Cum e cu frumusețea asta a femeilor

12 October 2016

Ce nu face o femeie pentru a fi frumoasă şi a arăta tânără? Iar dacă este vorba de o vedetă de la Hollywood, cu atât mai mare este extravaganţa ingredientelor „minune” menite să răpească anii scurşi şi să redea tenului strălucirea, prospeţimea şi frăgezimea tinereţii.

Singurul ingredient minune al ultimilor ani – şi, slavă Domnului, accesibil oricui – este lumina intens pulsată (IPL) ale cărei efecte sunt definitive, înălturând fără dureri şi neagresiv părul nedorit. Desigur, epilarea este un subiect controversat, plasat undeva între standard social, estetică şi igienă, însă cred că, înainte de toate, ţine de bun simţ şi respect de sine. Şi nu puţine sunt femeile care gândesc aşa şi cred că multitudinea de păreri despre epilarea definitivă sunt un argument solid în acest sens.

Dacă aruncăm un ochi în culisele frumuseţii starurilor, vom descoperi că substanţe precum aurul, diamantele, şampania, caviarul – ba chiar şi sângele -, pot fi folosite în măşti pentru faţă. Desigur, efectele terapeutice ale acestor ingrediente nu sunt descoperite de ieri, de azi. De exemplu, aurul a fost folosit prima oară acum câteva sute de ani datorită proprietăţilor sale antiinflamatorii. În prezent, îl găsim nu numai pe degete sau la gât sub formă de bijuterii, ci şi în creme şi machiaj. Calmează pielea şi reflectă lumina, dând astfel râvnita strălucire tenului.

aur-in-cosmetica

În ceea ce priveşte şampania, poate cel mai glamour simbol al opulenţei, devine acum a opta minune a lumii, promiţând efecte anti-aging nemaipomenite, inclusiv redefinirea conturului facial, elasticitate şi hidratare. Un rai de iluzii, ce să mai!

Diamantele ajută și ele la desăvârşirea frumuseţii feminine, prin proprietăţile de estompare a ridurilor, exfoliere şi redarea strălucirii şi luminozităţii tenului. Până la urmă, diamantele, chiar sub formă de pulbere, nu se dezmint. La fel cum nu se dezminte nici caviarul cu suita sa de vitamine – B6, B1, A D şi E – numai bune de hrănit şi revitalizat pielea matură şi deshidratată.

Dar lista ingredientelor extravagante nu se încheie aici. Să nu uităm nici de praful de perle – cu proprietăţile sale de reflectare a luminii, dar şi de detoxifiere, stimulare a producţiei de colagen, hidratare şi accelerare a metabolismului datorită proteinei Conchiolin – şi nici de argint, un ingredient  mai modest decât celelalte, dar ale cărui proprietăţi sunt cât se poate de importante. Argintul este antispetic, antibacterian, fiind folosit inclusiv în vindecarea arsurilor, nu numai în cosmetică.

femeie-perle

Wow, proprietăţile miraculoase ale acestor ingrediente de lux m-au pus pe gânduri, căci ele sunt irezistibile, par indispensabile, dar nu sunt chiar accesibile tuturor femeilor. Însă promisiunea frumuseţii, da. Şi atunci?

Ei, bine, atunci există alternativă la toate aceste produse, alternativă pe care ingredientele naturale şi la îndemână o transformă într-o opţiune de nerefuzat. În fond, ulei de măsline extravirgin, ou, miere, scorţişoară, lămâie, coji de castravete şi de cartofi are toată lumea în casă, nu? Şi încă ceva. Să nu uităm că pielea nu se rezumă numai la… ten şi că una dintre problemele cu care orice femeie se luptă – fie ea vedetă sau nu – este pilozitatea corporală (mă rog, cu excepţiile de rigoare, căci nu puţine sunt starurile hollywoodiene care, fie dintr-un exces de încredere în sine, fie din dorinţa de a fi „contra” trendului, fie ca manifestare a sprijinului pentru mişcarea feministă, aleg să-şi expună fără jenă părul axial).

Julia Roberts

Julia Roberts

Până la urmă, dacă o femeie vrea să aibă grijă de pielea ei, o poate face, indiferent dacă este vedetă şi-şi permite cele mai luxoase şi extravagante ingrediente sau dacă este una dintre noi, femeile normale şi minunate de zi cu zi, şi-şi permite darurile naturii plus avantajele ultimelor tehnologii.

picioare

Iar dincolo de toate acestea, nu uitaţi că frumuseţea este, în primul rând, o stare de spirit, iar strălucirea pe care un suflet armonios şi iubit o oferă tenului nu o pot imita niciodată perfect nici aurul, nici diamantele şi nici perlele, indiferent că se regăsesc în bijuterii sau în piele.



Citiţi şi

De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!

Eseu despre trezire

Cele mai atrăgătoare femei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro