Amintirea clipelor pierdute e tardivă. Te îmbeți cu apă rece, singură în noapte. Te îmbraci cu poezia tristă care ți-a marcat viața și sunetul singurătății e ca un clinchet care îți fură visele din noapte și liniștea de zi cu zi. Păcat că ploile nu spală păcatele, amintirile, regretele și toată tinerețea pierdută.
E o doamnă X care cândva, odată, mi-a schimbat viața. Relatările ei, povestea ei tristă și nefericită mi-au schimbat modul de gândire și am lăsat totul la voia întâmplării. Deși eram căsătorită, încă nu aveam copii și niciun gând de acest fel în viitorul apropiat. Dar…
Într-o bună dimineață, la cafea îmi povestea că a fost și ea tânără, proaspăt căsătorită. Stăteau în chirie, fără prea multe lucruri, când a rămas însărcinată pentru prima oară. Era greu, îmi povestea ea, cu lacrimi în ochi și o tristețe că parcă auzeam plânsul primului copil nenăscut. Avortase. Credea că așa e bine, că era prea greu și că fără ajutorul părinților nu s-ar fi descurcat. Banii puţini, lipsa unui cuibușor al lor au dus ușor, ușor la dezastru.
Anii au trecut, au reușit să își cumpere o garsonieră în rate. Aveau amândoi un serviciu, dar în casă doar o saltea pe care o împărțeau, o masă, două scaune și un mic dulăpior. Atât! Se iubeau, aveau o viață liniștită, destul de grea, în care își duceau zilele de la avans la lichidare, între rate care se înmulțeau, căci așa, câte puțin, au reușit să își mai adune cele de trebuință prin casă.
Din nou, rămâne însărcinată. Viața simplă și totuși prea complicată a dus către un alt avort. De data aceasta, ea plânge de-a dreptul și printre suspinele unei prea lungi singurătăți în care viața materială a primat în fața unei noi vieți, continuă spunându-mi cum nu a știut să aprecieze ceea ce avea deja și au dus totul la extrem. Atunci era tânără, visătoare, credulă și neputincioasă în fața soțului care amâna venirea primăverii în viața lor de adulți. Aducerea pe lume a unei flori să crească în grădina lor mult prea mică, să poți să vezi cum își deschide petalele la auzul glasului tău de părinte, să uzi cu lacrimi de fericire la rădăcinile mult prea firave, să sapi în jurul ei de floare pură.
La al treilea avort, viața ei devenise deja prea searbădă. Sfâșiată de durerile fizice din trecut și stoarsă emoțional, cafeaua de dimineață se transformase într-un calvar care simțea nevoia să iasă afară din ea. Următorii ani au tot încercat să mai procreeze. În șoaptă îmi spune că a fost în stare să și înșele, din dorința de a avea un bebeluș. Credea că poate el nu mai putea. Dar soarta era crudă și reală. La ultimul avort se întâmplase ceva. A presupus că doctorul îi legase trompele.
Învins de patima băuturii, o lasă singură în vâltoarea vieții, în singurătate și nefericire. Veninul lui „încă nu e momentul” i-a sfredelit tinerețea, i-a încețoșat vederea de la atâtea lacrimi, i-a închis sufletul și a epuizat-o din toate punctele de vedere.
Acum are o casă, dar fără soț, fără copii. E ea și florile ei. Pare mult mai bătrână decât este. Tremură și cafeaua neagră și amară pare o linguriță de miere în comparație cu trăirile trecutului. Îmi dă un sfat „Să faci măcar un copil cu soțul tău cât ești tânără, că viața trece prea repede și ar fi păcat. Unde mănâncă doi, mănâncă și al treilea.”
Suntem infantili și ne credem indestructibili. Nu zic că trebuie să facem copii cu nemiluita și să nu avem maturitatea și capacitatea de a-i crește, dar pot să spun cu mâna pe inimă că datorită acestei poveşti m-am lăsat pe mâna destinului. Acea dimineață mi-a schimbat viața. Am doi copii absolut minunați. Da, e bine să ai și lucruri materiale, să poți să îi oferi copilului tău o viață frumoasă, dar e bine să conștientizezi și faptul că ulciorul nu merge de multe ori la apă.
Mulțumesc, doamnă X.
Guest post by Lavinia Mariana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
