În cartea sa „Ce spui după Bună Ziua?”, psihologul Eric Berne povesteşte că ar fi doua categorii de oameni pe pământ: unii care îşi trăiesc viața aşteptându-l pe Moş Crăciun, alții care trăiesc aşteptând moartea. Carevasăzică, unii trăiesc inocent-optimist, sperând mereu ca viața să-şi dezvăluie marele dar. Alții trăiesc realist-pesimist, aşteptând să ajungă la capătul drumului, dincolo de care nu se ştie ce e. În ceea ce mă priveşte, am crezut mereu în Moş Crăciun. Consecințele orbirii mele au fost pe măsură. Problema gravă nu a fost atunci când, pe la şapte ani, am aflat că Moş Crăciun, cel din colinde, aducător de cadouri sub brad, nu există. Recunosc, şocul a fost mare şi l-am bănuit pe trădătorul acestui secret de o încercare mârşavă de subminare a firavei mele ființe. Însă, luați la întrebări, părinții, jenați, au fost nevoiți să confirme dezastrul. Nu nevinovatul joc de-a moşul al părinților mei a fost problema. Ci alte jocuri mai insidioase şi mai perfide mi l-au furat pe Moş Crăciun.
Problema a fost că, ulterior, am continuat să cred în existența unui Moş Crăciun, care, de-a lungul vieții mele, a luat diverse înfățişări şi a avut diverse vârste, a fost când bărbat, când femeie, şi a făcut parte din varii clase sociale şi profesionale. Problema a fost nevoia mea copilărească de admira necondiționat şi de a crede în oameni şi în poveştile spuse de ei. I took everything at face value, cum s-ar zice pe englezeşte. Adica am pus botu’ la toate prostiile, cum ar traduce românul, mai sec. Adica n-am ştiut să joc şi eu the games people play, ca sa citez titlul altei cărți a lui Berne. N-am ştiu că uneori „lasă-mă să te ajut” înseamnă „dar o fac ca să mă ajuți si tu pe mine”; că „ îmi place să fiu cu tine” se continuă cu „ pentru că pot să îmi rezolv niște frustrari pe spinarea ta”; că „eşti prietena mea cea mai bună” se invalidează cu „dar nu şi atunci când se întâmplă să fii mai frumoasă, mai deşteaptă şi mai apreciată ca mine”; şi nici că „ești un angajat minunat” rezultă în „te pot exploata, te pot cotropi, să nu îndrăzneşti să îmi aluneci din gheare.”
Furia mea împotriva acestor Bărbi Albastre şi Maştere-Rele deghizate în Moş Crăciun nu s-a stins nici astăzi. De câte ori mai scoate unul câte un măr otrăvit din tolba promisiunilor, de câte ori natura umană în a cărei perfecțiune am avut nevoie să cred se dovedeşte atât de uman imperfectă, am sentimentul de consternare şi de neputință pe care l-am avut atunci când am aflat că Moş Crăciun e doar o poveste. Dar, între timp, am mai crescut.
Şi odată cu mine a crescut şi empatia mea. Am înțeles (în sfârşit) că, de fapt, uneori prea mult credit acordăm controlului pe care credem că omul îl are asupra minții sale. Că suntem prea siguri că ştim noi mai bine, că ne cunoaştem pe noi înşine şi că lucrurile stau exact aşa cum le vedem, şi nu altfel. Că uneori ni se păre că vorbim noi, dar că, de fapt, nu prea. Că vorbesc prin noi frustrările, fricile, tristețile noastre; gene şi generații din trecut; şi, cel mai mult, hormoni şi endorfine din prezent, ce deviază uneori de la drumul lor drept. Că nu ar trebui să blamăm omul, ci doar acțiunile sale. Că depresia şi neîncrederea în propria persoană iau forme variate, de la lene la răutate la alcoolism şi la incongruență cu sine. Că în fiecare om care azi ni se pare rău, ipocrit, infantil sau labil s-a ascuns cândva un potențial uriaş de lumină. Că Moş Crăciunul din noi, ostenit de drumul prea întortocheat, prea dezamăgitor al vieții, uneori nu poate scoate din sac daruri pentru alții, nici măcar pentru el însuşi, ci doar bețe cu spini. Maturizarea înseamnă să accept că, până la urmă, pentru mine singurul şi cel mai valabil Moş Crăciun, c’est moi. Şi că fiecare clipă pe care reuşesc să o trăiesc decent, fentând endorfine ratate, Bărbi-Albastre şi țepe diverse, este un dar pe care mi-l fac mie însămi, zi de zi, pas cu pas.
Citiţi şi
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Avem prea mulți arici și prea puține vulpi
Reflexul urărilor de bine în epoca înstrăinării
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
