În lungile nopți indiene, nu o dată, am încercat să îmi imaginez cam cum ar fi arătat lumea în care trăim dacă, de la începuturile ei, ar fi fost eminamente matriarhală. Dacă, în loc să fie o lume a bărbaților, clădită pe valori masculine, ar fi fost una a femeilor, construită în așa fel încât nimic din ceea ce e falocentric astăzi să nu existe. Bunăoară, ce-ar fi fost dacă puii de om din zilele noastră nu ar fi fost învățați „cum să fie bărbați”, ci „cum să fie femei”! Dacă Tipătescu, în loc să-i spună amantei, „Zoe, fii bărbată”, i-ar fi spus, firesc, „Zoe, fii femeie”! Dacă nu ne-am fi dorit astăzi „bărbați de stat”, ci „femei de stat”! Dacă, în loc să asistăm în secolul XX la emanciparea femeii, pe o planetă deja contaminată de valori masculine, am fi asistat la o emancipare a bărbatului! Dacă, în loc să i se recunoască femeii dreptul de a vota, societatea modernă i-ar fi acordat privilegiul acesta bărbatului! Dacă în locul mișcărilor feministe, am fi avut de a face cu mișcări „masculiniste”!
Nu am sentimentul că am fi trăit într-o lume neapărat mai bună, ci fundamental diferită. Generații întregi de femei reduse la statutul de obiect decorativ, de mașinării ce asigură în mod eficient reproducerea speciei umane ar fi fost, atunci, înlocuite de bărbați care și-ar fi purtat pruncii la piept, hrănindu-i la ore fixe, citindu-le povești la ora la care ar trebui să adoarmă. Altceva, însă, ar fi fost de nerecunoscut: poveștile și eroii lumii acesteia, mitologia și religiile ei, toate concepute de bărbați pentru o lume a bărbaților. Ulise n-ar fi plecat pe mare, ci ar fi așteptat acasă întoarcerea Penelopei. Romeo își va fi înscenat sinuciderea, în vreme ce Julieta s-ar fi luptat, cine știe cum, cu o variantă feminină a lui Paris. „Omul vitruvian” al lui Da Vinci ar fi fost „femeia vitruviană”, Adam ar fi mâncat, dintr-o curiozitate masculină firească, din mărul buclucaș care-l va arunca din Rai, Iisus ar fi fost vindecat de Maria Magdalena, iar Pilat din Pont n-ar fi fost altceva decât un umil paj la curtea guvernatoarei Iudeii. Bisericile, catedralele, sinagogile, templele, moscheile ar fi, poate, astăzi pline de oglinzi, o întreagă imagerie de zei mai mari și mai mici ar avea sâni și șolduri feminine. Armele de foc, tancurile și elicopterele de luptă ar fi, poate, roz…
În definitiv, ceea ce face lumea de azi așa cum este sunt poveștile pe care le-am spus unii despre alții în lungile noastre milenii de evoluție. Suntem în integralitate ceea ce ficțiunea spune despre noi că suntem. Suntem, cu alte cuvinte, ceea ce ne-am imaginat că suntem. Or, poveștile, marile povești care ne-au creat astăzi ca specie sunt toate, inițial, gândite, spuse și scrise de bărbați. Feminismul însuși există numai pentru că el e reacția la o lume patriarhală. Literatura scrisă de femei lucrează cu povești, personaje, situații, concepte definite de o matrice patriarhală. Amazoanele însele sunt, mai degrabă, femei ce renunță la feminitate, femei ce adoptă valori masculine. Am întâlnit femei care se simțeau profund jignite atunci când le deschideam ușa pentru a intra undeva, văzând în gestul acesta dorința de a le trata cu condescendență. Preferau să adopte gesturi, coafuri ori să aibă ținute masculine, fără să înțeleagă că în felul acesta nu fac altceva decât să se înscrie, docile, într-o zonă de acceptare a unor convenții create și perpetuate de bărbați. În India, cu ceva ani în urmă, în metroul din New Delhi, femeile au început să aibă rezervat un vagon separat, delimitat, pe platforma din stație, de niște semne roz. Și, nu puține, erau fericite. Aveau un loc numai al lor… E, însă, în acest gest o formă perversă de segregare. Nu cred că egalitatea se poate manifesta vreodată prin izolare în spațiul public, de orice formă ar fi aceasta, ci tocmai prin crearea unor spații comune pe care fiecare să fie îndreptățit să îl ocupe după bunul plac.
Am auzit cu toții că „în spatele oricărui bărbat puternic se ascunde o femeie și mai puternică”. Nu puține femei citează această butadă cu o mândrie nedisimulată, fără ca măcar să fie conștiente că, făcând asta, aderă la un model de gândire de un incredibil misoginism. Căci, spunând-o, acceptă cu lejeritate că o femeie puternică 1. „se ascunde” și 2. „în spatele” oricărui bărbat.
O lume clădită de la bun început pe principii matriarhale ar fi însemnat, însă, și mai mult decât atât. Binele și răul, noțiunile de moral și imoral, normalitate și anormalitate, sacru și profan, permis și interzis s-au dezvoltat, în liniile lor fundamentale, tot într-o lume a bărbaților. Am fi avut astăzi alte tabuuri, altă accepțiune a promiscuității, alt sens al emancipării. Însuși textul acesta ar fi putut fi scris de o femeie care v-ar fi povestit cât de diferită ar fi lumea în care trăim astăzi dacă ea ar fi fost clădită pe principii masculine. Iar eu aș fi rostit acum, cu o mândrie nedisimulată: „în spatele fiecărei femei puternice se ascunde un bărbat și mai puternic”.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
