Ne vrem fericiți. E în natura noastră să vrem asta. De când ne trezim, până când ne culcăm, căutăm să fim fericiți.
În cea mai mare parte a timpului, urmărim rahaturi banale, care ne oferă mulțumiri de moment. „Mm, ce bună e mâncarea asta!”, „Ce frumoasă e melodia asta!”, „Ce frumos este acest tablou!”, „Petrecerea asta a fost suuper!”, „Ce frumoasă e primăvara asta!”, iar asta ţine cam cât o primăvară, dacă ieşi suficient cât să te bucuri de ea. Dacă nu, încerci să te înţelegi cu colegii de serviciu, pentru a-ţi uşura ziua de muncă. Depinde de la om la om, fiecare caută ce-i trebuie.
Din când în când, vine sufletu’, aliat cu creieru’, şi îşi cere bucata de fericire. Aia supremă. Ori vrei să-ţi refaci căsnicia, să simţi la unison cu el aceeași iubire ce v-a unit, ori tânjești la iubirea vieții, ori vrei să fii Number One la cine știe ce chestie muncești tu de 1000 de ani şi știi că o meriți, ori vrei să fii plin de bani, să-ţi permiți ştiu eu ce mașină, casa visurilor, excursii etc.
E clar că omit multe din enumerarea mea şi e clar că visăm şi tânjim diferit. În esență, cu toții ţintim spre suprem.
Nu m-aş putea încadra în categoria nefericiților. Îmi trăiesc viața, cu bune şi cu rele, aşa cum vin. Așa, banal, ca tot omul.
E plin de sfaturi binevoitoare peste tot, dar aplicabile de la caz la caz, de la om la om. Diferit.
Să trăiești liber, fără restricții, să iei ce vrei, când vrei, de la viață (sau de la cine ţi-o dă şi vrei şi tu), e una dintre formulele de succes, nu?
Călătoria spre fericire, în cazul meu, nu e grea, nu doare (doar rar; o dată pe lună, că-s femeie și mă mai ia câte o îngrijorare lunară. Încă.).
Şi, să zicem, că ajung la ea. Ia te uită! Ce avem noi aici? A?! Fericirea! Oocheei! Să ne bucurăm așadar, pentru că suntem fericiiiți, pentru că am ajuns în momentul Zet al vieţii noastre! Am găsit-o!
Ce e de făcut, acum? Să trăim, zic, şi să ne bucurăm. Logic! Mai mult decât logic.
Deci, am găsit una bucată fericire.
Unu: Trebuie să o păstrăm.
Doi: Trebuie să o trăim.
Şi descoperi că nu prea ţi-a mai rămas mult timp să o trăieşti. Că atâta timp cât ai alergat după ea, poate că ai trăit fără restricţii, ştiu eu, fumând prea mult, pierzând nopţile, bând prea mult. Poate că ai muncit până la leşin pentru a-ţi aduna o brumă de bani sau pentru a ajunge No 1. Şi tot consumul ăsta fizic se plătește mai devreme sau mai târziu, fizic. Și începi a te sabota. A O sabota. Şi-ţi omori Fericirea, din fașă, pentru că te ia capul, gândindu-te că n-ai timp să ţi-o trăiești. Dar vai!
Partea frumoasă a unui lucru minunat pe care îl trăiești/ primești/ ai este (poate fi – că cine sunt eu să decretez asta?!) construcția, păstrarea lui. Şi dacă tu nu mai timp să construieşti sau ai timp de 10 cărămizi din 5000 ori te transformi într-o sită şi curge fericirea prin tine şi nu reușești sub nicio formă să te astupi, să te peticeşti?
Ce e mai trist: să-ţi cauți fericirea pe care, evident, nu o ai (că altfel n-ai mai căuta-o) sau să o ai şi să mori de frica de a o pierde?
Ştiu, ştiu! Răspunsul previzibil este: bucură-te de cât e şi vezi tu după aia. Sau multiplu de: Wtf, ce e cu întrebarea asta? Firește că ești mulțumit că ești fericit. Fericirea, oricum, nu durează. Şi n-aş putea spune că nu sunt de-acord cu asta. Evident că aşa şi eu, ca tot omu’, în cazul în care voi ajunge la ea.
Mă întrebam şi eu aşa, că tot mi-a trecut prin cap, mă întrebam pentru că ştiu cât suntem cu toţii de înfricoşaţi atunci când ne ia fericirea. Euforia dispare la scurt timp după instalare, de obicei în partea a doua a filmului. Evident că dorindu-ne-o atât de mult, semnăm cu sânge şi jurăm c-o să fim cuminţi şi-o să mâncăm tot, în caz că… Dar să mor io dacă-i aşa! Ceva-cumva-orice ne împiedică să o trăim sublim sau onorabil sau lung.
Şi care e problema atunci? Niciuna.
Aproape mereu mi-am trăit momentele de fericire, clipă cu clipă, bucurându-mă de ele cu lăcomie. În ultimul timp, am devenit şi mai rapace, pentru că m-am prins că ele sunt mai muritoare decât musca. Să nu le trăieşti deloc e o idee absolut idioată.
Dar durerea că știi cum e şi că ţi se scurge printre degete, intratul în jocul ăsta atât de inegal cu noi, din care ieşi învins orice ai face, e o idee bună?
Îhm! Hai s-o avem şi om vedea mai apoi!
Guest post by Alina Covaci
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
