Stimată doamnă Ana-Maria Constantin,
De câteva zile circulă pe reţelele de socializare un articol semnat de dumneavoastră şi distribuit sub titlul victimă a senzaţionalismului carpato-danubiano-pontic «Mesaj DUR transmis de o profesoară de origine română care predă în Franța (sic!)! Toți elevii trebuie să citească asta!».
Trăind de peste 14 ani în Franţa şi lucrând ca educator specializat în diverse centre de plasament şi Institute Terapeutice, Educative şi Pedagogice din Yvellines, Eure et Loir şi Loiret (judeţe din Franţa), consider că am o oarecare experienţă a societăţii franceze şi, prin urmare, îmi permit o analiză a conţinutului articolului.
Articolul dumneavoastră este 100% exact şi 99% incomplet. Lycée Hôtelier de La Rochelle este, fără nicio îndoială, unul dintre cele mai bune licee profesionale din Hexagon datorită mai multor factori – profesori implicaţi, elevi motivaţi – şi, nu în ultimul rând, datorită unei regiuni dinamice, Poitou Charentes.
Precizez că liceul a avut în 2014 un procent de reuşită de 97,50% la bacalaureat, fiind clasat al 7-lea pe plan judeţean şi al 108-lea pe plan naţional.
Atâta doar că, din conţinutul articolului, putem crede că acest liceu ar fi standardul învăţământului mediu în Franţa. Ori tocmai aici intervine partea cu 99% incomplet. Când eşti profesor într-un liceu bun, situat la câţiva kilometri de litoralul Atlanticului, într-una din zonele turistice cele mai căutate, iţi este uşor să uiţi de ZEP (Zone d’Education Prioritaire), adică acele instituţii şcolare uitate şi de Dumnezeu, şi de Republicani, şi de Socialişti chiar din ziua în care au fost create.
Mergeţi ca profesoară la Garches le Gonesse (localitate rău famată din suburbia Parisului) şi încercaţi să-i spuneţi unui elev că nu poate să se îmbrace cum vrea muşchiul lui şi pe urmă să-mi povestiţi cu câte fracturi v-aţi ales. Asta pentru uniformă – valabilă, de altminteri, doar în liceele de prestigiu şi în şcolile private catolice, începând dintr-a cincea.
Mergeţi la Trappes şi încercaţi să confiscaţi celularul unui elev şi pe urmă să-mi povestiţi în câte bucăţi v-aţi găsit maşina.
Mergeţi la Lycée professionnel régional du Vexin (Chars), cu un procent de reuşită de 55,7% la bacalaureat, şi vedeţi câţi părinţi vin la şedinţe sau când sunt convocaţi pentru sancţionarea sau excluderea vajnicii lor progenituri, care tocmai a testat aerodinamica scaunului spre capul profesorului.
În ceea ce priveşte consemnarea în liceu, mi-aduc aminte cum o bicicletă mi-a trecut la 10 cm de cap, deoarece tânarul decisese să părăsească colegiul «contre vents et marées», iar «pionul» (supraveghetorul) refuza să deschidă poarta.
Mergeţi să daţi o expunere în una din acele şcoli din care elevul iese cu un vocabular de 300 la 500 de cuvine (asta n-o zic eu, ci statisticienii Ministerului Educaţiei). Tare mă tem ca dârjii urmaşi ai galo-romanilor o să vă spună: «Expunere la soare? N-avem voie, Doamnă!» sau, mai realist, «Vas-y, qu’est ce que tu m’fais chier avec ton expo!»
Nu mă îndoiesc de faptul că elevii din Liceul Hotelier din La Rochelle se întrec în politeţuri şi galanterie, dar prin şcolile ZEP-urilor auzi mai degraba «n*** ta mère» şi alte nume de păsări tropicale distribuite cu largheţe, indiferent de vârsta şi statutul «andrisantului».
Dumneavoastră lucraţi cu caimacul, eu cu zaţul, dumneavoastră cu Pantheonul, eu cu stânca Tarpeiană.
Incriminaţi elevii, părinţii şi situaţia generală din şcolile româneşti, dar nu spuneţi o vorbă despre clasa politică care (cacofonie intenţionată) prin incurie, jemanfişism, nepotism, corupţie, incultură, laşitate, parvenitism şi totală rupere de realităţile societăţii a dus învăţământul românesc acolo unde este acum. Dumneavoastră şi cu mine am şters-o «ubi patria ibi bene», la salariu bun şi carieră evolutivă, dar asta nu ne dă dreptul să dăm lecţii de la înălţimea PIB-ului francez colegilor şi profesorilor care, plini de demnitate, încearcă să ţină capul afară din mocirlă, ba încă mai ţinând şi elevii pe umeri.
A bon entendeur, salut!
Guest post by Maxim Octavian
Citiţi şi
Am fost crescută de o mamă narcisistă și un tată complet absent emoțional
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Le temps d’aimer – Fețele iubirii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
