă. Dar, să mă scuzaţi, cred că la 20 şi chiar şi într-o bună parte a perioadei de după 30 de ani trebuie să tragi din greu pentru a avea parte mai târziu de o calitate ridicată a vieţii. Vreau să spun că eu, la 25 de ani, nici măcar nu mă gândeam la o asemenea calitate a vieţii cum am parte acum. Munceam în trei locuri în acelaşi timp, iar după program scriam. Acum, jobul promite că totul va fi distractiv”, spune Steel. Ea îşi aminteşte scandalizată der o vizită făcută la sediul Amazon, alături de chiar şeful companiei, Jeff Bezos: “Berea, jocurile video, mâncarea gratuită, toate avantajele unui loc de muncă modern. Erau foarte mulţi tineri acolo cărora li se spunea că locul este distractiv, că pot veni cu câinele la muncă. Dar cum să te mai concentrezi cu un câine lângă tine? Am plecat de acolo cu muşcături de purici pe picior”.
Totuşi, autoarea recunoaşte că uneori exagerează cu munca şi că şi-ar fi dorit să aibă parte de mai multă distracţie. Aşa că acum va compensa cu o săptămână liberă la vară, în sudul Franţei, alături de familie. Ea va merge cu barca, se va relaxa pe plajă şi va recupera lecturile pe care nu a apucat să le citească. Misiune destul de grea, mai ales că Steel recunoaşte că nu prea citeşte cărţile altora în timp ce lucrează la ale sale.
În rest, în rarele nopţi când termină munca mai devreme, scriitoarea se relaxează privind seriale pe Netflix, unde The Bodyguard este cel mai nou favorit al său. Iar dacă găseşte timp, se ocupă de marea ei pasiune, shopping-ul. Mare fan al mersului prin magazine şi nu al shopping-ului online, Danielle Steel ar avea în propria colecţie peste 6.000 de perechi de pantofi Christian Loboutin, chiar dacă ea nu recunoaşte acest lucru. “Îmi place să aştept până când am drum la Paris pentru a-mi face cumpărăturile. Lasă-mă în magazine şi voi ieşi cu braţele pline de sacoşe”, spune scriitoarea.
Însă toate ca toate, Danielle Steel îşi ştie clar scopul în viaţă: “Munca mea a fost mereu un fel de refugiu. Chiar şi când lucruri urâte s-au petrecut în viaţa mea. Este ceva pe care pot conta întotdeauna. Când am început să scriu, la 19 ani, aveam acelaşi agent pe care îl avea şi Agatha Christie, în vârstă de 90 şi ceva la acea vreme. Am cunoscut-o odată şi îmi amintesc că mi-a spus: <Îmi doresc să mor cu faţa pe maşina de scris>. Iar eu simt exact acelaşi lucru. Vreau să scriu pentru totdeauna”.
Dacă răsfoind presă internațională sau națională (de ce nu?), dați peste articole interesante și credeți că le-ar folosi și altora ceea ce vi s-a părut vouă util, vă rugăm semnalați-ni-le. Poate și cu un scurt rezumat, dacă aveți darul de a face sinteze, poate cu o opinie. Trimiteți, fie doar link ul, fie și rezumatul și sau opinia, pe adresa office@catchy.ro. Mai mulți ochi, mai mulți căutători de calitate, nu poate fi decât mai bine. Vă mulțumim.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
