Să defineşti bătrâneţea cu acurateţe poate fi un lucru extrem de dificil, asta din cauza instabilităţii din jurul acestei noţiuni şi a faptului că, odată cu trecerea anilor, oamenii tind să mute tot mai sus vârsta la care consideră că devin bătrâni. Revista The New Yorker şi-a propus să găsească răspunsuri chiar de la cei trecuți de 80 de ani.
Speranţa de viaţă la nivel mondial a crescut enorm în ultimii 100 de ani şi continuă să o facă, însă bătrâneţea este în continuare stereotipizată în filme sau cărţi. Automat, vârstele înaintate sunt asociate cu pierderea memoriei, demenţa sau alte boli fizice, iar categoriile de pensionari sunt în mod categoric doar două: cea a celor care se plâng constant şi cea a celor care celebrează bătrâneţea. Nicidecum nu există şi o categorie de mijloc a celor care pur şi simplu se declară ca fiind bătrâni şi atât.
Aşadar, percepţia generală asupra bătrâneţii este din start greşită. Într-o anchetă din 2009, tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani considerau că bătrâneţea începe după vârsta de 60 de ani, cei de vârstă mijlocie răspundeau că 70, iar cei de 65+ împingeau limita până după 74 de ani. Mai mult, aproape jumătate dintre respondenţii de peste 50 de ani se considerau mai tineri decât o arăta vârsta, iar o treime din categoria 65+ se simţea cu 19 ani mai tânără. Concluzia? Ne simţim mai tineri pe măsură ce avansăm în vârstă, dar în acelaşi timp creăm o prăpastie între aşteptări şi realitatea cu care se confruntă seniorii.
De fapt, multe dintre persoanele de vârsta a III-a nu se confruntă cu mare parte dintre problemele considerate specifice, cu toate că şi aceştia recunosc faptul că au parte de mai puţine dintre activităţile din tinereţe: hobby-uri, călătorii, voluntariate. O altă concluzie este faptul că bătrâneţea nu este la fel pentru toată lumea. Totul depinde de context, dar şi de felul de a fi al fiecărui individ. Dacă un om a fost vesel şi amuzant în tinereţe, la fel va fi şi după 80 de ani.
The New Yorker a discutat cu trei scriitori ajunşi la vârsta înţelepciunii, pentru a vedea cum s-au descurcat aceştia cu percepţia asupra bătrâneţii atât în munca lor, cât şi în viaţa de zi cu zi.
Primul a fost autorul Paul Bailey, care şi-a amintit un episod de pe vremea când era elev al şcolii de actorie London Central: “Trebuia să ne prefacem bătrâni, iar majoritatea studenţilor au ales să îşi plece capul şi să târşâie picioarele. Asta deşi nimeni dintre bătrânii pe care îi cunoşteam nu făcea asta. În schimb, colegii mei aleseseră varianta caricaturală”.
A doua persoană care şi-a exprimat gândurile referitor la bătrâneţe este poeta neo-zeelandeză Fleur Adcock (81 de ani), care mărturiseşte că pentru ea bătrâneţea a început la 70 de ani, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase. “Un răspuns mai onest, dar mai puţin curat ar fi acela că bătrâneţea a venit gradual, iar acum se retrage şi revine în mod imprevizibil”, spune poeta.
Citiţi şi Bătrâneţea începe după 70 de ani
În fine, a treia persoană a fost scriitoarea Penelope Lively (82 de ani), care a scos mai multe cărţi în care prezintă persoane în vârstă în situaţii mai mult sau mai puţin fictive. “Unul dintre avantajele vârstei este acela că te poţi raporta la ea cu o anumită autoritate; eşti un nativ acum şi ştii ce se întâmplă. Experienţa noastră este încă necunoscută pentru restul umanităţii. Noi suntem pionierii. Îmi place anonimitatea pe care ţi-o aduce bătrâneţea. Îmi dă libertatea de a face tot ceea ce face un scriitor, de a asculta şi de a privi, însă cu acea senzaţie că o fac în calitate de observator călător în timp”, spune Lively.
Totodată, autoarea este plină de speranţă în ceea ce priveşte conştientizarea bătrâneţii şi crede că motivul pentru care această perioadă este acum privită mai degrabă ca interesantă decât chinuitoare “este în mare parte şi pentru că generaţiile în vârstă sunt mai conectate la timpuri decât cele anterioare. Prăpastia dintre generaţii se închide”. Penelope Lively a avut un sfat şi pentru tinerii scriitori tentaţi să îşi imagineze bătrâneţea în operele lor: “Ca scriitor, trebuie să te gândeşti bine dacă ai capacitatea de a face acest arc peste timp. Dacă răspunsul este unul nesigur, atunci nu o face, Stereotipizarea este un fel de abuz ficţional”.
Materialul complet în limba engleză este disponibil aici.
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Cum să-ți valorifici biblioteca veche cu ajutorul unui anticariat de cărți?
