Era Sabina, fiica mea cea mică, abia intrată în singura clasă a cincea, la cel mai bun liceu din oraș. Câte o clasă pe nivel, până la a opta, când totul reintra în normal și nu mai erau diferențe mai mari de trei ani între școlari. Altfel, în pauze, pe holuri sau în curte, cei mici se pierdeau printre liceenii superiori numeric, dar pe care uneori îi întreceau la capitolul politețe și nu numai. Într-o zi, cu oarece treabă, mă îndreptam către clasa Sabinei chiar pe sunetul de clopoțel ce anunța sfârșitul pauzei mari, niciodată prea mare. Când, din spate, se izbește în mine un puști care alerga spre aceeași ușă încă deschisă. Nu m-a dărâmat, firește, cu forța lui, dar a făcut-o, gâfâind, după ce s-a oprit câteva secunde, cu următoarea replică: “vă rog să mă scuzați, dar nu mai aveam timpul fizic necesar să ajung în clasă înaintea domnului profesor”. Aha, timpul fizic necesar… Avea… clasa a cincea… 10 ani și ceva !? 🙂
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
