Duminică voi împlini 18 ani. Voi deveni oficial adult într-o lume diferită de cea în care îmi place să trăiesc și pe care, de multe ori, nu o înțeleg… Așa cum nu înteleg de ce râdeți când sunteți triști, de ce nu plângeți când simtiți nevoia să o faceți, de ce zâmbiți unui om pe care apoi îl vorbiți de rău sau de ce mințiți.
Poate, de aceea, de multe ori vorbesc cu mine însumi… doar eu sunt cel care înteleg răspunsurile la întrebările mele.
Asta nu înseamnă că nu înțeleg, că nu am sentimente sau nu mă pot atașa de cineva. Doar că toate aceste procese sunt mai anevoioase pentru mine…
Încerc să-mi exprim emoțiile, dar mi-e greu să vi le transmit, încerc să vă vorbesc, dar nu știu cum s-o fac ca să înțelegeți ce vreau cu adevărat să vă spun.
Duminica voi fi un adult cu autism într-o țară în care autismul este încă considerat o boală psihică netrecută în manuale, o țară care încă nu este pregătită să ne primească așa cum suntem și în care mulți ne consideră o cauză pierdută…
Sunt în jur persoane care cred că neputința mea este rea voință, deși uneori eu nu înțeleg semnificațiile gesturilor voastre și nici lumea în care trăiți.
Dar poate că, dacă ați resimţi cum este să fii autist chiar şi doar pentru câteva minute, ați înțelege ca pot și merită să fiu ajutat.
Încă de când eram mic toți au încercat să mă schimbe fiindcă au crezut că e mai bine pentru mine să mă adaptez mediului în care voi trăiți, dar puțini au fost cei care au ales să adapteze mediul pentru ca eu să mă pot integra mai ușor, acceptând autismul meu aşa cum este el.
Nu mulți au fost cei care au înțeles că pot comunica chiar dacă nu vorbesc și îmi doream foarte mult să mă fac auzit… dar nu știam cum.
Știu că de multe ori par rece în relaţia cu cei din jurul meu însă, vă asigur, că nu este egoism. Mai știu că de multe ori vă supăr, dar nu o fac cu intenţie și vă cer scuze pentru asta, mai ales lui mami, tati și frățiorului meu.
De ce nu vă gândiți că, de multe ori, sunt la fel ca voi, în sensul că şi voi aveți nevoie de siguranţă, previzibilitate, reguli, obiceiuri, stabilitate, aşa cum eu le cer.
După ce veți citi aceste rânduri mi-aș dori ca, în fiecare zi în care interacționăm, să vă întrebați ce îmi doresc cu adevărat. Să fiu fericit în felul meu sau să semăn cât mai mult posibil cu voi pentru ca voi sa fiți fericiţi?
Acestea fiind spuse, va anunț că îmi voi sărbători majoratul alături de cei ce au reușit să mă accepte și să mă înțeleagă: familie, prieteni dragi, colegi. Petrecere va fi nu în club așa cum ar face-o orice alt tânăr bucuros de intrarea în maturitate, nu cu o bere în mână sau cu o țigară în colțul gurii, nu înconjurat de prieteni falși, ci acasă și la clubul unde îmi petrec duminicile, bucuros de darurile primite și de cei care vor fi alături de mine.
Robert, adult cu autism.
Citiţi şi
Antrenamente pentru creier. Te interesează?
V-ați întrebat vreodată cum arată o zi din viața unei mame care are un copil cu autism?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
