Imaginați-vă la o terasă, la un bar, la o petrecere cu ștaif. Ați comandat un cocteil și ați făcut precizarea “fără pai, vă rog!”. Nu vă puteți imagina, nu-i așa? 🙂
Hai, la un kamikaze shot n-ai nevoie, dar gândești că ce chichirez ar mai fi să nu poți sorbi cu paiul din cocteilul tău Georgia cu gin și să nu te poți juca hollywoodian cu gheața și felia de portocală?…
Numai că acele paie nu sunt reciclate de nimeni și ajung, ghici?, în ocean. Alături de alte și alte plastice din prea larga paletă de obiecte fără de care nu ne putem imagina traiul. Numai că plasticul se răzbună: ne-a năpădit! Și e timpul ca fiecare să înceapă a face câte ceva, oricât de mic. De exemplu să refuze paiele din plastic. Ori să bea Martini, că n-ai nevoie de pai. 🙂
Bette Davis, All about Eve, 1950
reclamă Martini 🙂
Cum i-ar fi stat cu un pai în gură?…
Ok, probabil că deja știți că în rețeaua de magazine Mc Donald’s din Marea Britanie, unde zilnic în cele 1361 de restaurante sunt folosite 1,8 milioane de paie pentru băuturi, paiele de plastic au fost înlocuite cu cele biodegradabile confecționate din hârtie. Numai că acestea au fost făcute să reziste doar 30 de minute în aproape toate lichidele, după acest timp încep să se dizolve. Industria e nouă, trebuie răbdare, e clar. Și înțelegere, pentru că trebuie să existe un compromis undeva în experiența de consumator responsabil când folosești un produs menit să dureze atât de puțin în comparație cu 150 de ani, cât e viața paielor din plastic.
Mai trebuie să știți că în Marea Britanie, tot mai multe companii sau organizatori de mari evenimente (60 de festivaluri) se alătură acestei campanii de conștientizare a dezastrului planetar produs de ultilizarea excesivă a plasticului. Interzicerea paielor pare un pas mic, dar mai important e semnalul pe care îl dau companiile mari că au înțeles pericolul și că-și doresc să nu mai contribuie la poluarea oceanelor.
Așa-i că nu mai iei nicio băutură cu pai de plastic? 🙂 Merci.
Citiţi şi
Spune-mi ce aer respiri în casa ta, ca să-ți spun ce pericole te amenință
Alexandrion Group a dezvăluit noul Hendrick’s FLORA ADORA în ediție limitată, publicului din România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.