Mă tot întreb de ceva vreme, cum dracu’ am putut fi atât de proastă încât să mă îndrăgostesc de tine, Baby, așa fără creier, fără coloană vertebrală, ca un Limax spânzurat pe-o frunză de salată bătută de vânt, ce comparații să mai găsesc pentru ca autoportretul ăsta să fie cât mai autentic și mai credibil? Mă credeam fată sensibilă, și deșteaptă, Baby, cel puțin așa zicea lumea despre mine, și unde mai pui că aveam câți bărbați mi-aș fi dorit la picioare, numai să fi vânturat eșarfa… Și eu, ca și când mi-ar fi luat Dumnezeu mințile, că altfel nu-mi pot explica, te-am rupt din lumea aia care nu știa să te prețuiască și te-am pus pe un piedestal la care nici măcar eu nu mai pot ajunge. Că știau toți că nu ne potrivim, dar eu nu și nu, simțeam eu acolo, undeva în pieptul meu (mare doar pe dinăuntru), că ne aparținem, că ești cel mai frumos din lume, că numai cu tine puteam să fiu fericită, că meritai toată dragostea mea, fără menajamente, fără nicio restricție. Știi ce? Eu chiar credeam că iubindu-te, chiar așa de departe, o să-ți fie un pic mai bine.
sursă foto: pinterest.com
Pentru că, Baby, am considerat că era dreptul tău să mă seduci, mă uimea întotdeauna melodia pe care mi-o trimiteai pe cale virtuală, căutam imediat versurile și adormeam fericită, crezând că mesajul lor era pentru mine și că te gândeai într-un fel anume, la mine… De câte ori nu ți-am spus că nu te vreau, că n-avem de ce să schimbăm versuri și fotografii, că nu e bine ce facem? A fost dreptul tău, și ți l-am respectat, să-mi spui că trebuie și tu, la rândul tău, să fii de acord, și mi se părea că nu ești, și mă simțeam al dracului de fericită. Și mă încălzea, nu știu cum să-ți spun, că un bărbat ca tine ținea să-mi sucească gâtul, după ce îmi pierdusem capul deja. Era dreptul tău să mă îmbrățișezi în plină stradă și să-mi spui că mă dorești, nu poți să-mi reproșezi că nu te-am respectat, cu tot cu drepturile tale cărora le-am ținut întotdeauna trena. Dar tot dreptul tău era să faci același lucru altor femei, cu unele chiar nu puteam suporta competiția, și mereu dreptul tău era de a le admira și de a le răsplăti constant cu câte un like sau un „adore” (vezi, de asta mă bucur că se duce naibii Facebook-ul, oare așa ceva o fi pățit și Mark?).
Ascultă, Baby, nu crezi că aș putea avea și eu un drept, acolo, oricât de mic? Să fiu geloasă și să turbez în tăcere, să te strâng de gât virtual și apoi să-ți fac respirație gură la gură, să înjur cât mă ține vocabularul ziua aia în care mi-am imaginat că măcar atunci când ești cu mine, te poți abține să-i dai like femeii aceleia cu picioare până-n gât și tocuri care te excită? Și zilele acelea continuă la nesfârșit… Sunt curioasă, dacă aș înceta să mă gândesc la tine, nu cumva te-ai simți deposedat de ceva care ți-a ținut de cald? Nu-i așa că te-ai simți mai dezgolit?
„You have the right to remain silent”. Da, am dreptul să tac. Iar tu, fă bine și dispari din viața mea. Ultimul tău drept.
Guest post by A. Popescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
10 greșeli pe care nu le mai facem în pat după o anumită vârstă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
