Așa cum nu ieșim din casă în pijama, căci avem grijă să ne îmbrăcăm corespunzător activității pe care urmăm s-o facem în afara domiciliului, la fel nici casa noastră nu trebuie neglijată și lăsată să sufere din cauza unei neinspirate amenajări interioare, a aglomerării spațiului sau a decorării ei la întâmplare.
Adevărul este că, deși nu tindem să acordăm decorațiunilor interioare importanța pe care, de fapt, o dețin, acestea au un efect impactant atât asupra spațiului înconjurător, cât și a stării de spirit a celor ce locuiesc acolo, conferind întregii case personalitate și unicitate, dar și acel je ne sais quoi ce ne face să ne simțim „acasă”. Designul interior, în sine, este esențial în definirea confortului și esteticii oricărui spațiu, de aceea, alegerea celor mai potrivite decorațiuni interioare living pentru a crea o atmosferă plăcută și practică poate fi o sarcină provocatoare, poate chiar dificilă, dar nu imposibil de realizat. Dacă ținem cont de câteva aspecte simple, dar importante:
Propriile preferințe
Primul pas în amenajarea casei este să știm ce vrem. Cu alte cuvinte, înainte de a ne aventura să cumpărăm mobilier mare sau mic și decorațiuni, este important să ne gândim la stilul dorit și la tematica generală pe care o vrem pentru întreaga casă. Acest lucru poate fi inspirat de hobbyuri, de preferințe în ceea ce privește paleta coloristică, de stiluri și de lucrurile care ne plac cel mai mult.
Calitatea mobilierului
Mobilierul poate fi unul dintre cele mai scumpe lucruri pe care le cumpărăm pentru casă. Piesele de mobilier de calitate sunt confortabile, lucrate cu atenție la detalii, din materiale rezistente și plăcute ochiului și la atingere și au o durată de viață mai lungă, fiind, prin urmare, o investiție deșteaptă pe termen lung.
Păstrarea proporțiilor
Înainte de a alege decorațiuni și piese de mobilier pentru casă, este important să înțelegem raportul dintre mărimea lor și spațiul disponibil. De exemplu, într-un spațiu mic, un mobilier mare poate părea că aglomerează și poate face ca încăperea să pară și mai mică. În schimb, un mobilier de dimensiuni medii sau mici da iluzia unui spațiu mai generos decât este în realitate. Este important să păstrăm proporțiile adecvate pentru fiecare încăpere și să ne asigurăm că mobila este aranjată într-un mod practic.
Culori și texturi
Culorile și texturile pot da personalitate unei încăperi și pot crea efecte vizuale liniștitoare, mai ales când vine vorba de amenajare birou acasă , acolo unde avem nevoie de concentrare. Putem folosi culori calde pentru a adăuga confort și culori reci pentru a crea un sentiment de calm și relaxare. De asemenea, putem utiliza texturi diferite pentru a crea un aspect interesant și o senzație plăcută la atingere, cum ar fi perne decorative, covorașe și draperii pentru a completa decorul încăperii.
Lumina potrivită
Iluminarea potrivită poate face diferența în aspectul și atmosfera unei încăperi. Putem alege lămpi cu intensități diferite, astfel încât să ajustăm nivelul de lumină în funcție de nevoi. Luminile cu intensitate mai scăzută se folosesc pentru a crea o atmosferă relaxantă și cele mai puternice, pentru a adăuga luminozitate și energie în încăpere. Mai ales în zilele în care soarele e scump la vedere, lumina joacă un rol esențial pentru a nu ne pierde cheful de viață și de… muncă. 🙂
Așadar, transformarea unei case în „acasă” este perfect posibilă cu o planificare serioasă de buget și spațiu și puțin simț estetic. Dacă nu stăm bine la acest capitol sau nu avem destulă încredere în noi, sigur avem printre prieteni o comoară la care ne place tot – de la haine, la obiectele pe care le alege pentru casă și cum arată aceasta. O rugați să vă ajute și la sfârșit o invitați la inaugurarea spațiului amenajat împreună și îi faceți un laudatio în fața tuturor. Toată lumea happy. 🙂
Citiţi şi
Lucrezi de acasă? Iată cum să îţi creezi spaţiul perfect pentru muncă
Un apartament într-un ansamblu rezidențial – cea mai bună alegere
Cum să-ți mobilezi casa odată ce ai copii?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.