Trebuie să mulţumesc fiinţelor feminine dragi mie, pentru suportul intelectual acordat în vederea conceperii ideatice a articolului “Cum ar fi să fii femeie pentru o zi“. Recunoştinţa mea vine sub forma articolului de faţă. Lectura plăcută, tuturor.
Comportamentul ne este influenţat de însuşirile noastre biologice şi de mediul în care ne consumăm această ardere cu final aşteptat, numită viaţă; suntem proza propriilor noastre experienţe din trecut şi a celor din prezent. Felul nostru de a fi se datorează socializării, proces prin care învăţăm comportamentele, atitudinile şi credinţele care ne permit să ne adaptăm societăţii în care trăim.
Eu, ca şi fiecare dintre voi, sunt trupul meu, comportamentul meu, gândurile şi sentimetele mele, dragostele, patemile, urile şi adversităţile mele, aşa cum spunea un poet drag mie.
Sunt în primul rând trup. Atât faţă cu mine însumi, cât şi faţă de ceilalţi. Trupul este un adevăr îndoielnic, o capcană a privirii. Dar, graţie sentimentului estetic al fiinţei, suntem copleşiţi de el, de frumuseţea sau nefrumuseţea sa. Adorăm chipurile frumoase şi trupurile bine proporţionate. În public sau în privat, razele privirii noastre caută să mângâie un chip adorabil, un trup miraculos. Arareori, îndrăgostirea are valenţe pur intelectuale. Un intelect care nu este „îmbrăcat” într-un trup atrăgător are toate şansele să scape admiraţiei şi interesului nostru.
Sunt, mai pe urmă, ceea ce devin clipă de clipă. Gânduri, emoţii, trăiri, o costelaţie de impresii care îmi tulbură sufletul, uneori înălţându-l spre cer, alteori prăbuşindu-l în tenebrele fiinţei mele. Noi, oamenii, răspundem la tot ce ne întâmpină, de la un simplu om până la un munte.
Ne străduim toată viaţa să ocupăm o anumită poziţie în ierarhia profesională, să avem un Statut cât mai înalt, tot acest chin pentru a avea o stimă de sine pozitivă sau cel puţin acceptabilă şi pentru a forma un cuplu, o familie. Deşi noi suntem irepresibil aceiaşi, comportamentul nostru suferă modificări în funcţie de gradul de apropiere faţă de Celălalt: în raport cu oamenii pe care îi cunoaştem sau de care suntem apropiaţi vom fi mai deschişi, mai afectuoşi şi mai serviabili; faţă de străini sau faţă de superiori comportamentul nostru va fi unul oficial, mai sobru, protocolar şi fără implicaţii emoţionale făţişe.
Scenariile de gen sunt acele modele existenţiale pe care noi ar trebui să ni le asumăm, în funcţie de sexul pe care îl purtăm. Socializarea genului are loc la mai multe niveluri şi include şcolile, părinţii, persoanele de aceeaşi vârstă şi societatea în general. Părinţii îşi educă în mod diferenţiat copiii, în funcţie sexul acestora. De pildă, părinţii vorbesc diferit despre emoţii cu fetele şi băieţii. O consecinţă a acestui tratament diferenţiat este că băieţii şi fetele învaţă modalităţi diferite de a-şi exprima emoţiiile şi de a le face faţă în viaţa de zi cu zi. Iar această atitudine diferenţiată se poate conserva până la finalul vieţii. Ne formăm, în urma educaţiei, o identitate de gen: cine sunt eu, în funcţie de sexul meu. Mai precis, sunt obligat să îmi asum acele valori şi comportamente pe care ceilalţi se aşteaptă să le am, pentru simplu motiv că sunt bărbat (în cazul meu).
Stereotipurile de gen sunt acele convingeri larg răspândite într-o cultură privind modul în care ar trebui să se comporte bărbaţii şi femeile. Rolul de gen reprezintă un model sau un set de comportamente considerate potrivite pentru bărbaţi sau pentru femei, în funcţie de apartenenţa lor la o anumită cultură.
Cu toate acestea, sufletul nu are sex. Pot fi un om sensibil sau grobian, indiferent de genul pe care îl port. Desigur, presiunea din partea celorlalţi este enormă şi, în genere, avem înclinaţia de a ne conforma. Bărbaţii cred că emoţiile pozitive îi efeminează, femeile aşteaptă ca bărbatul să fie un tip hotărât şi curajos social. Bărbatul trebuie să fie …. bărbat. Ceea ce m-a surprins atunci când am cules impresiile din partea unor femei cu privire la bărbaţi a fost o anume atitudine ambivalentă: pe de o parte, femeile se aşteaptă ca în intimitate bărbaţii să fie tandri, sensibili, inteligenţi emoţionali, empatici cu odraslele lor, pe de altă parte, aceleaşi femei îşi doresc un bărbat puternic din punct de vedere social, frumos plasat în ierarhia profesională, capabil să se impună în faţa celorlalţi, dacă e şi împlinit material, cu atât mai bine. Doi bărbaţi într-unul, două temperamente psihologice îngemănate într-unul singur. De altfel, am auzit deunăzi un mit: bărbaţii care sunt lei în viaţa socială, sunt mieluşei acasă. O, da! Ca şi cum, venind acasă, bărbatul şi-ar lepăda pielea, asemenea căpcăunului din poveste care se transformă în mod miraculos într-un prinţ dulce şi sensibil.
Nefericirea noastră ca fiinţe se adapă tocmai din aplicarea acestui dublu standard. Mi se pare cel puţin trist să cerem din parte aceluiaşi om prezenţe care, psihologic vorbind, se află la antipozi. Poate ar fi mai bine pentru sufleţelul nostru să fim rezonabili în aşteptările pe care i le impunem celuilalt. Aşa cum spuneam, sufletul este asexuat. Şi când spun suflet nu mă refer la intelect, ci la configuraţia noastră emoţională.
Cu timpul, murim. Nu ar strica să învăţăm dela vechii greci că viaţa trebuie trăită sub zodia lui „nimic prea mult”. Aşadar, să privim bărbatul cu un optimism bine temperat. Pare greu de crezut, de multe ori pentru sine însuşi, dar bărbatul este şi el un „adevăr care va putrezi în curând”. Cred că toţi am avea de câştigat dacă aşteptările noastre din partea acestui „animal indirect”, cum îl numeşte Nichita, ar fi rezonabile.
Eu atât am avut de zis.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
